Mitrop. Ierotheos Vlahos denunţă Dialogul dintre Biserica Ortodoxă şi papism

MITROPOLITUL IEROTHEOS VLAHOS DENUNŢĂ TRASEELE SUBTERANE ALE ECUMENIŞTILOR

PARTICIPAREA BISERICII NOASTRE

LA DIALOGUL

DINTRE BISERICA ORTODOXĂ ŞI PAPISM

-      Intervenţia Înaltpreasfinţitului Ierotheos, Mitropolit de Navpaktos şi Aghios Vlasios în cadrul Ierarhiei Bisericii Eladei, care a fost expusă în Actele Sinodului -

Tema participării Bisericii noastre la Dialogul dintre Biserica Ortodoxă şi “cea romano-catolică”, dar mai ales a modului în care participă este vastă, însă aici mă voi limita doar la a prezenta în rezumat câteva puncte de vedere:

1. Dialogul este necesar, dar cu indispensabilele condiţii teologice, eclesiologice şi canonice. Adică: Biserica nu trebuie ca în numele dialogului să se lepede de teologia ei, de eclesiologia şi de Dreptul ei canonic.

2. Chiar dacă există teme în suspans, precum tema Uniaţiei, precum şi alte teme teologice de bază, precum învăţătura despre “actus purus”, care influenţează foarte vizibil întreaga teologie (“Filioque”) şi eclesiologie a papismului, cu toate acestea se poate dezbate tema raportului dintre primat şi sinodalitate, dat fiind că a fost o temă de bază, care a preocupat primul mileniu. Consider că îndepărtarea treptată a Romei celei Vechi de către Patriarhiile Răsăritului, a început cu primatul papei în Biserică, iar mai târziu cu introducerea “Filioque-lui” de către franci în teologia Romei celei Vechi. Adică: papa nu a putut accepta niciodată ca aceleaşi privilegii de onoare să fie acordate de către Sinodul al IV-lea Ecumenic episcopului Noii Rome.

3. Cu toate că dialogul referitor la raportul dintre sinodalitate şi primat este important şi că prin prisma acestuia se consideră că se va înainta şi la alte chestiuni, cu toate acestea există câteva probleme care trebuie semnalate.

I.   Modul în care Biserica noastră participă la dialog nu este cel potrivit. Se face cu o extremă secretomanie. Textele care au fost semnate la Întrunirile de până acum (Monaco, Bari, Noul Valaam şi Ravenna) şi de către reprezentanţii Bisericii noastre sunt problematice. Niciodată nu a avut loc în cadrul Ierarhiei o dezbatere referitoare la chestiunea: Care ar trebui să fie poziţia reprezentanţilor noştri în cadrul acestor întruniri? Şi niciodată textele nu au fost dezbătute în cadrul Ierarhiei după ce au fost semnate. Înseamnă că  în acest punct nu funcţionează sistemul sinodal. Noi, ierarhii, ca interpreţi şi păzitori ai Credinţei, suntem abandonaţi la periferie, în “întuneric”.

II.    Declaraţiile făcute de către reprezentanţii ortodocşi şi romano-catolici arată problematizarea, pentru că demonstrează că există o încercare de a impune “unirea bisericilor” nu într-un mod cinstit. Există aceste declaraţii, care - dacă va trebui - pot fi citate.

III. În primul mileniu Biserica Ortodoxă s-a confruntat cu tema privilegiilor papei Romei. Aceasta s-a întâmplat în cadrul Sinodului convocat de Sfântul Fotie ce Mare (879-880 d.Hr.), (sinod) care este considerat de către mulţi ortodocşi ca al VIII-lea Sinod Ecumenic. La acest sinod au fost prezentate cele două tipuri de eclesiologie, adică a “bisericii papale” şi a Bisericii Ortodoxe. Patriarhul Fotie a recunoscut privilegiile de onoare ale papei, dar în cadrul ecleziologic orthodox: papa are doar privilegii de onoare în Biserică şi nu poate să se situeze deasupra Bisericii. Prin urmare, în dezbaterea care are loc asupra primatului papal trebuie să se acorde o maximă importanţă hotărârii acestui Sinod. Desigur, în cadrul acestui Sinod, împreună cu primatul a fost dezbătut şi adaosul “Filioque”. De aceea, atunci când dezbatem astăzi tema primatului, trebuie să o considerăm în cadrul privilegiilor de onoare. La fel, cu dezbaterea ereziei “Filioque”.

IV. În timp ce în Biserica Ortodoxă sistemul ei administrativ este sinodal, în “cea romano-catolică” sistemul administrativ este “papocentric”. Aceasta se vede foarte bine din hotărârile Conciliului II Vatican şi din alte texte conciliare, în care se susţine că papa este “conducător al colegiului episcopilor”, este “piatra Bisericii”, este “conducătorul veşnic şi văzut şi temelia unităţii, care îi leagă atât pe episcopi întreolaltă, cât şi mulţimea credincioşilor”, este “reprezentantul lui Hristos şi ca păstor peste toată Biserica, are autoritate desăvârşită, supremă şi universală în Biserică, pe care o poate exercita întotdeauna liber”. De asemenea, trebuie să se sublinieze că, potrivit eclesiologiei papismului, “nu poate să existe un Sinod Ecumenic dacă nu este autorizat sau cel puţin dacă nu este acceptat de către succesorul lui Petru”.

Prin urmare, această concepţie papocentrică şi superioritatea papei chiar şi asupra Sinoadelor Ecumenice desfiinţează sinodalitatea şi constituie o altă eclesiologie. Opinia catolicilor că Bisericile, adică cele Ortodoxe, care nu-l acceptă drept conducător al lor pe papa sunt deficitare, adică au anumite lipsuri, este inacceptabilă.

V. În proiectul textului, care trebuie să se dezbată în Cipru în luna octombrie, deşi există multe puncte importante, care arată cum a funcţionat primatul papal în primul mileniu, cu toate acestea nu se atinge deloc relaţia dintre primatul papal şi Sinoadele Ecumenice. Un text, care nu are claritate în gândire nu poate să se impună şi să ajute la readucerea celor despărţiţi în Biserica Universală.

VI. Este un fapt incontestabil că problema de bază a papei este că nu a acceptat în mod esenţial Canonul 28 al Sinodului al IV-lea Ecumenic, care oferă aceleaşi privilegii de onoare Bisericii Noii Rome şi dreptul de a hirotoni episcopi pentru ţinuturile barbare. Aceasta se vede şi din faptul că la nici un Sinod Ecumenic papa nu a fost de faţă, ci doar reprezentanţii săi.

VII. Dacă cineva studiază cu atenţie textele Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe îşi dă seama că aceştia pe de o parte conglăsuiesc asupra continuării dialogului, dar pe de altă parte pun condiţii clare, precum, de pildă, să fie condamnată Uniaţia fără echivoc, iar după primat dialogul să înainteze şi la alte chestiuni teologice esenţiale.

VIII. De la Întâlnirea la Ravenna, Patriarhia Moscovei s-a retras pretextând prezenţa arhiepiscopului Estoniei şi prin urmare nu a semnat textul, după cum nu l-a semnat nici Patriarhia Georgiei. Trebuie să fie rediscutate hotărârile tuturor Bisericilor Ortodoxe asupra textului de la Ravenna.

După toate acestea, propun ca după o dezbatere şi o hotărâre în cadrul Ierarhiei, să se dea reprezentanţilor noştri o îndrumare, asupra a ce vor susţine în cadrul dialogului, iar după semnarea textelor să aibă loc o dezbatere în cadrul Ierarhiei. În acelaşi timp, să se declare clar că dacă reprezentanţii noştri vor semna un text, care este în afara liniilor trasate lor de către Biserică, atunci acest text Biserica noastră nu şi-l asumă.

(Textul a fost publicat în ziarul săptămânal Ορθόδοξος Τύπος, 27/11/2009 şi de către Sfânta Mănăstire Pantocrator-Melissohori de unde l-am şi preluat; traducere din greacă: ierom. Fotie)