Tânăr în biserică

Zilele acestea, stând în camera de cămin, ne-am trezit(ca de fiecare început de an universitar) cu „vizita” unor misionare protestante(cunoscute de aproape toţi studenţii din împrejurime). Este începutul anului universitar-prilej foarte bun de a atrage mulţi tineri în biserica lor( penticostală, parcă). Bineînţeles că le-am refuzat frumos, ca în ultimii ani, deşi prima dată, recunosc,  îmi stârnise puţin curiozitatea.

Am o prietenă, şi totodată fostă colegă de cameră, care şi-„a schimbat” credinţa ortodoxă, tot în urma unei întâlniri cu aceşti misionari. La început, îmi spunea, e curiozitatea (în bisericile ortodoxe nu intra decât la sărbătorile mari, de împărtăşit mergea de 2 ori pe an, întrucât aşa erau obişnuiţi încă de mici). Încet-încet, apuci să mergi săptămânal la slujba de sâmbătă, să cunoşti oameni foarte amabili în biserică, să te întâlneşti în grupuri de discuţii pe teme biblice, etc...Şi aşa pleci din Biserica Ortodoxă!

Menţionez încă de la începutul articolului că nu am ură faţă de cei de alte credinţe. Este decizia lor, până la urmă! De asemenea, se vor regăsi (sper!) şi unele persoane din bisericile noastre ortodoxe(care, de altfel, au statutul - sau cel puţin se cred-  „cuvioşi”, dar în realitate ştiu numai a critica, a bârfi sau a născoci lucruri total neadevărate!) care ar trebui să mai mediteze asupra comportamentului din casa Domnului!

(Notă: Rândurile următoare se găsesc şi pe rouadiminetii.blogspot.ro)

Unii tineri sunt interesaţi de Dumnezeu şi de credinţă. Dacă s-au născut într-o familie ortodoxă şi cred că sunt ortodocşi, vor încerca să meargă la biserica ortodoxă din cartier. Din nefericire, prima lor interacţiune cu Biserica are loc de multe ori prin intermediul "agenţilor de circulaţie" din biserici: ia-o pe acolo, nu o lua pe acolo, închină-te aşa, nu te închina aşa. Domnia lui "aşa se face", fără nici o explicatie, fără nici o noimă pentru noul venit. O dată, de două ori, de trei ori... şi acestuia începe să i se facă lehamite şi să se întrebe dacă în asta stă credinţa ortodoxă.

Atunci intervine alternativa religioasă: credinţa practică, simplificată, a cultelor neoprotestante, expusă frumos de persoane amabile si manierate. Totul este prezentat simplu şi clar. Aici nu mai există reguli fără explicaţie şi tabu-uri mai presus de Dumnezeu.

Iisus te iubeste, şi-a dat viaţa pentru tine ca tu să poţi trăi o viată nouă chiar de acum." Deşi această afirmaţie este un sablon neoprotestant, şi noi, ortodocşii, suntem de acord cu ea. Problema este că noi nu o afirmăm, nu le-o spunem acelora care vor să se apropie de credinţă. Şi asta este rău, pentru că îi pierdem pe cei ce vin cu sinceritate la biserică.

În comparaţie cu domnia lui "aşa se face" din bisericile ortodoxe, la cultele neoprotestante există foarte puţine reguli. Tinerilor – şi nu numai lor – le place simplitatea. Teologia neoprotestantă este o sumă de precepte foarte accesibile. O simplificare care, spunem noi, se face în dauna Adevărului. Dar Adevărul nu trebuie să fie neapărat propovăduit în cuvinte înalte. Este nevoie în Biserica noastră de preoţi şi propovăduitori care să prezinte credinţa adevărată pe înţelesul tuturor, în cuvinte potrivite pentru fiecare.

Misionarismul neoprotestant se bazează exclusiv pe Biblie. Toată credinţa creştină porneşte de la Mântuitorul Iisus Hristos şi de la propovăduirea Apostolilor, iar despre acestea citim în Sfânta Scriptură. Pentru ca omul să înteleagă de unde purcede credinţa, neoprotestanţii îşi întemeiază toate afirmaţiile pe Biblie, fiind adevăraţi prestidigitatori în mânuirea versetelor necesare. Având acum în faţă textul negru pe alb, tânărul începe să creadă că "creştinul" din faţa lui chiar îi spune adevărul. El ştie prea bine că, atunci când a fost la biserica ortodoxă, nu numai că s-a lovit de niste cutume rigide, dar nu a fost nimeni care să-i spună de unde provin acestea. Acum, misionarul îi vorbeşte simplu şi frumos si, mai mult, îi arată negru pe alb cum stau lucrurile.

Tânărul simte că a găsit răspunsurile la căutările sau frământările lui: câteva idei clare şi o dovadă scrisă. Începe să frecventeze biserica sau adunarea sau casa de rugăciune – denumirile variază de la un cult la altul. El vede că, spre deosebire de cei din biserica ortodoxă din cartier, cei de aici nu se calcă în picioare, nu dau buzna, nu se înghesuie, nu îşi răspund cu tâfnă, nu sunt supărăcioşi. Cei de aici arată îngrijit, îi zâmbesc şi par mereu amabili.

Slujba religioasă de aici este mai scurtă, mai simplă şi mai usor de înţeles. Nimeni nu trebuie să stea în picioare. Cântările sunt clare, frumoase, iar unele au şi ritm. Corul cântă atât de frumos, iar tinerii cu instrumentele trebuie să cânte asemenea îngerilor din Cerul unde va ajunge şi el, cu siguranţă. Ce diferenţă faţă de biserica ortodoxă, unde figuri încruntate îl admonestau la tot pasul ba că nu stă unde trebuie, ba că a trecut prin faţa altarului, ba că nu a ocolit Sfânta Evanghelie, ba că a sărutat icoane după ce s-a împărtăşit, ba că...

De ce merg tinerii la biserică?

Mulţi tineri spun: De ce să vin la biserică, când pot sta şi acasă să mă rog şi să meditez la Dumnezeu? Sigur, te poti ruga şi acasă, dar dacă nu vii la biserică, ştii cărui dumnezeu te rogi? Îl cunoşti pe dumnezeul căruia te rogi? Este Dumnezeul cel Adevărat, despre care afli la biserică, sau este o închipuire a minţii tale, un dumnezeu amabil care îţi cântă în strună în toate faptele tale?

Tot ce se face la biserică, toate slujbele, rugăciunile şi cântările sunt menite a-l face cunoscut pe Dumnezeul cerurilor şi al pământului. Numai în biserică îl putem cunoaste pe Dumnezeu. Mersul la Biserică, cel puţin la Sfânta Liturghie, este o reîntâlnire periodică cu El. Aşa cum nu poţi să stai departe de cineva care are importanţă pentru tine, pentru viaţa ta, de o persoană iubită, de exemplu, aşa nu poti sta departe nici de Cel din care simţi că-ţi vine viaţa.

În Sfânta Evanghelie, Iisus Hristos se prezintă pe sine ca fiind o stâncă. O stâncă pe care ne putem clădi viata, o stâncă pe care construim ceva care rezistă în faţa vitregiilor vieţii. Dacă ne construim viata şi ne hrănim sufletul cu altceva, de pildă cu sistemul trecător de valori ale oamenilor, vom sfârşi prin a ne simţi goi pe dinăuntru, căci lucrurile despre care am crezut că pot da substanţă vietii şi-au pierdut gustul şi azi nu mai sunt. Locul lor a fost luat de altă croială a pantalonilor sau a fustei, de un nou telefon mobil cu cameră foto de rezoluţie mai mare şi de un nou album de muzică. Sufletul omului nu se poate hrăni cu ceva care astăzi e sus, iar mâine e la coşul de gunoi. El are nevoie de ceva mai profund, mai adânc şi mai adevărat, iar aşa ceva nu se găseşte printre oameni, ci în afara sistemului lor, la Dumnezeu.

Cine îşi construieşte viaţa pe Hristos şi cultivă legătura cu El are un sens în viaţă. Ştie de unde vine, ştie ce are de făcut şi ştie unde merge. Contrar părerii celorlalti, el nu consideră că se privează pe sine de bucuriile vietii. Pur şi simplu ceea ce îi încântă pe ceilalţi nu are valoare pentru el. El îşi găseşte plăcerea în alte lucruri, care sunt la fel de gustoase astăzi, ca şi acum o mie sau două mii de ani.