Proslăvirea Sf. Sfinţit Mucenic Filumen Aghiotafitul

Proslăvirea

Sfântului Sfinţit Mucenic Filumen Aghiotafitul,

Egumenul de la Fântâna lui Iacov

          Pentru că în viaţă nimic nu e întâmplător, ci totul e proniator, cu atât mai mult consider că întâlnirea mea cu Sfântul Filumen pe Muntele Sionului a fost providenţială. Înainte de a ajunge în Ţara Sfântă citisem câte ceva despre nevoinţa sa şi despre încununarea acesteia cu moartea martirică.

          Într-un moment de răgaz, am pornit cu sora Maria în Sfânta Cetate a Ierusalimului, căutând, precum cerbul însetat izvoarele cele curate şi răcoroase - după cuvântul Psaltirii, Preasfintele Locuri de Închinare care nu erau prevăzute în pelerinajul nostru de opt zile. Ne-am închinat în biserica Metocului Grădinii Ghetsimani care se află chiar în faţa Sfintelor Porţi ale Preasfintei Biserici a Sfântului Mormânt. Potrivit predaniei ortodoxe, Maica Domnului aici şi-a dat sufletul în mâinile iubitului ei Fiu şi Dumnezeului nostru, pentru că inima ei de maică nu suferea să se despartă de Mormântul cel de-Viaţă-izvorâtor şi de Mântuitoarea Golgotă. Tot aici s-au adunat Apostolii de la marginile lumii, aduşi de puterea Sfântului Duh, pentru a începe procesiunea îngropării „cortului lui Dumnezeu” în Ghetsimani. Aici ne-am închinat icoanei făcătoare de minuni a Adormirii Maicii Domnului. Această icoană - cu trei zile înainte de praznicul Adormirii – „Paştele verii”, „foarte de dimineaţă”, după orele 4 dimineaţă, adică imediat după Sfânta Liturghie din Biserica Învierii şi din cea a  metocului, este purtată într-o măreaţă şi plină de har litanie spre mormântul Maicii Domnului din Ghetsimani, unde este depusă spre închinare. În această bisericuţă a metocului ne-am întâlnit cu două evlavioase închinătoare din Grecia, care, printre altele, ne-au întrebat dacă am fost la moaştele Sfântului Filumen. Foarte săritoare şi binevoitoare, ele s-au oferit să ne ducă până pe Muntele Sionului la Mănăstirea Sfintei Cruci, unde este şi Seminarul Teologic al Patriarhiei Ierusalimului şi unde se mai aflau pentru doar câteva zile moaştele Sfântului Filumen. 

       Deşi stătuseră aici ani, peste câteva zile aveau să fie duse pentru totdeauna în Samaria, la Fântâna lui Iacov, acolo unde părintele Filumen a primit moarte mucenicească. Aflarea noastră acolo am tâlcuit-o ca pe o mare favoare a sfântului şi ca pe o mare binecuvântare a Cerului, pentru că eram pentru prima oară în Ţara Sfântă, iar Mănăstirea Sfintei Cruci de pe Sion şi Fântâna lui Iacov din Samaria nu făceau parte din programul pelerinajului nostru. Moaştele întregi ale Sfântului Filumen se aflau într-o raclă de lemn, prevăzută cu geam, şi erau depuse în partea stângă a Altarului Bisericii Mănăstirii Sfintei Cruci. În raclă, alături de capul Sfântului ne atrage atenţia un pahar acoperit cu un procovăţ roşu. Pe acoperământ se afla un bileţel pe care scria de mână în limba greacă „aima martyriou”, adică „sânge mucenicesc”. Ne-am închinat şi am cerut sfântului să mijlocească pentru noi şi pentru toţi ai noştri. Ne-am întors de acolo plini de har şi de bucurie „nu din lumea aceasta”. Astfel a fost întâlnirea noastră cu Sfântul Filumen. Şi astăzi pomenim pe surorile noastre din Grecia care au arătat dragoste faţă de noi, „nemernicii din Ierusalim”, şi ne-au călăuzit paşii spre Sfântul Filumen. Ne rugăm pentru ele şi le purtăm veşnică recunoştinţă.

          Zilele acestea, am aflat cu bucurie de proclamarea oficială a canonizării Cuviosului Mucenic Filumen. Ceremonia a avut loc la Fântâna lui Iacov din Samaria, exact la împlinirea a treizeci de ani de la fericitul sfârşit mucenicesc al Egumenului aghiotafit.     

          Fântâna lui Iacov, amintită în Vechiul Testament (Facere 33, 19) şi în Noul Testament (Ioan 4), este unul din cele mai vechi Locuri de Închinare ale Patriarhiei Ierusalimului, fiind aşezată undeva la mijloc între Munţii Gheval şi Garizim, în regiunea Samaria. A fost păzită de-a lungul veacurilor de către Obştea Sfântului Mormânt ca lumina ochiului şi ne-a fost predată nouă contemporanilor ca o nepreţuită moştenire. Aici, au slujit Egumeni aghiotafiţi (din obştea Sfântului Mormânt), dintre care s-a distins Mitropolitul Sofronios de Gaza, care a început să ridice la Fântână, pe 30 august 1908, o biserică foarte frumoasă şi foarte încăpătoare, care, încă din 1920, a rămas pe jumătate neterminată. Se pare că Pronia divină a rezervat terminarea acesteia actualului Egumen - părintele arhimandrit Iustinos.

          Acesta, în 1998, a ridicat pe temeliile vechi o biserică foarte frumoasă, vrednică de istoria şi slava Locului de Închinare numit Fântâna lui Iacov. A închinat-o Sfintei Fotini Samarineanca, căreia Domnul i-a descoperit la Fântână că El este Mesia, Hristos (Ioan 4). În partea nordică a bisericii a ridicat un paraclis în cinstea Sfântului Iustin Martirul şi Filozoful, de loc din Neapole, iar în partea sudică un paraclis în cinstea Egumenului aghiotafit Filumen, care s-a sfârşit silnic şi muceniceşte la Fântână pe 16/29 noiembrie 1979.

          Pe acesta, care din tânără vârstă a venit la Ierusalim şi a primit schima monahală în obştea Sfântului Mormânt, iar preoţia în Maica Bisericilor, care a vieţuit cu cuvioşie şi a murit ca martir în urma unui atac nedrept, silnic şi plin de impietate la Fântâna lui Iacov pe 16/29 noiembrie 1979, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului a hotărât să-l aşeze în Aghiologhionul ei printr-o Hotărâre Sinodală, luată în cadrul celei de-a VIII –a Şedinţe din 11. 09. 2009.

          Pentru aducerea la îndeplinire a acestei hotărâri Preafericitul Teofilos al III – lea, Patriarhul Ierusalimului a venit la Fântână împreună cu obştea arhiereilor şi preoţilor.

          A fost primit călduros de către părintele egumen, arhimandritul Iustinos, de mulţi preoţi aghiotafiţi, dar şi din alte Biserici Ortodoxe, iar o mulţime de credincioşi umpluse deja până la refuz maiestuosul sfânt locaş, precum şi curţile lui.

          După Utrenia cu Litie, a urmat Dumnezeiasca Liturghie sărbătorească, fiind condusă de Preafericitul Teofilos al III – lea, Patriarhul Ierusalimului, coliturghisind cu el Preasfinţiţii Mitropoliţi Ambrozios de Neapole şi Isihios de Kapitoliada, Preasfinţiţii Mitropoliţi din Biserica Ciprului - Neofitos de Morfos şi Isaia de Tamasos, Episcopul vicar Antonios de Avlonos, Înaltpreasfinţiţii Dorotei, Arhiepiscop de Avile şi Aristarh de Konstantina, Bătrânul Arhisecretar, o mulţime de preoţi aghiotafiţi şi din Bisericile Ciprului, Greciei, Rusiei, României şi Ucrainei, care conduceau grupuri de pelerini, în prezenţa Consulului General al Greciei la Ierusalim, domnul Sotirios Atanasiou, a Consulului Ciprului în Israel, domnul Anastasios Tzoni, a reprezentantului diplomat al Ciprului pe lângă Autoritatea Palestiniană, domnul Taki Dimosthenus, şi a reprezentantului statului cipriot, ministrul Aimilios Nikolaos.

          Dumnezeiasca Liturghie s-a săvârşit după toată rânduiala tipiconală şi cu toată buna-cuviinţă şi măreţia bizantină. Psalţii au cântat bizantin în limbile greacă şi arabă, iar credincioşii de diferite naţionalităţi - elini, ciprioţi, arabofoni, ruşi, români, ucraineni, s-au rugat cu umilinţă şi au participat la Taina Dumnezeieştii Iconomii pentru mântuirea noastră, adică a Întrupării, Răstignirii şi Învierii lui Hristos şi la Taina Dumnezeieştii Euharistii a sfinţirii şi a îndumnezeirii lor prin har. Într-adevăr, sărbătoarea a fost o mărturie a Ortodoxiei, o mărturie a adevăratului Dumnezeului nostru, Care este slăvit întru sfinţii Săi. Sfântul, prin care din nou a fost slăvit Dumnezeu, a fost Egumenul arhimandrit Filumen Aghiotafitul, care a primit moarte mucenicească la Locul de Închinare al Fântânii pe 16/29 noiembrie 1979.

          Înainte de Dumnezeiasca Împărtăşanie s-a citit în faţa Uşilor Împărăteşti de către Preafericirea Sa Teofilos al III – lea, Patriarhul Ierusalimului, Actul Sinodal şi Patriarhal de aşezare Sfântului Filumen în Aghiologhion, deoarece a trăit cuvios, iar pentru credinţa sa a primit moarte silnică şi martirică la Fântână în timpul slujbei vecerniei.

          Mult timp, arhiereii şi preoţii au oferit Dumnezeiasca Împărtăşanie credincioşilor, iar Preafericitul a adus minunata icoană a Sfântului Sfinţit Mucenic Filumen. Proclamarea solemnă a pomenirii Sfântului Filumen a constituit o sărbătoare a Fântânii, o sărbătoare a Bisericii Ierusalimului, a Bisericii Ciprului, a oraşului Neapole şi treptat va constitui o sărbătoare şi a altor Biserici Ortodoxe, care după proclamarea de acum de către Patriarhia Ierusalimului, îl vor aşeza în Aghiologhionul lor.

          Ctitorul frumoasei biserici a Sfintei Fotini Samarineanca, cu paraclisele Sfântului Iustin şi Sfântului Filumen, Egumenul arhimandrit Iustinos, a mulţumit Preafericitului pentru hotărârea de aşezare în rândul sfinţilor a cuviosului mucenic, i-a oferit o preţioasă cruce de binecuvântare împodobită cu diamante, iar după Dumnezeiasca Liturghie a oferit Preafericitului, suitei sale şi tuturor celor prezenţi o bogată masă de post.

Despre descoperirea moaştelor Sfântului Sfinţitului Mucenic Filumen am tradus câteva fragmente din Omilia Înaltpreasfinţitului Ambrozie, Arhiepiscop de Neapole şi Samaria, omilie care a fost rostită în Sinodiconul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie din Sfântul Munte Athos pe 24 octombrie 1986:

„La Crăciunul din anul 1984,  a adormit în Domnul Mitropolitul Claudios de Pellis şi l-am însoţit până la cimitirul nostru care este pe Muntele Sion. Atunci, patriarhul ne-a spus să facem mutarea părintelui Filumen.

          Atunci când am deschis mormântul său, am scos trupul său şi l-am aşezat pe marmura unui mormânt de alături. Hainele sale erau pe jumătate putrezite şi le-au luat monahii ca binecuvântare pentru a le împărţi şi altora. Mâinile sale erau moi. Piciorul drept, de la gleznă în jos, se desfăcuse, pentru că ucigaşul său îl tăiase cu barda. La fel şi degetele de la piciorul stâng. Restul trupului său era nestricat, cu toate că stătuse în mormânt trei ani. Faţa...  Deoarece a fost lovit cu barda, craniul îi era despicat şi îi lipsea nasul. Încă avea barba şi părul. Cineva a curăţat acolo trupul cu vin şi cu un burete, trup care, desigur, nu avea nici un fel de miros urât. Nu fusese mâncat de viermi, nu avea nicio crăpătură, niciuna. L-am apăsat pe piept şi pe pântece, iar acestea reveneau la locurile lor. L-au aşezat pe o năsălie şi l-au îngropat din nou în alt mormânt. Acolo a rămas până la Paştele anului 1985, când s-a făcut a doua sa mutare... L-au pus în biserică şi este precum trupurile Sfinţilor Gherasim şi Spiridon. Mă veţi întreba: Este sfânt? Sigur că este mucenic, deoarece a împiedicat un evreu să se roage într-un loc de închinare creştin. Când evreul a tras de clopotul casei sale, a ieşit afară părintele Filumen cu epitrahilul pe grumaz, deoarece în acea clipă citea vecernia. Evreul l-a apucat de barbă, l-a aruncat jos şi l-a lovit cu barda. Acela sărmanul a încercat cu mâinile să iasă afară, să scape... Am văzut apoi că scările erau pline de sânge. Prin urmare este mucenic.

          Şi acum să vă spun o intervenţie minunată a părintelui Filumen.

          Pe 28 octombrie 1985, patriarhul l-a însărcinat pe mitropolitul Paladios să săvârşească un Tedeum sărbătoresc într-o biserică îndepărtată. Însă a întârziat să se pornească. De aceea, ceilalţi fraţi îl sunau insistent. Însă nimeni nu ridica telefonul. S-au dus la camera sa şi au bătut la uşă, dar n-au primit nici un răspuns. L-au înştiinţat pe stareţul său, pe Vasilios al Cezareei, iar dimineaţă l-au găsit în camera sa căzut pe podea, aproape mort. Ce i se întâmplase? Leşinase de cu seară şi rămăsese aşa, fără simţire, până dimineaţă la 10. Pe podea... Au chemat primele ajutoare. Împreună cu Vasile al Cezareei a intrat şi monahul Sofronie, care avea cu el un degeţel al părintelui Filumen. Toţi plângeau. La un moment dat monahul Sofronios zice:

-         Înaltpreasfinţite, îmi permiteţi să îl închin cu acest os al părintelui Filumen?

-         Fă ce poţi. Ce să-ţi spun?

A scos osul şi l-a închinat la frunte zicând şi troparul: „Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor…”.

Numai ce l-a închinat, acela a respirat adânc şi a spus:

-         Unde sunt? Unde sunt?

Aceasta este dovada sfinţeniei părintelui Filumen”.

Încheind, nu ne rămâne decât să-L slăvim pe Domnul Cel în Treime închinat şi „minunat întru sfinţi” şi să cântăm cu Sfântul Ioan Damaschin: „Bucură-te Sioane sfinte, Maica Bisericilor, locaşul lui Dumnezeu, că tu ai primit întâi iertarea păcatelor prin Înviere”, iar în zilele noastre te-ai împodobit cu moaştele Noului Cuvios Mucenic Filumen Aghiotafitul!

Sfinte Mucenice Filumen, roagă-te pentru noi acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.

Monahul Leontie