2013, să începem!

1 ianuarie 2013

GÂNDURI...



Iertați tuturor, fiți împăcați cu toții, dar mai ales cu voi înșivă! Puneți început bun și încercați să fiți alături de persoanele dragi, cel puțin în aceste momente. Fiți veseli, bucurați-vă!

 Îmi doresc să aveți un nou an binecuvântat! Îmi doresc să ne vedem și revedem cu bine! Îmi doresc să aveți parte de cel puțin fericirea pe care o am eu, să fiți înconjurați și să aveți alături oameni extraordinari. 
Însă cel mai mult, acestea trei îmi doresc: ”credinţa, nădejdea şi dragostea”. 

Zâmbete colorate și o îmbrățișare uriașă!

La mulți ani, tuturor! 






Read more...

Primul sfert de veac trecut! :)

29 septembrie 2012

Primul sfert de veac trecut! 


Îmi aduc aminte cu ce dificultate mă convingea mama să merg la școală cu bomboane de ziua mea, ce greu îmi venea când toată clasa se ridica, îmi cântau și-mi urau tot ce e mai frumos și bun, iar eu mergeam pe la fiecare dintre cei 25-28 de colegi pentru a-i servi, foarte emoționată și stânjenită de parcă trebuia să fac un lucru complicat... :) Doamne, ce vremuri unice, ce momente pline de frumusețe! 

Tortul de ciocolată cu struguri, pregătit cu drag de mama în fiecare an, îmbrățișările și urările celor dragi, mă copleșeau atât de tare, încât îmi doream să treacă mai repede această ultimă zi din Septembrie. :) 

Anii au trecut, cu bune, cu rele, dar și cu foarte bune momente și împliniri neașteptate! Nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru tot ce mi-a dăruit Dumnnezeu! O spun cu toată convingerea, deși de multe ori mi-am dorit anumite lucruri care nu mi-au aparținut niciodată, neînțelegând în acele momente că nu era ceea ce-mi trebuia sau mi se potrivea cu adevărat. 

Azi mă gândeam la ultimii 7 ani de până acum. Absolut pentru tot ce m-am rugat, Dumnezeu mi-a dat! Uneori chiar ce vroiam eu, alteori ceea ce era mai bine pentru mine, deși mi-era greu să accept, nefiind ceea ce-mi doream eu! Întotdeauna rugăciunea mi-a fost ascultată! Chiar de prima dată când l-am văzut pe Părintele drag, m-am rugat să-l cunosc bine și să-mi devină duhovnic (neștiind absolut nimic despre Sfinția Sa, doar având această dorință inexplicabilă în cuvinte). Și așa a fost, slavă Domnului! 

Prietenii foarte buni din București, colegii și întreaga perioadă de studenție! Dumnezeu mi-a scos în cale numai oameni minunați! Nu știu dacă merit totul, însă Îi mulțumesc pentru toate de fiecare dată. Așa încep rugăciunea și cred că așa e firesc!
...
Multe pot scrie și spune, însă sunt convinsă că nu pot transmite toate gândurile și sentimentele... 26 bate la ușă... Am învățat să mă bucur de fiecare clipă, așa cum este, am învățat să mă bucur de tot ceea ce am și să-i dau slavă lui Dumnezeu pentru toate încercările și ajutorul necontenit!

În această zi, nu am decât un singur gând: mulțumiri și slavă adresate Lui Dumnezeu! :)

Vă iubesc pe toți! Vă mulțumesc pentru tot, tuturor!

***

(un simplu gând, astăzi, în Duminica a XIX-a după Rusalii, la Evanghelia Predicii de pe munte - Iubirea vrăjmașilor)
30.09.2012


Read more...

Taina Botezului

12 august 2012

Taina Botezului




Ce este botezul ?
Botezul este cea dintâi sfântă taină a Bisericii care învredniceşte, în chip tainic, pe cel botezat să primească harul cel mântuitor al lui Dumnezeu şi celelalte sfinte taine ale Bisericii. Botezul reprezintă poarta către mântuire, prin care omul intră în casa lui Dumnezeu şi îşi începe adevărata viaţă duhovnicească.
Care este semnificaţia botezului ?
Botezul semnifică eliberarea din robia diavolului prin spălarea păcatului strămoşesc. Înainte de botez, păcatul sălăşluieşte în inima omului, căci el este fiul lui Adam şi moştenitor al păcatului strămoşesc, precum zice dreptul Iov: ,,nimeni nu este curat de păcate, chiar dacă o zi ar fi viaţa lui" (Iov 14, 4). ,,Zămislit întru fărădelegi şi născut în păcate", omul se află în necinste, fiind rob al diavolului, care îl înlănţuie în patimi şi lucrează cu putere în el.

Read more...

POTSDAM - Germania

3 iulie 2012

Biserica Rusă Sf. Alexandru Nevsky (Potsdam, GE)




Cea mai veche biserică ortodoxă rusă de pe teritoriul Germaniei se află în frumosul oraş Potsdam, la numai 24km de capitala Berlin.

Construită în 1829, biserica a fost în permanenţă un loc foarte important pentru lumea ortodoxă şi credinţa din aceste locuri. Ea este aşezată în centrul Alexandrowka, o mică regiune ce cuprinde 13 case din lemn, în stil rusesc, construite între anii 1826-1827 la dorinţa specială a regelui Prusiei, Friedrich Wilhelm III.

 Biserica a fost iniţial proiectată de către Wassily Petrowitsch Stassow, arhitect din Sankt-Petersburg, urmând să fie terminată de către renumitul arhitect german Karl Friedrich Schinkel.

 Comunitatea întâlnită aici a fost extraordinar de primitoare, zâmbitoare, caldă şi smerită! Am ajuns într-o sâmbătă după-amiaza, în Noiembrie a anului trecut. Poposind cu trenul în gară, am luat repede o hartă de la ghişeul de Informaţii şi m-am interesat cum pot ajunge mai uşor în Alexandrowka. Dacă spuneam de biserica ortodoxă, cu siguranţă aş fi aflat mai greu locaţia...


9 staţii de tramvai şi am ajuns. Mă aşteptam să văd în centrul regiunii o biserică. Ochii îmi erau îndreptaţi numai în sus, căutând turla... Rusă şi germana îmi sunt deopotrivă asemănător de dificile...

Strada era pustie... nu aveam pe cine să întreb, pe hartă mi se părea foarte mult de mers înainte. Dreapta, stânga sau înainte, deşi părea mai lung drumul?

"Arată-mi calea pe care voi merge, căci la Tine am ridicat sufletul meu!"... aşa cum mi-a spus dintotdeauna Părintele cel drag! Şi am luat-o pe un deal înainte. Intram într-un parc plin de copaci umbroşi, foarte înalţi, cu mulţi arbuşti. Nu se vedea nimic înainte, însă... după 200-300m, iată că văd turla!

Slavă Ţie, Doamne! Slavă Ţie! Ce a urmat apoi... e prea greu de descris în cuvinte! Este biserica cea mai dragă din această Germanie de Est, cu o comunitate foarte unită şi iubitoare, cu slujbe deosebit de frumoase, minunate!

 Am lăsat tot Berlinul şi am ales 2 weekenduri consecutive în Potsdam, pentru Liturghie şi Vecernie! :)

Era jumătatea lui noiembrie, dar vremea era tare frumoasă! Rece, după cum spuneau unii dintre ei, dar perfectă pentru mine. Așa cum spuneam, de la gară am pornit foarte hotărâtă să găsesc biserica, având harta în mână și sufletul îndreptat Sus.

Când am ajuns în fața bisericii, am rămas nemișcată vreme de câteva minute. Nu puteam să cred că era atât de aproape, că sunt acolo, că am șansa să intru în acest locaș bine-plăcut al lui Dumnezeu! Nu era nimeni în parc, în preajmă. Doar câteva raze de soare ieșiseră parcă să mă întâmpine și să mă strângă în brațe...

Era trecut de prânz când am intrat în biserică. Am întâlnit doar o singură persoană, o doamnă la micul pangar dinăuntru, citind dintr-o carte de rugăciuni.

Cu toate că biserica arată destul de mare din afară, înăuntru spațiul este destul de mic. Foarte multe icoane frumoase, sfeșnice și miros proaspăt de tămâie! În centru, icoana Sf. Alexandru Nevsky, deloc cunoscut pentru mine, spre rușinea mea. Foarte timid, am cerut câteva lumânări pentru a le aprinde înăuntru, ca mulțumire adusă Domnului și tuturor sfinților pentru îndrumarea către acest loc.

Rusă, nu știu, din păcate! Germană... la fel de bine. Însă ne-am înțeles mai mult din priviri, din gesturi (engleza nu e așa mult vorbită în comunitatea lor). Trebuie să vă spun însă că în Ortodoxie avem cu toții un anumit limbaj pe care-l înțelegem cu toții, indiferent de limba nativă sau cele cunoscute.

Am stat vreme de o jumătate de ceas, într-o liniște deplină, în fața icoanelor și a Sfântului Altar. Ce momente frumoase, Doamne! Am ieșit, rugându-mă să treacă mai repede timpul și să vină dimineața, Liturghia...

Programul era scris doar în rusă. Nici măcar germană. Dar cifrele le poate citi oricine. Vecernia urma să înceapă peste vreo 3 ore, la 17. Am încercat să mai trag de timp, încercând să cunsoc parcul cel mare, însă mi-era teamă că revin noaptea în Brandenburg. Am plecat, cu inima îndoită... dar am plecat.

Dimineața am revenit la Utrenie și Liturghie. Biserica era plină de lumânări aprinse, oamenii începeau să vină cu familiile, asftel că la începutul Liturghiei biserica a devenit neîncăpătoare. 

Ceasurile acelea petrecute în cadrul comunității ortodoxe au fost printre cele mai impresionante petrecute în afara țării! Cu greu m-am abținut să vărs o lacrimă de bucurie, însă la auzul Heruvicului am scăpat câteva lacrimi... Lacrimi de mulțumire, de bucurie, de dor și pocăință.

Ce frumoasă atmosferă! Rostirea Crezului cântat, iertarea cerută de fiecare în parte, zâmbete primite de parcă știau că nu îi pot înțelege, Tatăl Nostru atât de minunat cântat de corul și întreaga biserică... 
iar la final binecuvântarea atât de frumoasă a Părintelui!

De atunci, am ales să vin în fiecare duminică la Liturghie acolo. Chiar dacă slavona e necunoscută pentru mine, Liturghia e aceeași și o putem înțelege în orice limbă ar fi slujită! (Trebuie să vă mărturisesc și experiența din Amsterdam, de la Biserica Sf. Nicolae, cu Sf. Liturghie în olandeză).

3 săptămâni în noiembrie acolo, 2 Liturghii de neuitat!


SLAVĂ ȚIE, DOAMNE!
ÎȚI MULȚUMESC PENTRU ACESTE BINECUVÂNTĂRI! 

 




 

Read more...

Reînceput...

Am revenit, în sfârşit!

Am stat şi m-am tot gândit dacă trebuie să continuu postările pe acest blog, după pauza de aproape un an... Întrucât blogul a fost dedicat şi atent supravegheat de către cea mai dragă persoană mie, sunt datoare şi trebuie să revin! Cu forţe noi, cu o temă generală nouă, cu articole mai interesante...şi bineînţeles, cu gânduri bune pentru voi toţi!

În următoarele postări, voi încerca să vă fac cunoscută "Lumea Ortodoxiei" în Europa Centrală şi Occidentală! Ca de obicei, văzută prin lentila aparatului meu şi prin fereastra sufletului! :)


Să începem...

Read more...

Comentarii recente

"Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască." (Sf. Ioan Gură de Aur).

  © Blogger template Writer's Blog by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP