Întâiul Scaun nu se judecă de niciunul

17.10.2009

Mitropolitul Pavel de Kirineia

(Arhiepiscopia Ciprului)  

HRISTOS ESTE CAPUL BISERICII ŞI NU PAPA

          Între 8 şi 14 octombrie 2007 s-a întrunit la Ravenna, în Italia, a X-a Întrunire a Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Ortodoxă şi romano-catolici. La sfârşitul lucrărilor s-a emis un text care cuprinde cele hotărâte unanim şi care este cunoscut ca Textul de la Ravenna. Textul de la Ravenna are ca temă: „Consecinţe eclesiologice şi canonice ale naturii euharistice a Bisericii. Comuniune bisericească şi autoritate”. Greşeala de bază a Textului de la Ravenna este că membri ortodocşi ai Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul dintre ortodocşi şi romano-catolici consideră că interlocutorii lor non-ortodocşi aparţin aceleiaşi Biserici, dând impresia că între Biserica Ortodoxă şi romano-catolicism există unitate eclesiologică, însă fără a se reclama anumite condiţii teologice pentru aceasta.

          Încercarea membrilor Reprezentanţei Ortodoxe de a trece sub tăcere sau de a evita ca pe o chestiune secundară diferenţa dogmatică dintre Ortodoxie şi eterodoxie, subminând conştiinţa de sine a Bisericii Ortodoxe ca unica Biserică adevărată, care este Biserica cea „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”, creează impresia că romano-catolicii constituie în particular o Biserică Ortodoxă Locală. Deşi întreruperea comuniunii intersacramentale se datorează diferenţierilor romano-catolicilor de credinţa comună a primelor secole, cu toate acestea în Textul de la Ravenna credinţa lor este mărturisită de către membri ortodocşi şi romano-catolici ai Comisiei Mixte drept comună. Astfel, se propun spre dezbatere şi clarificare chestiuni organizatorice şi administrative, ca de pildă tema despre primatul papei, dar temele teologice sunt evitate şi rămân în suspans. Ca urmare, Textul de la Ravenna se încheie cu menţiunea că „rolul episcopului Romei, urmează să fie studiat într-o profunzime mai mare” (Ravenna, paragraful 45).

          Aşadar, este necerar să se dezbată mai întâi serioasele teme dogmatice şi în plus să se definească un cadru cu condiţii întemeiate pe criterii patristice, aşa încât să se ofere siguranţa că Dialogul se va desfăşura pe baze dogmatice solide şi neclintite şi nu în şubredul context laic. Doar prin persistenţa în acrivia dogmei ortodoxe şi a învăţăturii dogmatice a Bisericii Ortodoxe putem să fim siguri că lucrăm pentru readucerea celor rătăciţi în Turma lui Hristos.

          Din examinarea textului Comisiei Mixte Moderatoare asupra Dialogului Teologic dintre Biserica Ortodoxă şi romano-catolici, care a avut loc în Creta în octombrie 2008, având ca titlu „Rolul episcopului Romei în comuniunea Bisericii în primul mileniu” şi pe care doar recent l-am primit, este evidentă impunerea tezelor romano-catolice. Promovarea tezei că „principiul diversităţii în unitate a fost acceptat categoric în Sinodul de la Constantinopol, care a avut loc între anii 879-880” (Creta, paragraful 32), descoperă scopurile mai îndepărtate ale romano-catolicilor. Pregătesc terenul pentru o unire de tip uniat (greco-catolic).

          Papa, al cărui Scaun este considerat în textul din Creta „izvor (cauză) al unităţii episcopale” (Creta, paragraful 10), apare ca un substitut al lui Hristos, din care decurg toate, de vreme ce conform cuvântului Papei Ghelasie: „Întâiul Scaun nu se judecă de niciunul” (Ep. 4, PL 58, 28 M, Ep. 13, PL 59, 64A) (A se vedea Creta, paragraful 11). În ciuda încercării care se face pentru a se prezenta deplina suveranitate (κυριαρχία) a papei ca primat de slujire, impunându-l drept „slujitor al slujitorilor” (Creta, paragraful 14), cu toate acestea nu pot să ascundă gravele derapaje dogmatice şi abordarea greşită a reprezentanţilor ortodocşi în tema primatului papei. „Fiind Succesor, papa devine delegat (ἀποστολικός) şi moşteneşte şi ceea ce este propriu unităţii nedespărţite dintre Hristos şi Petru” (Creta, paragraful 14). Cum este posibil să se accepte că papa exprimă unitatea dintre Hristos şi Apostolul Petru?

Romano-catolicii, insistând pe primatul lui Petru şi întemeindu-se pe cuvintele Domnului: „Tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Matei 16:18), răstălmăcesc cuvintele lui Hristos, care se referă la „credinţa mărturisirii” (Sf. Ioan Gură de Aur, „Comentariu la Matei”, 54, 2, P.G. 58, 534) şi nu la persoana Apostolului. De altfel, potrivit cuvintelor Sale, stânca şi piatra cea din capul unghiului este Însuşi Domnul (Matei 21,42).

De vreme ce instituţia papalităţii dispreţuieşte Sfânta Scriptură şi Sfânta Predanie şi instaurează absolutismul (ἀπολυταρχία), pentru că Papa şi nu Hristos este prezentat ca „izvor al unităţii episcopale” (Creta, paragraful 10), este evidentă încercarea care se face de către redactorii Textului de a-l prezenta pe Papa ca apărător al sinodalităţii, cu scopul clar de a îndepărta temerile ortodocşilor şi de a anticipa şi evita obiecţii şi împotriviri.

Mai departe, în Textul din Creta se menţionează că „unitatea episcopatului şi a Bisericii sunt simbolizate în persoana lui Petru” (Creta, par. 10) şi că Petru „vorbeşte prin episcopul Romei” (Creta, par. 19). De ce canonicitatea Bisericii să depindă de relaţia pe care o are cu Papa? De ce este necesar ca fiecare Biserică Locală conglăsuiască cu Biserica Romei şi să nu conglăsuiască toate într-un singur Trup?

Întreita întrebare a Domnului către Apostolul Petru nu s-a făcut pentru a-i atribui inexistentul primat, pentru care (normal) ar fi trebuit să se bucure, ci pentru vindecarea întreitei sale lepădări, pentru care – de semnalat - „s-a întristat” (Ioan 21:17). „Întreita lepădare, Doctorul cel bun a ostracizat-o prin întreitul pogorământ”, semnalează Sfântul Isidor Pelusiotul (†435) (Epistola I, 103, P.G. 48, 632).

Spiritul antisinodal al romano-catolicilor nu are temeiuri istorice. Biserica Veche are drept conducător suprem Sinodul Ecumenic şi nu pe Papa. Sinoadele Ecumenice nu au fost convocate de către papi, care – important de semnalat - nici nu prezidau toate Sinoadele Ecumenice, nici nu emiteau hotărâri dogmatice pentru toată Biserica, ci acestea erau aprobate de către toate Bisericile Locale. De aceea, când pentru prima oară s-a pus problema sistemului papal teoretic, Papa Grigorie cel Mare (590-604) l-a respins (Ioannis Karmiris, „Ortodoxia şi vechiul catolicism”, II Atena, 1967, p. 69). Şi cu toate acestea, în Textul din Creta se menţionează că „nici un Sinod nu a fost recunoscut drept Ecumenic, fără ca el să aibă consimţământul Papei” (Creta, par.12).

Concluzia Textului din Creta că „primul mileniu, care a fost examinat în acest stadiu al Dialogului nostru, reprezintă tradiţia comună a ambelor noastre Biserici” şi că „pe aceste principii teologice şi eclesiologice de bază care au fost identificate aici, această tradiţie comună va trebui să slujească drept model pentru reabilitarea comuniunii depline” (Creta, parag. 32) ne provoacă nelinişti că membri ortodocşi ai Comisiei o iau înainte.

Aici trebuie să subliniem faptul că administrarea temelor bisericeşti, şi cu atât mai mult a celor care se referă la Credinţa Ortodoxă, nu poate fi lăsată pe mâinile anumitor profesori, fie ei şi episcopi, care cu siguranţă reprezintă Bisericile Ortodoxe Locale, însă acţionează de unii singuri, exprimând propriile opinii, din cauza netrasării unei strategii sinodale de către Bisericile Locale.     

          Evitarea convocării sinoadelor, ori în cazul convocării, eliminarea posibilităţii ca cei ce le constituie (adică episcopii – n.tr.) să-şi exprime în mod liber opiniile şi tezele lor, ori neinformarea în timp util a responsabililor Comisiilor speciale pentru pregătirea diferitelor referate către Sfântul Sinod pentru luarea unor decizii relevante  în legătură cu aceasta, constituie o abatere de la sistemul sinodal de conducere al Bisericii şi nu garantează  formularea tezelor ortodoxe. Mai departe, încercarea de impunere din exterior a unei linii deja trasate, subminează ordinea bisericească. Încercarea teologilor, care reprezintă Biserica Ortodoxă, să caracterizeze romano-catolicismul drept Biserică, provoacă sensibilitatea ortodoxă.

(traducere din greacă: ierom. Fotie;

sursa: πηγή: Ορθόδοξος Τύπος, 16/10/2009)