Predică a Sf. Ioan de Kronstadt la Naşterea Domnului

         Cuvântul S-a făcut trup: Fiul lui Dumnezeu, cel veşnic asemenea lui Dumnezeu-Tatăl şi Duhului Sfânt, a devenit om – întrupându-se de la Duhul Sfânt şi de la Fecioara Maria. O, minune ! O, uimitoare, grozavă şi mântuitoare taină!

         Cel ce nu are început  primeşte început după omenitate; Cel fără de trup primeşte trup. Dumnezeu s-a făcut om, neîncetând să rămână Dumnezeu. Cel de Neatins a devenit tangibil tuturor, în chip de rob smerit.

         De ce şi cu ce scop s-a arătat asemenea pogorâre din partea Creatorului  către făpturile sale pieritoare – către om, care, din propria lui voie a căzut/ s-a  îndepărtat de la Dumnezeu, Creatorul său ?

         A fost ca urmare a unui suprem, negrăit sentiment de milă faţă de făptura Sa din partea Stăpânului, Care n-a mai putut îndura să vadă întregul neam omenesc - pe care El, la geneză, l-a înzestrat cu daruri minunate – robit de diavol şi astfel hărăzit suferinţei şi chinurilor veşnice.

        Şi Cuvântul S-a făcut trup!... ca să ne preschimbe pe noi, făpturi pământeşti, în făpturi cereşti, să-i facă sfinţi pe păcătoşi; ca să ne ridice din stricăciune la nestricăciune, de la pământ la cer; din robia păcatului şi a diavolului – la slăvita libertate a fiilor lui Dumnezeu; de la moarte – la nemurire, ca să ne facă  fiii lui Dumnezeu şi să ne aşeze împreună cu El pe Tron, ca pe copiii Săi de viţă regească.

        O, nemărginita milă a lui Dumnezeu! O negrăita înţelepciune a lui Dumnezeu ! O, mare minune, uluind nu numai mintea omului, ci şi pe a îngerilor !

       Să-L lăudăm pe Domnul! Prin venirea  Fiului lui Dumnezeu în trup pe pământ, prin dăruirea de Sine ca jertfă pentru păcătosul neam omenesc li se dă celor care cred binecuvântarea Tatălui Ceresc; înlocuind blestemul rostit de Dumnezeu la început; sunt înfiaţi şi primesc promisiunea moştenirii vieţii veşnice. La omenirea văduvită din cauza păcatului, se întoarce din nou Tatăl Ceresc, prin taina naşterii din nou, adică prin Botez şi pocăinţă. Oamenii sunt eliberaţi de sub stăpânirea chinuitoare şi aducătoare de moarte a diavolului, de sub robia păcatului şi a patimilor de tot felul.

         Firea omenească este îndumnezeită din mila nemărginită a Fiului lui Dumnezeu; şi păcatele omului sunt curăţite;  cele pângărite sunt sfinţite. Suferinzii sunt vindecaţi. Celor umili li se dăruiesc cinstea şi slava nesfârşită.

        Cei din întuneric sunt luminaţi  cu lumina sfântă a harului şi a raţiunii.

       Mintea omenească primeşte puterea raţională a lui Dumnezeu – « noi avem gândul lui Hristos"(1Cor. 2, 16), spune Sf. Ap. Pavel. Inima omenească primeşte inima lui Hristos. Ceea ce este pieritor devine nemuritor. Cei goi şi răniţi de păcat şi de patimi sunt împodobiţi cu slava cea dumnezeiască. Cei care flămânzesc şi însetoşează sunt îndestulaţi cu hrănitorul şi întăritorul de  suflet Cuvânt al lui Dumnezeu şi cu Preacuratul Trup şi Sfântul Sânge al lui Hristos. Cei nemângâiaţi primesc mângâiere. Cei prădaţi  de diavol au fost - şi continuă să fie - eliberaţi.

        Ce se cere de la noi, o, fraţilor, ca să ne folosim  de tot harul adus nouă de sus prin venirea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu ? Ceea ce este necesar, în primul rând, este credinţa în Fiul lui Dumnezeu, în Evanghelie, ca învăţătură mântuitoare dată de sus, o adevărată pocăinţă pentru păcate şi îndreptarea vieţii şi a inimii; comuniune în rugăciune şi în Sfintele Taine; cunoaşterea şi împlinirea poruncilor lui Hristos. Necesare sunt şi virtuţile: smerenia creştină, înfrânarea, fecioria şi curăţia, simplitatea şi bunătatea inimii.

          Să aducem, fraţi şi surori, aceste virtuţi ca un dar Celui Care S-a născut pentru noi şi a noastră mântuire, să I le aducem în loc de aurul, tămâia şi smirna pe care i-au adus-o Magii, ca Unuia Care, fiind  Împărat, Dumnezeu şi Om, a venit să moară pentru noi. Aceasta va fi, din partea noastră, jertfa cea mai bineplăcută lui Dumnezeu şi Pruncului Iisus Hristos.

         Amin.

Sursa: http://www.orthodox.net/nativity/nativity-sjok-2.html