„SANCTITATE, CARE HOTĂRÂRE PANORTODOXĂ?” - răspunsuri la Scrisoarea Patriarhului Bartolomeu către Arhiespiscopul Atenei

7.10.2009

„SANCTITATE, CARE HOTĂRÂRE PANORTODOXĂ?”

A fost publicată Scrisoarea Patriarhului Ecumenic adresată arhiepiscopului Atenei, scrisoare în care patriarhul protestează energic pentru redactarea şi punerea în circulaţie a „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului”, care a fost semnată de o mulţime de laici şi de clerici şi de anumiţi arhierei. Sanctitatea Sa nu se referă „Mărturisirii”, dar îi consideră vinovaţi pe redactori şi pe semnatari, pentru că:

            1. În „Mărturisire” se menţionează, potrivit patriarhului ecumenic, că „toţi cei ce întreţin legături cu eterodocşii…se aşează pe ei înşişi automat în afara Bisericii”.

            2. Toţi aceia care refuză dialogul intercreştin se opun „hotărârilor sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe fără excepţie, incluzându-se aici şi Preasfânta Voastră Biserică a Greciei, cum este hotărârea unanimă a celei de-a III – a Conferinţe Panortodoxe Presinodale (1986)”.

            A. Însă:

            1. Textul „Mărturisirii” nu spune nicăieri că sunt demni de osândă „toţi cei care întreţin legături cu eterodocşii”, ci toţi aceia care acceptă şi care propovăduiesc cu fapta şi cu cuvântul „panerezia” – conform părintelui Iustin Popovici – ecumenismului! De asemenea, „Mărturisirea” nicăieri nu spune că, în plus chiar, ecumeniştii „se aşează pe ei înşişi automat în afara Bisericii”, cum menţionează patriarhul în scrisoarea sa! De altfel, redactorii „Mărturisirii”, ca teologi de vocaţie, cunosc foarte bine că nu se poate concepe o ieşire din Biserică în mod automat”! „Mărturisirea” menţionează textual: „aşezându-se în esenţă pe ei înşişi în afara Bisericii” (paragraful 8). Tărăgănează analiza uriaşei diferenţe dintre „automat” şi „în esenţă”!

            2. Patriarhul ecumenic menţionează că „legăturile cu eterodocşii au fost aprobate prin hotărâri sinodale de către toate Bisericile Ortodoxe” şi în consecinţă toţi câţi critică cele ce au loc în cadrul dialogului se opun hotărârilor panortodoxe!

            Să ni se permită – cu tot respectul nostru faţă de Patriarhul Neamului – să întrebăm şi în mod public, deoarece factorii de resort ai Tronului nu răspund la toate scrisorile:

            a. Care „hotărâre panortodoxă” a anulat Enciclica Sinodului Patriarhiei Ecumenice despre patriarhul Athenagora prin care se condamna fără echivoc rugăciunile în comun drept „contrare Sfintelor Canoane şi întinând sensibilitatea mărturisitoare a ortodocşilor”? Este conform cu această Enciclică a Sfântului Sinod al Patriarhiei comportamentul actual al unora pe tema rugăciunilor în comun?

            b. Care „hotărâre panortodoxă” a îngăduit papei nu doar să fie prezent, ci îmbrăcat în veşmintele sale să ia parte aproape activ la Dumnezeiasca Liturghie patriarhală?

            c. Care „hotărâre panortodoxă” l-a mandatat pe patriarhul ecumenic să schimbe sărutul liturgic cu papa în timpul Dumnezeieştii Liturghii din ziua sărbătorii Tronului în 2006?

            d. Care „hotărâre panortodoxă” a dat permisiunea papei să se roage din partea clerului ortodox cu rugăciunea „Tatăl nostru” la mai oficială (să ni se permită) Dumnezeiască Liturghie în Catedrala Patriarhală?

            e. Care „hotărâre panortodoxă” a cedat papei Tronul Catedralei Patriarhale pentru a proclama „cu capul descoperit” primatul papal? Din tronul Sfinţilor Alexandru, Grigorie, Ioan Gură de Aur, Fotie, Filotei să se propovăduiască rătăcirea! Nu este aceasta o profanare?

            f. Care „hotărâre panortodoxă” a hotărât să fie lăudat cu imne papa, care persistă în erezie drept „cinstit păstor şi întâistătător” şi mai mult în Catedrala Patriarhală şi în prezenţa patriarhului?

            g. Care „hotărâre panortodoxă” a permis să fie lăudat în imne de către Biserica de Prim-Tron a Constantinopolului erezia papismului drept „cinstită Biserică, Scaunul lui Petru” şi mai mult în Catedrala Patriarhală şi în prezenţa patriarhului?

            h. Care „hotărâre panortodoxă” a anulat cele 16 Sfinte Canoane (ale Sfinţilor Părinţi, ale Sinoadelor Ecumenice şi Locale), a hotărât că se permit în continuare rugăciunile în comun cu ereticii şi că nu mai constituie o abatere canonică?

            i. Care „hotărâre panortodoxă” a aprobat alcătuirea unui regulament pentru rugăciunea în comun numită „confesională” sau „inter-confesională” în cadrul întâlnirilor Consiliului Mondial al Bisericilor?

            j. Care „hotărâre panortodoxă” a salutat provocatorul text al celei de-a IX – a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor în Porto Alegre (2006), conform căruia „fiecare biserică (din cele 340 de grupări protestante ale Consiliului Mondial al Bisericilor) este Biserică Universală, dar nu în integralitatea ei? Fiecare biserică îşi împlineşte universalitatea atunci când este în comuniune cu celelalte biserici”! De asemenea, în acelaşi text s-a recunoscut ipostasul eclezial (fiinţa bisericească) tuturor „Bisericilor” eretice protestante din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor şi a fost acceptat că mulţimea ereziilor şi rătăcirilor lor sunt „modalităţi diferite de formulare ale aceleiaşi credinţe” şi „diversitate a harismelor Sfântului Duh”! Este posibil să existe vreo aprobare panortodoxă pentru aceste blasfemii?...

            k. Care „hotărâre panortodoxă” l-a mandatat pe patriarhul ecumenic să ofere un Sfânt Potir arhiepiscopului greco-catolic al Atenei? Nu a fost condamnată uniaţia în mod echivoc în „hotărârile sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe, fără excepţie, …după cum este hotărârea unanimă a celei de-a treia Conferinţe Panortodoxe Presinodale (1986)”? De ce sunt dispreţuite atât de sfidător hotărârile panortodoxe unanime care condamnă categoric uniaţia? De ce această utilizare selectivă a „hotărârilor panortodoxe”?

            În plus:

            i. Nu s-a gândit patriarhul nostru că acest Sfânt Potir pe care l-a oferit ca dar arhiepiscopului greco-catolic este un potir amar pentru Biserica Greciei, dar şi pentru celelalte Biserici Ortodoxe, care încă şi astăzi suspină din cauza uneltirilor greco-catolicilor? Cum vor înţelege această acţiune a patriarhului nostru fraţii noştri din Europa Răsăriteană, dar şi din Orientul Mijlociu care au pătimit şi încă pătimesc cumplit din cauza uniaţiei? Acest gest nu constituie o provocare la adresa unităţii panortodoxe?

            î. Cum s-ar fi simţit patriarhul nostru dacă arhiepiscopul Atenei ar fi oferit un Sfânt Potir lui papa-Evthim[1]?! (Iertare pentru duritatea cuvântului!)

            Şi aceste întrebări nu au sfârşit…dar nici răspunsuri…

            Aceste puţine cuvinte să fie pentru a înceta justificarea despre aşa-numitele „hotărâri panortodoxe”! Măcar de-ar respeca şi de-ar păzi astăzi cei care sunt protagonişti în dialog toate hotărârile panortodoxe! Însă toate, nu selectiv! Pentru că niciodată şi nici un sinod panortodox nu a denaturat eclesiologia ortodoxă, nu a desfiinţat Sfintele Canoane consfinţite de cele trei Sinoade Ecumenice şi nu a dat nimănui dreptul de a încălca Predania şi rânduiala Bisericii, cum de multe ori se întâmplă astăzi în spaţiul ecumenic. Dacă s-ar fi întâmplat asta vreodată, atunci, oricare Sinod -  chiar şi „panortodox” - s-ar fi autodizolvat şi s-ar fi transformat într-un „sinedriu al nelegiuiţilor” şi „sinagogă a celor ce viclenesc”. De altfel „ecumenicitatea” sau „tâlhăria” unui sinod nu este determinată de numărul şi de reprezentanţa celor ce participă, ci mai întâi de toate de hotărârile acestuia!

            B. În consecinţă, toţi aceia care îi condamnă pe cei ce critică cele ale dialogurilor că ar fi - chipurile - împotriva dialogului, dacă nu calomniază şi ei, pervertind în mod conştient realitatea, fac o foarte mare greşeală!

            Pentru că, NU! NU SUNTEM ÎMPOTRIVA DIALOGULUI! Nu există ortodox care să nege dialogul. Pentru că Cel dintâi Însuşi Hristosul nostru a dialogat cu păcătoşii. Dar, să fim atenţi, Însuşi Hristosul nostru este Cel care în acelaşi timp a şi refuzat dialogul. A refuzat să dialogheze cu toate că a fost provocat. A refuzat să dialogheze cu Pilat, cu arhiereii marelui sinedriu şi cu regele Irod!

            Suntem de acord deci cu dialogul, precum şi Domnul nostru! Însă ne opunem dialogului, precum Însuşi Domnul nostru, atunci când nu sunt îndeplinite anumite condiţii clar definite de către Predania Bisericii. Aşadar, suntem împotriva dialogului ca „joc fără rost”, conform plângerii formulate de Arhiepiscopul Stelian al Australiei - care a fost co-preşedinte (al Comisiei Mixte de Dialog) timp de 20 de ani - despre cum se desfăşoară acesta astăzi. Menţionez doar trei puncte:

            1. Sfidarea sistematică a Predaniei bisericeşti prin rugăciunile în comun din ce în ce mai dezvoltate şi mai răspândite! Am depăşit simplele rugăciuni în comun şi mergem cu toată viteza spre co-liturghisiri – pentru moment nedepline (imperfecte)… şi ceea ce este cel mai rău: încercăm să impunem nelegiuirea noastră ca pe o lege a lui Dumnezeu (A se vedea opinia lui Feida despre rugăciunile în comun)!

            2. Unii „profesionişti” (conform profesorului Veltsi) ai dialogului hotărăsc fără poporul lui Dumnezeu (laici şi clerici), şi chiar şi în lipsa Sinoadelor Bisericilor Autocefale.

            De pildă: Şase Biserici Autocefale, adică aproape jumătate din Ortodoxie (!) (Patriarhia Ierusalimului, Biserica Serbiei, a Bulgariei, a Georgiei, a Greciei, a Cehiei şi Slovaciei) nu au participat, iar în sinod au şi condamnat textul înţelegerii de la Balamand (a VII – a întâlnire a Comisiei Mixte - 1993) ca inadmisibilă din punct de vedere ortodox, străină de Predania ortodoxă şi contrară hotărârilor Conferinţelor Panortodoxe (vezi Scrisoarea din 08.12.1994 a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei către Patriarhul Bartolomeu)! Şi cu toate acestea nu s-a sinchisit nimeni dintre „profesionişti”, iar dialogul continuă, cu urmarea că reprezentanţii ortodocşi consideră acest text valid şi bază de dezbatere în demersul dialogului! Acest comportament arată respect faţă de Sinoadele celor şase Biserici Autocefale? Sau acest comportament arată respect faţă de unitatea panortodoxă?!

            3. În hotărârile panortodoxe se condamnă în mod repetat uniaţia. Şi totuşi la dialog participă şi … greco-catolicii! Unde este aşadar respectul faţă de hotărârile panortodoxe în cadrul dialogului, aşa cum se desfăşoară el astăzi?

            Prin urmare cine dispreţuieşte hotărârile panortodoxe? Cei care exercită o critică pe motiv teologic sau cei care participă la „jocul fără rost”?

            C. Unii au protestat deoarece, precum spuneau, „Mărturisirea de credinţă” îi…”dezbisericeşte” («εξωεκκλησιάζει», îi scoate în afara Bisericii)!

            Dar să fim cu multă luare aminte toţi:

            1. Nimeni să nu se neliniştească, să nu se tulbure, deoarece nimeni nu se „dezbisericeşte” printr-o semnătură! Oricâte semnături am aduna şi ale laicilor, şi ale clericilor, şi ale arhiereilor!

            2. Nimeni însă să nu se liniştească că prin semnăturile sale  -chipurile - ar putea să-i „dezbisericească” pe alţii şi astfel să scape de protestele lor! Orice reducere la tăcere a celuilalt punct de vedere nu poate fi acceptabilă azi nici în Biserică, nici în societatea noastră!

            3. Fiecare dintre noi însă să privegheze, deoarece există pericolul de a se „dezbiserici” singur, nu „în mod automat” (!), ci „în esenţă”, din cauza cuvintelor şi a comportamentului său. Oficializarea „dezbisericirii” poate să întârzie sau chiar să nu fie exprimată în această viaţă! În cealaltă viaţă însă, ce se va întâmpla? 
  Să nu uităm cazul Sfântului Maxim Mărturisitorul: un simplu monah a luptat pentru credinţă şi pentru predania Bisericii noastre cu aproape întreaga pentarhie (patriarhii Romei, Constantinopolului, Alexandriei şi Antiohiei), cu „Biserica” „oficială”, care căzuse în erezie! Niciunul nu a fost „dezbisericit”. Din contră, pe el l-au „dezbisericit” puternicii patriarhi ai lumii şi alţii şi a murit exilat! Dar după moartea lui, vine Sinodul al VI – lea Ecumenic şi se întemeiază pe teologia simplului monah Maxim şi dă dreptate simplului monah Maxim şi cateriseşte, condamnă şi anatematizează ca eretici ŞAPTE PATRIARHI şi alţi episcopi!

     

Pentru istorie au fost condamnaţi:

            Honoriu, papă al Romei!

            Patru patriarhi ecumenici ai Constantinopolului: Serghie, Pir, Pavel al II – lea şi Petru!

            Patriarhul Alexandriei Kir!

            Patriarhul Antiohiei Macarie!

            Episcopii Ştefan Polihronie şi Constantin!

            D. La sfârşitul scrisorii sale, patriarhul ecumenic cere arhiepiscopului Atenei şi „respectabilei Ierarhii din jurul său ca, în cel mai scurt timp posibil, să ia o poziţie în mod oficial faţă de aşa-numita „Mărturisire de Credinţă” şi faţă de clericii care au semnat-o”!

            Este de-a dreptul uimitor: De ce patriarhul ecumenic şi Sinodul din jurul său cer de la Biserica Greciei să ia o poziţie şi nu au luat-o ei înşişi „faţă de clericii care au semnat”, după cum s-a şi întâmplat mai demult cu pururea pomenitul Hristodulos? Ar fi evitat în felul acesta posibile probleme de unitate în interiorul Ierarhiei noastre!

Fără îndoială este foarte trist ca un Părinte să întâmpine neliniştea copiilor săi printr-o acţiune duşmănoasă şi să stea „împotriva…clericilor”, adică a copiilor săi! Foarte trist este ca Părintele să fie protagonistul dialogului în afara casei, cu toţi vecinii, cu cei de aproape şi cu cei de departe, şi să refuze sistematic să discute cu copiii săi rezervele lor justificate sau chiar nejustificate!

Este foarte trist să întreţină „Dialogul Teologic” cu eterodocşii şi să refuze să dialogheze teologic cu co-slujitorii Săi de aceeaşi credinţă în Trupul lui Hristos!

Este foarte trist să ceară luarea de măsuri „împotriva” copiilor săi – şi oare ce măsuri? Oare ale cenzurii prestabilite şi a reducerii la tăcere a celuilalt punct de vedere? Unde ne aflăm!?

Însă, vai acelui Părinte care dispreţuieşte strigătul de durere (agonie) al copiilor săi. El însuşi îşi zdruncină în conştiinţa sa autoritatea paternă. Şi să nu ne scape faptul că autoritatea paternă nu se impune prin reducerea la tăcere a criticii, ci este insuflată chiar şi copiilor „fără orânduială, obraznici”. Dacă lucrul acesta este valabil în paternitatea biologică, cu atât mai mult are aplicabilitate în cea duhovnicească!

Însă, să fie tuturor foarte clar, că arhiereii, athoniţii şi ceilalţi egumeni cu obştile lor şi alţi clerici şi monahi şi laici din multe Biserici Ortodoxe, care înaintea lui Dumnezeu şi a conştiinţei noastre, semnând „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului” ne exprimăm durerea şi dezacordul faţă de dispreţul sistematic al Predaniei noastre duhovniceşti care are loc în spaţiul ecumenist, suntem şi vom rămâne membri ai Bisericii noastre orice s-ar întâmpla! Chiar şi dacă Părinţii noştri ne produc amărăciune şi ne refuză paternitatea prin comportamentul lor, vom rămâne mădulare ale Bisericii noastre Ortodoxe!

Patra, 06.10.2009

Părintele A.K.G.

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)

Notă: Articolul este publicat cu acordul autorului.

---

[1] În 1921 Mustafa Kemal a încercat să creeze o schismă în interiorul Marii Biserici a Constantinopolului, întemeind ceea ce avea să numească fără ruşine „patriarhia turc-ortodoxă”. Încercarea a eşuat, pentru că nici un episcop nu a acceptat rolul de patriarh, iar conducerea turcă s-a văzut obligată să apeleze la un simplu preot (în greceşte παπά) cu numele de ΕΥΘΥΜΗΣ (Eftimie), care a fost întronizat, dar nu a reuşit să adune credincioşi în jurul său (n.tr.).