Comunicatul Ierarhiei Bisericii Greciei referitor la dialoguri şi la „Mărturisirea de credinţă”

16 octombrie 2009

16 octombrie 2009
Comunicatul Ierarhiei Bisericii Greciei referitor la dialoguri şi
la „Mărturisirea de credinţă”


          Ierarhia Bisericii Greciei, în şedinţa ei din după-amiaza zilei de 15 octombrie a.c., ca şi în prima parte a şedinţei de astăzi, la propunerea Preafericitului Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi a toată Grecia, a dezbătut tema dialogului dintre ortodocşi şi romano-catolici.
          La început s-a citit Scrisoarea Patriarhului Ecumenic Kir Bartolomeu referitoare la aşa-numita „Mărturisire de Credinţă”, care a fost semnată de clerici, monahi şi laici, după care s-au citit de asemenea şi scrisorile Înaltpreasfinţiţilor Mitropoliţi către Sfântul Sinod, în care cereau informaţii referitoare la textul care s-a semnat la Ravenna şi la planul care se va dezbate în zilele următoare în Cipru referitor la primatul papal în timpul primului mileniu. Asupra temelor acestora s-a discutat şi în Permanenţa Sfântului Sinod încă din luna septembrie a anului trecut.
          După citirea textelor de mai sus, Preafericitul a chemat pe Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi Meletie de Nicopole şi Prevezis, preşedintele Comisiei Sinodale pentru relaţiile interortodoxe şi intercreştine, Hrisostom de Messinia, reprezentantul Bisericii Greciei la dialogul cu romano-catolicii şi Hrisostomos de Peristerios, ca şi cunoscător al temelor, deoarece în trecut s-a ocupat cu ele, pentru a informa Ierarhia atât în ceea ce priveşte demersul dialogului de mai sus, cât şi asupra textului de la Ravenna şi asupra întrunirii Comisiei Mixte Teologice care va avea loc în zilele următoare în Pafos (Cipru).
          Prin urmare, a existat un dialog foarte deschis la care au luat parte mulţi arhierei, care au vorbit despre aceste teme importante cu simţul responsabilităţii şi al cunoştinţei. În timpul dezbaterii s-au formulat următoarele puncte:
         1. S-a recunoscut nevoia unei mai mari informări pe viitor a Sfântului Sinod al Ierarhiei asupra acestor teme importante. S-a declarat că de acum înainte Ierarhia va fi informată de toate fazele dialogurilor, altfel nici un text nu se poate impune Bisericii. De altfel, acest lucru îl presupune statutul sinodal al Bisericii.
        2. Dialogul trebuie să continue, însă în cadrul ecleziologic şi canonic ortodox, întotdeauna după o înţelegere cu Patriarhia Ecumenică, după cum s-a hotărât în mod panortodox.
        3. Reprezentanţii Bisericii noastre la dialogul respectiv cunosc foarte bine teologia ortodoxă, ecleziologia şi tradiţia bisericească şi îşi oferă cunoştinţele şi puterile lor „pentru unirea tuturor”, „întru adevăr” şi în cadrele teologice indispensabile şi ale hotărârilor Conferinţelor Panortodoxe.
        4. Textul de la Ravenna şi textul care trebuie să se elaboreze în Cipru se alcătuiesc cu condiţia supunerii şi aprobării lor de către Bisericile Locale Autocefale, prin urmare şi de către Biserica Greciei, după ce s-a deliberat sinodal. Aceasta înseamnă că, practic, nu vor exista paşi decisivi în afara hotărârii sinodale a Ierarhiei. Ierarhii sunt păzitorii Predaniei Ortodoxe, după cum au mărturisit la hirotonia lor în treapta de episcop.
        5. În legătură cu textul care se va referi la primatul papei Romei în timpul primului mileniu, text care va fi elaborat în Cipru în zilele următoare, s-a dat o îndrumare reprezentanţilor Bisericii noastre să insiste pentru menţionarea în textul final a poziţiei canonice a primatului papei Romei în primul mileniu raportat la Sinoadele Ecumenice şi cu trimitere la canonul 3 al Sinodului al II - lea Ecumenic şi la canonul 28 al Sinodului al IV – lea Ecumenic.
        6. Ierarhia Bisericii Greciei urmăreşte şi va continua să urmărească veghind asupra temei dialogurilor Bisericii Ortodoxe cu eterodocşii, fapt pentru care consideră că un text ca „Mărturisirea de Credinţă” este un excedent. Îi roagă dar pe credincioşi să aibă încredere în Păstorii lor şi să se abţină de la acţiuni, care s-ar putea ca pe viitor să creeze probleme.
       Acestea au fost discutate şi hotărâte unanim de către Ierarhia Bisericii Greciei cu simţ de răspundere înaintea lui Dumnezeu, faţă de Neprihănita noastră Credinţă şi Predanie şi faţă de bine-credinciosul popor, spre slava lui Dumnezeu şi mărirea Bisericii.

Din partea Sfântului Sinod al Ierarhiei.


(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com/)

0 comentarii:

Comentarii recente

"Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască." (Sf. Ioan Gură de Aur).

  © Blogger template Writer's Blog by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP