Pastorala de Crăciun a Mitropolitului Andrei de Koniţa

PASTORALA DE CRĂCIUN

A MITROPOLITULUI ANDREI DE KONIŢA

SFÂNTA MITROPOLIE

DE DRIINUPOLE, POGONIANI ŞI KONIŢA

Nr. prot. 98

Noaptea Naşterii Domnului 2009

În Sfânta Episcopie

ENCICLICĂ 136,

 TEMA: “A plecat cerurile şi S-a pogorât”.

          Iubiţii mei creştini,

          A.

Mare, dar şi de neînţeles pentru firea noastră omenească limitată, este taina înomenirii lui Dumnezeu-Cuvântul, Iisus Hristos.

„Cel neîncăput de toate cum încape în pântece?”, cântă sfinţitul imnograf plin de uimire. Adică: Tu, pe Care nu Te încape universul, cum încapi în pântecele Născătoarei de Dumnezeu? Şi aceasta nu este doar uimirea imnografului, ci a oricărui credincios, care încearcă să o explice cu raţiunea. Însă iarăşi, acelaşi imnograf va da şi răspunsul: „Unde Dumnezeu doreşte, se biruieşte rânduiala firii”. Când Dumnezeu hotărăşte ceva, legile fizicii sunt biruite. Nu sunt distruse, ci depăşite. După cum tot aşa se întâmplă cu înomenirea Celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi.

          B.

 Fecioara Maria s-a înspăimântat când Arhanghelul Gavriil i-a adus la cunoştinţă că va deveni Maica Fiului lui Dumnezeu. „Cum va fi mie aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?”. Dar Gavriil o linişteşte: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea celui Preaînalt te va umbri” (Luca 1: 34, 35). Prin harul Sfântului Duh se va realiza această minune. Şi a adăugat: „Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Luca 1: 37). Iar când Dreptul Iosif, ocrotitorul Sfintei Familii, şi-a dat seama că logodnica lui „mai înainte de a fi ei împreună s-a aflat având în pântece” (Matei 1, 18), era firesc să încerce o răscolire şi o tulburare, până în momentul în care s-a gândit „să o lase în ascuns” (Matei 1, 19), să o izgonească pe ascuns ca să nu trebuiască să o vădească. Însă Dumnezeu îl linişteşte. În visul său îl vede pe „îngerul Domnului”, care-i spune: „Nu te teme a lua pe Maria, femeia ta; căci ceea ce s-a născut într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20).

          Aşadar, este o Mare Taină înomenirea lui Iisus Hristos. Taină, pe care mintea omenească nu o poate cuprinde. Însă Taină, care doar prin credinţă poate fi înţeleasă, desigur până într-un anumit punct. Toţi cei care de-a lungul vremurilor au încercat să o explice prin capacitatea limitată a raţiunii, au sucombat şi au sfârşit în erezii, care mulţi ani au necăjit Biserica.

          C.

O astfel de erezie este şi papismul; pentru că, dincolo de faptul că se distinge prin egoismul său arogant, l-a proclamat pe papa drept „Vicarius Christi” (Vicarul lui Hristos), adică reprezentantul lui Hristos pe pământ.

          Dar ce legătură poate să aibă smeritul Iisus, care „a plecat cerurile şi S-a pogorât”, Care s-a născut şi a trăit atât de smerit, cu liderul lumesc al Vaticanului, care trăieşte în bogăţie şi care se identifică cu autoritatea lumească? Poate să-L reprezinte pe blândul Iisus Vaticanul, care prin intrigile şi, înainte de toate, prin „uniaţia” de inspiraţie satanică a răscolit şi continuă să răscolească lumea ortodoxă? Sau prin groaznicele crime ale „Sfintei Inchiziţii” şi ale aşa-numitelor „Cruciade”? Sau, mai mult, prin prozelitismul nedisimulat, pe care-l exercită între popoarele ortodoxe? Papismul, prin abaterea sa de la Credinţa Ortodoxă, a devenit cauza provocării în secolul al XVI – lea a marii schisme a protestanţilor, care s-au făcut mii de fragmente şi care au ajuns într-un aşa punct de decădere, încât „hirotonesc” preoţi şi episcopi dintre femei, şi aţâţă şi încurajează orice fel de abatere şi anomalie trupească…

          D.

 Astfel, aşadar, oamenii nedesăvârşiţi au ajuns să considere Taina Dumnezeieştii Înomeniri a Domnului obiect de studiu pentru raţiunile lor bolnave. În loc să se închine cu smerenie Naşterii Domnului, permit egoismului şi mândriei să cerceteze „Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”.

          Să-i lăsăm însă pe diverşii eretici şi să ne rugăm Domnului să-i lumineze pentru a-şi afla drumul mântuirii.

Noi, care am fost miluiţi de Dumnezeu să aparţinem Bisericii Ortodoxe, să-L primim cu smerenie şi cu inimă curată pe Iisus Hristos, care „a plecat cerurile şi s-a pogorât” pentru mântuirea noastră. Cu smerenie şi profundă bucurie, să alergăm în sfintele noastre biserici, să ascultăm umilincioasele şi minunatele tropare ale Naşterii Domnului, să ne împărtăşim „cu Trupul şi Sângele lui Hristos spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci” - dacă, desigur, avem permisiunea duhovnicului nostru.

          Ani mulţi, paşnici, sfinţi şi binecuvântaţi, precum se cuvine creştinilor ortodocşi.

Călduros rugător către Hristos,

+ANDREI,

MITROPOLIT DE DRIINUPOLE, POGONIANI ŞI KONIŢA

(traducere din greacă de ierom. Fotie; sursa:

http://thriskeftika.blogspot.com/2009/12/blog-post_3781.html)