CU GÂNDUL LA BETHLEEM…

31 decembrie 2009

CU GÂNDUL LA BETHLEEM…

Astăzi facem Odovania sărbătorii Naşterii Domnului, însă fraţii noştri ortodocşi din Patriarhia Ierusalimului, dar şi din alte Patriarhii, sunt încă în post şi se pregătesc să înceapă înainte-prăznuirea înnomenirii Cuvântului. Gândul mă poartă spre Sfântul Betleem, Betleemul Iudeii. Cetatea care a trasat odată pentru totdeauna drumul umanităţii. Numele ei în ebraică Bethlehem, înseamnă “Casa pâinii”, “Pâinea vieţii”. După cum se menţionează în Evanghelia după Matei (2,1) şi în cea după Luca (2, 1-15), aici este locul naşterii lui Iisus. Betleemul se mai numeşte şi Efratha, precum şi Betleem-cetatea lui David pentru a se distinge de cetatea omonimică Betleem din sudul Galileii. Betleemul Iudeii se schimbă substanţial în veacul al IV-lea, atunci când Sfânta Elena a ridicat între anii 327-333 deasupra Peşterii Naşterii lui Hristos măreaţa bazilică existentă şi astăzi. Acest mic şi neînsemnat sat s-a transformat într-un important centru de pelerinaj. 

Basilica Naşterii

Interiorul bazilicii se păstrează în forma iniţială. Bazilica are cinci nave, iar navele se despart prin patruzeci de stâlpi monolitici de tip corintic. Stâlpii înfăţişează diferiţi sfinţi ai Bisericii Răsăritene. Pe unul din stâlpii din stânga intrării în Sfânta Peşteră l-am remarcat pe Sfântul Ioan Gură de Aur şi cu uimire am observat împreună cu alţi pelerini icoana frescă a “Mandilion”-ului în care Mântuitorul “este viu”, şi zic asta, deoarece “cu ochii noştri am văzut” pe Cuvântul vieţii în sfânta Sa icoană clipind; iar lucrul acesta este observabil tuturor închinătorilor Bazilicii. 
 Cea mai mare parte a Peşterii Naşterii este săpată în stâncă natural, în rest fiind zidită.
În vremurile vechi, Sfânta Peşteră unde S-a născut Hristos era acoperită cu o clădire octogonală, iar închinătorii puteau să vadă în interior printr-o deschizătură central. Pardoselile bazilicii şi ale octagonului erau împodobite cu mozaicuri multicolore. Octagonului i-a urmat Sfântul Altar în trei abside sub care se află Sfânta Peşteră. În zidul vestic al narticii care dădea spre curte, era un mozaic cu reprezentarea Naşterii lui Hristos şi a Închinării Magilor.
Conform tradiţiei, perşii, când au năvălit în 614 în Palestina sub conducerea lui Cosroes, au protejat Biserica Naşterii, pentru că au recunoscut în mozaicul narticei pe cei trei magi persani aducând darurile lor dumnezeiescului Prunc. După ocuparea ţării de către arabi în 638 şi pactul lui Omar, creştinii şi musulmanii au trăit în armonie în Betleem, pentru că cei din urmă Îl cinsteau pe Hristos ca pe un profet şi o respectau pe Maica Domnului. În 1250 dinastiei aghiuvizilor din Egipt îi urmează mamelucii. Au loc o mulţime de prigoane şi de necazuri pentru majoritatea creştină a oraşului, iar în perioada ocupaţiei otomane începe o luptă aprigă între catoloci şi grecii ortodocşi pentru ocuparea Bisericii Naşterii şi a Sfintei Peşteri. În 1757 prin porunca sultanului Osman al III-lea Patriarhia elin-ortodoxă a Ierusalimului recâştigă deplin Biserica şi Peştera Naşterii şi încearcă să le păstreze în jurisdicţia ei de multe ori cu multe eforturi şi sacrificii.
Aşa s-a întâmplat şi alaltăieri, când părinţii aghiotafiţi (din Obştea Sfântului Mormânt) au venit să facă curăţenie în Bazilica Naşterii. 

Iată comunicatul Patriarhiei în traducerea noastră:
Conform vechiului Regulament (status-quo) în vigoare pentru Sfintele Locuri, în Bazilica Naşterii din Bethleem se face curăţenie (generală) o dată pe an la o dată hotărâtă împreună, cu puţin înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului a ortodocşilor, de către cele trei comunităţi creştine mai mari, adică a grecilor ortodocşi, a franciscanilor şi a armenilor.
          Modul acestei curăţenii este hotărât de Regulamentul de Pelerinaj în vigoare, întărit de acorduri bilaterale şi internaţionale. În baza acestui regulament, fiecare comunitate curăţă doar spaţiile proprii, iar cele trei comunităţi curăţă împreună spaţiile comune.
          De menţionat că în bazilică au drepturi de proprietate şi de rugăciune doar ortodocşii, prin urmare şi cel la curăţenie. Franciscanii şi armenii au drepturi de rugăciune în peştera Naşterii împreună cu ortodocşii. Armenii au dreptul de a se ruga în paraclisul care se află în dreptul uşii nordice a peşterii.
          Respectarea desăvârşită a prevederilor Regimului de Pelerinaj contribuie la coexistenţa armonioasă a comunităţilor creştine la Preasfintele Locuri de Închinare fără tensiuni, disensiuni şi conflicte.
          În speranţa respectării regimului în vigoare părinţii aghiotafiţi au purces aproape din toate hotarele jurisdicţiei Patriarhiei Ierusalimului în Bethleem marţi, 16/29 decembrie 2009, şi au început împreună cu franciscanii şi cu armenii curăţenia anuală.
            În paraclisul folosit de armeni, în nava sud-estică a bazilicii, sunt definite cu exactitate şi minuţiozitate limitele jurisdicţiei, drepturile de proprietate şi drepturile de curăţenie ale ortodocşilor şi ale armenilor. Tavanul acestui paraclis îl curăţă ortodocşii, iar pardoseala armenii. Dincolo de alte dificultăţi, pe care le provoacă aproape în fiecare an în acest paraclis armenii ortodocşilor, anul trecut au încercat foarte insistent să-i împiedice pe ortodocşi să aşeze conform regimului scara lor pentru curăţarea tavanului la răsărit, la apus şi la nord. 

          În urma repetatelor discuţii din decembrie trecut, în urma protestelor grecilor ortodocşi şi în urma intervenţiei Autorităţii Palestiniene, a hotărârii şi dispoziţiei  personale ale preşedintelui, domnului Mahmud Abas Abu Mazen, s-a propus de către Ministrul Autonomiei Palestiniene, grecul ortodox Zighiad Il-Badak din Bethleem, un acord care defineşte modul curăţeniei tavanului şi a paraclisului respectiv, acord ce a fost semnat de către reprezentanţii celor trei comunităţi din Bethleem: grec-ortodoxe, franciscane şi armene. Anul acesta, când ortodocşii au aşezat scara lor, ca să înceapă curăţenia, clericii armeni au refuzat să plece din paraclis, aşa cum hotărăşte acordul şi să rămână doar trei. Numărul acesta a fost hotărât spre evitarea vreunui conflict care să implice  multe persoane. Acordul mai hotărăşte rămânerea doar a trei clerici greci ortodocşi, atunci când fac curăţenie armenii. 

          Grecii ortodocşi, în prezenţa pe toată durata curăţeniei a Preafericitului Teofil al III – lea, Patriarhul Ierusalimului, au cerut de la Ministrul Autonomiei Palestiniene de faţă, domnul Zighiad Il-Badak, care este şi redactorul acordului, şi de asemenea de la poliţia palestiniană, aplicarea strictă a acordului, nici mai mult, nici mai puţin.

 Arhim. Filotheos şi p. Ioanichie curăţând tavanul paraclisului, P. Irinarhos exercitând dreptul său de a curăţa poarta nordică a Sfintei Peşteri

          Timp de o oră armenii au refuzat să plece. Domnul ministru Zighiad Il-Badak şi şeful poliţiei palestiniene în Bethleem au arătat fermitate în ceea ce priveşte aplicarea acordului. Ortodocşii până la orele după-amiezii de marţi au insistat cerând respectarea dreptului lor, cunoscând tactica armenilor de a crea în mod ilegal conflicte de pelerinaj, cu scopul de a câştiga drepturi.
          Ca urmare a acestei situaţii bazilica a rămas închisă pentru pelerini. Aceşti pelerini, de nevoie, din cauza curăţeniei continue şi prelungite, au rămas în curte fără să poată intra.
          În această perioadă de timp Preafericitul Teofil al III – lea, Patriarhul Ierusalimului, în prezenţa consulului Greciei în Ierusalim, domnul Panaghiotis Poulea, a avut o convorbire telefonică personală cu Ministrul de Externe al Greciei asupra temelor Elenismului Emigrat, domnul Spiridonos Kuveli, denunţând această situaţie şi cerând intervenţia conducerii greceşti către domnul preşedinte Abu Mazen.

După multe încercări ale noastre şi ale reprezentanţilor Autonomiei Palestiniene, s-a căzut de acord ca noi, ortodocşii, să aşezăm scara pentru curăţenie după cum s-a şi întâmplat cu condiţia de a rămâne în paraclis opt preoţi slujitori din fiecare parte. 

          Preoţii armeni au refuzat să iasă şi au început să se adune din ce în ce mai mulţi în colţul paraclisului. Noi, ortodocşii, presimţind intenţiile armenilor, am adus la cunoştinţă în timp util poliţiei să nu-i lase în interior. În timp ce slujitorul nostru, părintele arhimandrit Filotheos s-a urcat pe scară şi a început să măture, armenii au spart lanţul poliţiei, au lovit poliţişti, au lovit slujitorii noştri, i-au rupt două degete ieromonahului Matei, l-au rănit în omoplat pe ierodiaconul Athanasios, au rănit la gât pe părintele arhimandrit Aristovoulos, care a suferit un şoc encefalic, apoi pe părintele arhimandrit Dimitrios şi pe epitropul patriarhal din Katar, părintele arhimandrit Makarios şi au lovit şi pe alţi slujitori cu scaune, cozi de mătură şi mopuri şi au dărâmat scara de aluminiu pentru curăţenie.  

Egumenul armean, principalul agitator şi responsabil pentru incident

          În urma acestora au ajuns forţe speciale mai puternice ale poliţiei (MAT) şi au creat un lanţ între noi, ortodocşii, şi armeni spre evitarea unei ciocniri mai violente. 


Armenii refuzând să plece aşa cum prevede acordul semnat

          Această atmosferă anormală a ţinut multă vreme, până ce forţele speciale ale poliţiei s-au impus asupra armenilor, i-au îndepărtat, iar noi, ortodocşii, am pus din nou scara şi, exercitându-ne dreptul nostru, am curăţat absida paraclisului, precum şi spaţiile superioare dintre bârne, a căror curăţare ne aparţine nouă, ortodocşilor, conform Regimului de Pelerinaj.
          Patriarhia Ierusalimului protestează energic pentru repetatul şi  inadmisibilul comportament al armenilor referitor la Locurile de Închinare şi îi denunţă local şi internaţional ca pe nişte provocatori de conflicte, probleme, confuzie şi dezordine la Preasfintele Locuri de Închinare, desigur, înaintea sărbătorilor Naşterii Domnului şi în pofida bunei dispoziţii manifestate, a disponibilităţii şi a înţelegerii ortodocşilor”.

                                                 

Monahul Leontie



Read more...

RUGĂCIUNE PENTRU BETHLEEM

29 decembrie 2009

RUGĂCIUNE PENTRU BETHLEEM

          Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta, cercetează lumea Ta cu milă şi cu îndurări, înalţă fruntea ortodocşilor creştini şi trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu harul Preafântului şi de viaţă dătătorului Mormânt şi al Sfintei Peşteri din Bethleem, cu ocrotirile cinstitelor, cereştilor netrupeşti Puteri; cu harul şi cu puterea cinstitei şi făcătoarei-de-minuni icoane a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Bethleemiţa”, cu rugăciunile cinstitului, măritului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; cu ale Sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli Petru, Pavel, Iacov, Ioan şi Simon Cananeul şi cu ale tuturor celorlaţi Apostoli din cei doisprezece şi din cei şaptezeci; cu ale Sfinţilor slăviţilor Prooroci Moise, văzătorul de Dumnezeu şi Aaron, David şi Iesei, Ilie Tezviteanul, Elisei şi Iona şi cu ale tuturor sfinţilor măriţilor prooroci, cu ale Sfinţilor şi Drepţilor Zaharia şi Elisabeta, cu ale Sfântului Apostol Zaheu din Ierihon, cu ale Sfântului, slăvitului, întru tot lăudatului Apostol Iacov, ruda Domnului, cel dintâi ierarh al Ierusalimului, cu ale celor între sfinţi Părinţilor noştri şi ai lumii mari dascăli şi ierarhi: Simeon, Narcis, Alexandru, Zamuda, Macarie, Maxim al III-lea, Chiril, Iuvenalie, Sofronie, Modest, Andrei Criteanul şi Leontie, patriarhii Ierusalimului, cu ale Sfântului Ierarh Ioan Hozevitul, episcopul Cezareii, Cosma, episcopul Maiumei şi Porfirie, Episcopul Gazei şi cu ale tuturor sfinţilor sfinţiţilor ierarhi; cu ale binecredincioşilor şi de Dumnezeu încoronaţilor Împăraţi Constantin şi maica sa Elena, cei întocmai cu Apostolii, cu ale Sfântului Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, ale Sf. Sfinţitului Mucenic Cornelie sutaşul, Episcop de Skepsis, cu ale sfinţilor, măriţilor şi marilor Mucenici: Longhin sutaşul, Fotini Samarineanca, Gheorghe, purtătorul de biruinţă, Ecaterina, Panaghiotis, Tunom emirul, Filumen, preotul de la Fântâna lui Iacov şi cu ale tuturor sfinţilor bunilor biruitori mucenici şi muceniţe; cu ale preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţilor noştri: Sava cel Sfinţit, Teodosie Chinoviarhul, Eftimie cel Mare, Teoctist, Ilarion cel Mare, Hariton Mărturisitorul, Gherasim Iordanitul, Onufrie, Gheorghe Hozevitul, Ieronim, Ioan Casian şi Gherman din Dacia Pontică, Dionisie cel Smerit din Dobrogea, Ioan Moshu, Ioan Damaschin, Xenofont, Maria, Arcadie şi Ioan, Grigorie Decapolitul, Iosif de la Bisericani, Ioan Românul din pustia Hozevei, cu ale cuvioşilor mucenici savaiţi şi hozeviţi şi ale celor ucişi în mănăstirile Cuviosului Teodosie şi Sfântului Nicodim, cu ale Cuvioşilor Părinţi sinaiţi Ioan Scărarul, Ştefan, Nil, Filotei, Anastasie şi Grigorie şi cu ale tuturor Cuvioşilor Părinţi ucişi în Sinai şi Rait, cu ale Preacuvioaselor Maicilor noastre Melania Romana (cea Tânără), Sofia, mama Cuv. Sava, Evloghia, mama Cuv. Teodosie, Teodota, mama Sf. Cosma şi Damian, Maria Egipteanca şi Parascheva de la Iaşi, care au sihăstrit în pustia Iordanului, cu ale sfintelor mironosiţe Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii, Marta şi Maria, surorile lui Lazăr, Maria lui Cleopa, Ioana, soţia lui Huza, Salomeea, mama fiilor lui Zevedeu, Suzana şi Veronica, ale Sfinţilor şi Drepţilor Iosif din Arimateea şi Nicodim, cu ale Sfinţilor 14 000 de Prunci din Bethleem ucişi de Irod, a căror pomenire o săvârşim; cu ale sfinţilor şi drepţilor, dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, ale Sfântului şi Dreptului Iosif Logodnicul şi cu ale tuturor sfinţilor, rugămu-te Mult-Milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoşii, care ne rugăm Ţie şi ne miluieşte pe noi, dăruind Sfintelor Locuri pacea Ta, Iubitorule de oameni şi întărind în credinţă, răbdare şi pătimire pe jertfelnicii păzitorii lor.

L. Mh.

Read more...

SĂ NE RUGAM PENTRU PACEA BETHLEEMULUI! Conflicte în Biserica Naşterii !

SĂ NE RUGAM PENTRU PACEA BETHLEEMULUI!


 Conflicte în Biserica Naşterii 

În momentul de faţă în Bazilica Naşterii din Betleem  au loc conflicte de mare intensitate între clericii greci ortodoşsi şi armeni monofiziţi. Totul a început atunci când armenii, nerespectând acordul la care au ajuns cele două părţi în urmă cu un an, nu au îngăduit clericilor Patriarhiei Ierusalimului să-şi exercite vechiul lor drept: măturarea acoperişului şi a absidelor Bazilicii. 


Când grecii ortodocşi au încercat să măture absida de deasupra paraclisului armean, au fost atacaţi de clericii armeni care nu au ezitat să îi lovească chiar şi pe poliţiştii palestinieni care au încercat să restabilească ordinea. În acest moment în biserică se află patriarhul Teofil al Ierusalimului, ierarhi ai Patriarhiei, încercând să impună respectarea acordului, iar Obştea Sfântului Mormânt să-şi exercite imprescriptibilele ei drepturi legale d.p.d.v. bisericesc şi politic.



Peştera Naşterii Domnului




Mh Leontie cf. amen.gr

Read more...

Duminica de după Naşterea lui Hristos şi pomenirea Sfântului Ştefan

28 decembrie 2009

Arhimandritul Ioil Konstantaros:

Lectura apostolică de Duminică, 27 decembrie:
 Duminica de după Naşterea lui Hristos şi pomenirea Sfântului Ştefan, Întâiul-Mucenic şi Arhidiacon

(Fapte Apostolilor 6:8-7:5, 47-60)


          Sunt destui creştini care pun următoarele întrebări importante: Cum poate cineva să fie luptător (combatant), dar în acelaşi timp să nu depăşească limitele permise? Cum este posibil să împletească îndrăzneala şi combativitatea cu lipsa de răutate? Şi cum, în două cuvinte, se va lupta „după lege”, aşa încât să avem şi urmări binecuvântate?
          La această serioasă problematică, vine să ne dea un răspuns corect pericopa noastră apostolică care este dedicată Întâiului Mucenic Ştefan, pe care ni-l pune înainte Sfânta noastră Biserică.
          Sfântul Evanghelist Luca, scriitorul Faptelor Apostolilor, îl caracterizează pe Ştefan drept bărbat „plin de credinţă şi de putere”, care făcea în popor mari şi uluitoare minuni. În acelaşi timp propovăduia cu râvnă şi cu elocinţă adevărul creştin. Adică propovăduia că Iisus Hristos este singurul Dumnezeu adevărat, Mântuitorul şi Izbăvitorul lumii.
          Exact această predică, care anula iudaismul pervers, i-a făcut pe fanaticii evrei să-i declare război fără milă. Fireşte, nu puteau să-l înfrunte cu argumente biblice şi logice, ci, ca de obicei, l-au calomniat către gloata fanatică, după care a fost arestat şi dus cu forţa în sinedriul lor.
          Acolo, în momentul în care martorii mincinoşi şi calomniatorii şi-au terminat „acuzaţiile” lor, toţi judecătorii s-au întors şi au văzut faţa lui Ştefan că strălucea ca o faţă de înger. La întrebarea arhiereului, Ştefan a început să se apere cu îndrăzneală şi cu un curaj unic!
          Cu argumente neclintite şi imbatabile din Legea mozaică, pe care o cunoştea excelent, şi prin întreaga sa apologie a demonstrat că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. De asemenea, i-a mustrat fără frică pe iudeii ucigători de Hristos, deoarece întotdeauna se împotrivesc Duhului Sfânt. Şi precum părinţii lor i-au ucis pe profeţi, aşa acum şi ei L-au răstignit pe Domnul slavei, pe Dumnezeul-Om, Domnul Iisus Hristos. Aşadar, vedem îndrăzneala lui Ştefan şi simţim de câte provizii duhovniceşti avem nevoie şi noi, ca să apărăm corect adevărul credinţei noastre.
          Neîndoielnic, aceste harisme se dobândesc prin harul lui Dumnezeu, dar şi prin îngrijirea noastră. Aşa le-a câştigat şi întâiul mucenic. Dar, este nevoie, fraţii mei, şi de o altă virtute importantă, care atunci când lipseşte, suntem în primejdie să ajungem fanatici şi intoleranţi.
          Şi această virtute nu este alta decât nerăutatea[1]!
          Cu adevărat, Ştefan era un luptător şi, desigur, unul mare. Era râvnitor, însă nu fanatic şi extremist. Dimpotrivă, îl vedem că în faţa vrăjmaşilor săi este plin de iubire, de superioritate şi nerăutate. Şi vedem lucrul acesta foarte clar în ultimele clipe ale vieţii lui pământeşti.
          În timp ce răufăcătorii iudei scrâşneau din dinţi împotriva lui la propriu, el rămânea paşnic şi plin de harul Sfântului Duh. Iar când şi-a întors privirea spre cer, L-a văzut pe Iisus Hristos stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Pe acelaşi tron, şi în aceeaşi stare, deofiinţă cu Tatăl. Era normal ca o astfel de revelaţie şi mărturisire să-i demonizeze pe evreii îndărătnici, precum se demonizează şi astăzi autointitulaţii „martori ai lui Iehova”, adică victimele societăţii americane „Skopia”, în faţa dovezilor biblice ale dumnezeirii lui Hristos.
          Urmarea?! Atât de emoţionant ne-o descrie textul sfânt. Ultima dintre pedepse: Moartea prin lapidare! Şi în timp ce pietrele „cădeau ploaie” deasupra lui, acest înger pământesc se ruga cu desăvârşire liniştit, încredinţându-se voii şi iubirii lui Dumnezeu şi zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, primeşte duhul meu”. Iar după ce a îngenuncheat şi a luat o poziţie de cerere stăruitoare, a strigat: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Prin această rugăciune îngăduitoare, de iertare şi iubire, sufletul său sfânt a prins aripi pentru a zbura lângă adoratul său Domn şi Domnul nostru Iisus Hristos.
Fraţii mei, foarte multe lucruri avem de învăţat din întreaga atitudine a Sfântului Ştefan.
Încheind, să ne oprim doar asupra a două lucruri mai de bază:
a) râvna autentică şi apostolică pentru Biserica noastră Ortodoxă; inima înflăcărată în învăţătura adevărată pe care o deţinem şi cuget neînduplecat în faţa falsificărilor dogmei şi a moralei pe care am moştenit-o, dar şi
b) nerăutate (îngăduinţă) faţă de fraţii noştri rătăciţi. De asemenea, dispoziţie paşnică şi creştină faţă de toţi aceia care au căzut din corecta interpretare a tezelor noastre creştine.
Dacă există doar prima, adică râvna, dar lipseşte a doua, adică nerăutatea (îngăduinţa), atunci nu putem să vorbim despre o luptă duhovnicească înţeleaptă şi autentică, şi, fireşte, nu putem să aşteptăm şi urmări pozitive.
Iubiţii mei, vulturul, pentru a se ridica pe înălţimile culmilor, pentru care şi este creat, are nevoie şi trebuie să aibă antrenate bine ambele lui aripi. Cu o singură aripă, nu numai că nu va putea niciodată să zboare, dar încercând, va fi chiar o privelişte lamentabilă.
Fie ca prin rugăciunile Întâiului-Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, care pentru iubirea şi slava lui Hristos şi-a jertfit cu osârdie viaţa, Domnul să ne dăruiască minunata şi îndurătoarea  lui râvnă, aşa încât să ne asemănăm în principal şi înainte de toate cu însuşi Iisus Hristos, Cel desăvârşit şi îngăduitor. Amin.

(traducere din elină: monahul Leontie)



[1] ανεξικακία înseamnă şi “toleranţă, îngăduinţă, îndurare”.

Read more...

Pomenirea Sfântului şi întâiului Mucenic şi Arhidiacon Stefan(+33)

26 decembrie 2009



Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Ştefan Întâiul-mucenic (din greceşte Στέφανος, "coroană") a fost unul din primii convertiţi creştinidintre evreii greci, unul din primii şapte diaconi hirotoniţi de Apostoli şi primul mucenic al Bisericii Ortodoxe. Biserica pomeneşte mucenicia Sfântului Ştefan în 27 decembrie şi mutarea moaştelor lui 2 august, dar şi în 15 iunie odată cu Sfinţii Fortunat şi Ahaic.

Viaţa
Sfântul Ştefan era un evreu din provinciile greceşti, rudă cu Sfântul Pavel şi a fost unul din primii şapte diaconi hirotoniţi de Apostoli pentru a sluji Biserica din Ierusalim (apoi fiind făcut arhidiacon).
Asterias spune: Sfântul Ştefan a fost "punctul de plecare al martirajului, dascălul suferineţei pentru Hristos, temelia dreptei mărturisiri, odată ce Ştefan a fost primul care şi-a vărsat sângele pentru Evanghelie."
Duhul Sfânt a lucrat cu putere prin credinţa lui, permiţându-i să facă multe miracole şi întotdeauna i-a învins pe evreii care îl provocau la discuţii.
Evreii, în ura lor faţă de Ştefan, au minţit poporul, dar Sfântul Ştefan, cu faţa strălucitoare, a reamintit poporului minunile lui pe care Dumnezeu le făcuse prin el şi chiar i-a certat pe evrei pentru uciderea lui Hristos cel nevinovat.
Poporul era foarte furios din cauza a ceea ce el credea că este o blasfemie şi 'scrâşneau din dinţi' către Ştefan. Atunci l-a văzut el pe Hristos în rai şi a povestit oamenilor ce vedea. Auzind acestea, evreii l-au scos în afara porţilor oraşului şi l-au lapidat, cu ruda sa Saul (mai târziu Sfântul Pavel) păzind hainele celor ce îl omorau pe Ştefan. Departe de locul lapidării, pe un deal, stăteau Fecioara Maria şi Sfântul Ioan Evanghelistul care au asistat astfel la primul martirizat pentru Fiul lui Dumnezeu şi care s-au rugat pentru Ştefan în timp ce era lapidat. Acest martiraj a avut loc la aproape un an de la Pogorârea Duhului Sfânt.

Moaştele
Moaştele Sfântului Ştefan Întâiul-mucenic au rămas la picioarele dealului timp de două zile ca să fie mâncate de câini. Dar în a doua noapte, Gamaliel— profesor al Apostolului Pavel şi al Apostolului Barnaba— împreună cu fiul său, au venit în secret şi au dus trupul pe proprietatea lor din Cafarganda unde l-au îngropat.
De asemenea, Nicodim, care a murit în timp ce plângea la acest mormânt, a fost îngropat acolo împreună cu nepotul lui Gamaliel şi cu Gamaliel însuşi după adormirea sa.
După mulţi ani, amintirea locului de înmormântare a Sfântului Ştefan s-a pierdut, până în 415 când Gamaliel i-a apărut de trei ori Părintelui Lucian, preot în Cafarganda. El i-a arătat Părintelui Lucian locul de îngropare şi toate cele legate de acesta. Părintele Lucian a primit binecuvântare de la patriarh ca să dezgroape sfinţii din mormintele lor de unde o mireasmă puternică şi dulce umplea peştera.
Moaştele Sfântului Ştefan au fost duse în Zion şi înmormântate cu multă cinstire. Mulţi bolnavi au fost vindecaţi de moaştele lui. Celelalte trei moaşte au fost puse într-o biserică dintr-o peşteră din partea de sus a unui deal. Ulterior, aceste moaşte au fost duse la Constantinopol.

Imnografie

Tropar (glasul al 4-lea):
Cu nevoință bună te-ai nevoit, întâiule mucenice al lui Hristos și apostole și păgânătatea tiranilor ai vădit, căci cu pietre fiind ucis de mâinile celor fără de lege, cunună ai luat din dreapta cea de sus și către Dumnezeu ai glăsuit, strigând: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta.
Condac (glasul al 8-lea):
Stăpânul nostru ieri a venit la noi cu trup, iară astăzi sluga Lui a ieșit cu totul din trup; ieri Împăratul nostru S-a născut cu trup, astăzi sluga cu pietre este ucisă; că pentru Dânsul se și sfârșește întâiul mucenic și dumnezeiescul Ștefan.

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, pp. 149, 153, 194), arată că Sf. Apostol, Întâiul-mucenic și Arhidiacon Ștefan trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr, fără barbă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice, sau purtând veșmintele diaconești. 

Iar mucenicia lui se reprezintă astfel: În centru, Sfântul Mucenic Ștefan este bătut și omorât cu pietre, iar Apostolul Pavel este reprezentat tânăr, fără barbă, cu capul acoperit de o glugă, stând deoparte, păzește hainele ostașilor.

Sursa: orthodoxwiki.org, Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida.

Read more...

Update: APEL LA SEMNAREA MĂRTURISIRII DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

APEL LA SEMNAREA MĂRTURISIRII DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

CEI CE AU SEMNAT
“MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI”
SUNT PESTE
15200


Conform ultimei actualizări a listei cu semnatarii „Mărturisirii de credinţă împotriva ecumenismului” (16/12/2009), episcopii care au semnat Mărturisirea până în acest moment sunt şapte – trei aparţin Bisericii Greciei, iar egumenii athoniţi sunt deja cinci. Mărturisirea a fost semnată şi de mulţi alţi egumeni, preoţi şi mulţi credincioşi, iar înregistrarea de semnături continuă.


Episcopi care au semnat Mărturisirea de Credinţă:

Mitropolitul Pantelimon de Antinoe
Mitropolitul Serafim al Kythirelor şi Antikythirelor
Mitropolitul Cosma al Etoliei şi Akarnaniei
Mitropolitul Serafim al Pireului
Mitropolitul Artemie de Raşka şi Prizreni, Kossovo şi Metohia
Mitropolitul Natanael de Nevrokopios (Bulgaria)
Episcopul Gheorghe (Schaefer) din Mayfield, Egumenul Mănăstirii Sfânta Cruce din Wayne, West Virginia

Egumeni care au semnat Mărturisirea de Credinţă:

Arhim. Hristodoulos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Cutlumuş – Sfântul Munte
Arhim. Iosif, Egumenul Sfintei Mănăstiri Xiropotamu - Sfântul Munte
Arhim. Filotheos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Karakalu - Sfântul Munte
Arhim. Agathon, Egumenul Sfintei Mănăstiri Konstamonitu - Sfântul Munte
Arhim. Nikodimos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Filotheu - Sfântul Munte
Arhim. Iustin Pârvu, Egumenul Sfintei Mănăstiri “Sf. Arhangheli” – Petru Vodă, cu obştea



Toţi acei clerici, monahi, monahii şi laici care doresc să participe la această mică consemnare a Mărturisirii Ortodoxe pot să declare aceasta scriind: „Sunt de acord cu Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului şi semnez”.
Să trimită însă spre informare şi numele, prenumele, localitatea şi ţara, precum şi identitatea lor clericală, monahală sau profesională la adresa: Περιοδικό «ΘΕΟΔΡΟΜΙΑ» Τ.Θ. 1602, 541 24 ΘΕΣΣΑΛΟΝΙΚΗ. fax:2310.276590 sau pe e-mail la: palimpce@otenet.gr
Să fiţi siguri că această semnătură o veţi găsi în veşnicie în „cartea faptelor bune”, iar Sfinţii Ierarhi, Martiri şi Mărturisitori vă vor da sfânta lor sărutare şi îmbrăţişare frăţească mijlocind pentru voi la ceresul Împărat.

NEVOINŢĂ FRUMOASĂ!


Ierom. Fotie

Read more...

Pastorala de Crăciun a Mitropolitului Andrei de Koniţa

25 decembrie 2009

PASTORALA DE CRĂCIUN
A MITROPOLITULUI ANDREI DE KONIŢA

SFÂNTA MITROPOLIE
DE DRIINUPOLE, POGONIANI ŞI KONIŢA


Nr. prot. 98
Noaptea Naşterii Domnului 2009
În Sfânta Episcopie
ENCICLICĂ 136,

 TEMA: “A plecat cerurile şi S-a pogorât”.


          Iubiţii mei creştini,

          A.
Mare, dar şi de neînţeles pentru firea noastră omenească limitată, este taina înomenirii lui Dumnezeu-Cuvântul, Iisus Hristos.
„Cel neîncăput de toate cum încape în pântece?”, cântă sfinţitul imnograf plin de uimire. Adică: Tu, pe Care nu Te încape universul, cum încapi în pântecele Născătoarei de Dumnezeu? Şi aceasta nu este doar uimirea imnografului, ci a oricărui credincios, care încearcă să o explice cu raţiunea. Însă iarăşi, acelaşi imnograf va da şi răspunsul: „Unde Dumnezeu doreşte, se biruieşte rânduiala firii”. Când Dumnezeu hotărăşte ceva, legile fizicii sunt biruite. Nu sunt distruse, ci depăşite. După cum tot aşa se întâmplă cu înomenirea Celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi.

          B.
 Fecioara Maria s-a înspăimântat când Arhanghelul Gavriil i-a adus la cunoştinţă că va deveni Maica Fiului lui Dumnezeu. „Cum va fi mie aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?”. Dar Gavriil o linişteşte: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea celui Preaînalt te va umbri” (Luca 1: 34, 35). Prin harul Sfântului Duh se va realiza această minune. Şi a adăugat: „Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Luca 1: 37). Iar când Dreptul Iosif, ocrotitorul Sfintei Familii, şi-a dat seama că logodnica lui „mai înainte de a fi ei împreună s-a aflat având în pântece” (Matei 1, 18), era firesc să încerce o răscolire şi o tulburare, până în momentul în care s-a gândit „să o lase în ascuns” (Matei 1, 19), să o izgonească pe ascuns ca să nu trebuiască să o vădească. Însă Dumnezeu îl linişteşte. În visul său îl vede pe „îngerul Domnului”, care-i spune: „Nu te teme a lua pe Maria, femeia ta; căci ceea ce s-a născut într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20).
          Aşadar, este o Mare Taină înomenirea lui Iisus Hristos. Taină, pe care mintea omenească nu o poate cuprinde. Însă Taină, care doar prin credinţă poate fi înţeleasă, desigur până într-un anumit punct. Toţi cei care de-a lungul vremurilor au încercat să o explice prin capacitatea limitată a raţiunii, au sucombat şi au sfârşit în erezii, care mulţi ani au necăjit Biserica.


          C.
O astfel de erezie este şi papismul; pentru că, dincolo de faptul că se distinge prin egoismul său arogant, l-a proclamat pe papa drept „Vicarius Christi” (Vicarul lui Hristos), adică reprezentantul lui Hristos pe pământ.
          Dar ce legătură poate să aibă smeritul Iisus, care „a plecat cerurile şi S-a pogorât”, Care s-a născut şi a trăit atât de smerit, cu liderul lumesc al Vaticanului, care trăieşte în bogăţie şi care se identifică cu autoritatea lumească? Poate să-L reprezinte pe blândul Iisus Vaticanul, care prin intrigile şi, înainte de toate, prin „uniaţia” de inspiraţie satanică a răscolit şi continuă să răscolească lumea ortodoxă? Sau prin groaznicele crime ale „Sfintei Inchiziţii” şi ale aşa-numitelor „Cruciade”? Sau, mai mult, prin prozelitismul nedisimulat, pe care-l exercită între popoarele ortodoxe? Papismul, prin abaterea sa de la Credinţa Ortodoxă, a devenit cauza provocării în secolul al XVI – lea a marii schisme a protestanţilor, care s-au făcut mii de fragmente şi care au ajuns într-un aşa punct de decădere, încât „hirotonesc” preoţi şi episcopi dintre femei, şi aţâţă şi încurajează orice fel de abatere şi anomalie trupească…

          D.
 Astfel, aşadar, oamenii nedesăvârşiţi au ajuns să considere Taina Dumnezeieştii Înomeniri a Domnului obiect de studiu pentru raţiunile lor bolnave. În loc să se închine cu smerenie Naşterii Domnului, permit egoismului şi mândriei să cerceteze „Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”.
          Să-i lăsăm însă pe diverşii eretici şi să ne rugăm Domnului să-i lumineze pentru a-şi afla drumul mântuirii.
Noi, care am fost miluiţi de Dumnezeu să aparţinem Bisericii Ortodoxe, să-L primim cu smerenie şi cu inimă curată pe Iisus Hristos, care „a plecat cerurile şi s-a pogorât” pentru mântuirea noastră. Cu smerenie şi profundă bucurie, să alergăm în sfintele noastre biserici, să ascultăm umilincioasele şi minunatele tropare ale Naşterii Domnului, să ne împărtăşim „cu Trupul şi Sângele lui Hristos spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci” - dacă, desigur, avem permisiunea duhovnicului nostru.

          Ani mulţi, paşnici, sfinţi şi binecuvântaţi, precum se cuvine creştinilor ortodocşi.


Călduros rugător către Hristos,

+ANDREI,

MITROPOLIT DE DRIINUPOLE, POGONIANI ŞI KONIŢA


(traducere din greacă de ierom. Fotie; sursa:


Read more...

Predică a Sf. Ioan de Kronstadt la Naşterea Domnului

23 decembrie 2009


         Cuvântul S-a făcut trup: Fiul lui Dumnezeu, cel veşnic asemenea lui Dumnezeu-Tatăl şi Duhului Sfânt, a devenit om – întrupându-se de la Duhul Sfânt şi de la Fecioara Maria. O, minune ! O, uimitoare, grozavă şi mântuitoare taină!

         Cel ce nu are început  primeşte început după omenitate; Cel fără de trup primeşte trup. Dumnezeu s-a făcut om, neîncetând să rămână Dumnezeu. Cel de Neatins a devenit tangibil tuturor, în chip de rob smerit.

         De ce şi cu ce scop s-a arătat asemenea pogorâre din partea Creatorului  către făpturile sale pieritoare – către om, care, din propria lui voie a căzut/ s-a  îndepărtat de la Dumnezeu, Creatorul său ?

         A fost ca urmare a unui suprem, negrăit sentiment de milă faţă de făptura Sa din partea Stăpânului, Care n-a mai putut îndura să vadă întregul neam omenesc - pe care El, la geneză, l-a înzestrat cu daruri minunate – robit de diavol şi astfel hărăzit suferinţei şi chinurilor veşnice.

        Şi Cuvântul S-a făcut trup!... ca să ne preschimbe pe noi, făpturi pământeşti, în făpturi cereşti, să-i facă sfinţi pe păcătoşi; ca să ne ridice din stricăciune la nestricăciune, de la pământ la cer; din robia păcatului şi a diavolului – la slăvita libertate a fiilor lui Dumnezeu; de la moarte – la nemurire, ca să ne facă  fiii lui Dumnezeu şi să ne aşeze împreună cu El pe Tron, ca pe copiii Săi de viţă regească.

        O, nemărginita milă a lui Dumnezeu! O negrăita înţelepciune a lui Dumnezeu ! O, mare minune, uluind nu numai mintea omului, ci şi pe a îngerilor !

       Să-L lăudăm pe Domnul! Prin venirea  Fiului lui Dumnezeu în trup pe pământ, prin dăruirea de Sine ca jertfă pentru păcătosul neam omenesc li se dă celor care cred binecuvântarea Tatălui Ceresc; înlocuind blestemul rostit de Dumnezeu la început; sunt înfiaţi şi primesc promisiunea moştenirii vieţii veşnice. La omenirea văduvită din cauza păcatului, se întoarce din nou Tatăl Ceresc, prin taina naşterii din nou, adică prin Botez şi pocăinţă. Oamenii sunt eliberaţi de sub stăpânirea chinuitoare şi aducătoare de moarte a diavolului, de sub robia păcatului şi a patimilor de tot felul.

         Firea omenească este îndumnezeită din mila nemărginită a Fiului lui Dumnezeu; şi păcatele omului sunt curăţite;  cele pângărite sunt sfinţite. Suferinzii sunt vindecaţi. Celor umili li se dăruiesc cinstea şi slava nesfârşită.

        Cei din întuneric sunt luminaţi  cu lumina sfântă a harului şi a raţiunii.

       Mintea omenească primeşte puterea raţională a lui Dumnezeu – « noi avem gândul lui Hristos"(1Cor. 2, 16), spune Sf. Ap. Pavel. Inima omenească primeşte inima lui Hristos. Ceea ce este pieritor devine nemuritor. Cei goi şi răniţi de păcat şi de patimi sunt împodobiţi cu slava cea dumnezeiască. Cei care flămânzesc şi însetoşează sunt îndestulaţi cu hrănitorul şi întăritorul de  suflet Cuvânt al lui Dumnezeu şi cu Preacuratul Trup şi Sfântul Sânge al lui Hristos. Cei nemângâiaţi primesc mângâiere. Cei prădaţi  de diavol au fost - şi continuă să fie - eliberaţi.

        Ce se cere de la noi, o, fraţilor, ca să ne folosim  de tot harul adus nouă de sus prin venirea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu ? Ceea ce este necesar, în primul rând, este credinţa în Fiul lui Dumnezeu, în Evanghelie, ca învăţătură mântuitoare dată de sus, o adevărată pocăinţă pentru păcate şi îndreptarea vieţii şi a inimii; comuniune în rugăciune şi în Sfintele Taine; cunoaşterea şi împlinirea poruncilor lui Hristos. Necesare sunt şi virtuţile: smerenia creştină, înfrânarea, fecioria şi curăţia, simplitatea şi bunătatea inimii.

          Să aducem, fraţi şi surori, aceste virtuţi ca un dar Celui Care S-a născut pentru noi şi a noastră mântuire, să I le aducem în loc de aurul, tămâia şi smirna pe care i-au adus-o Magii, ca Unuia Care, fiind  Împărat, Dumnezeu şi Om, a venit să moară pentru noi. Aceasta va fi, din partea noastră, jertfa cea mai bineplăcută lui Dumnezeu şi Pruncului Iisus Hristos.

         Amin.


Read more...

Crăciunul de ieri....Crăciunul de azi...

        Nu mai e mult si sarbatorim Nasterea Domnului sau Craciunul. Multi vor fi plecati. Unde? La schi, in locuri unde sa doarma cat mai mult sau sa se indestuleze cu sarmale, fripturi, cu multe bucate de porc. Sarbatoarea trece doar prin trup.
       Cei care raman acasa, nu vor sa rateze concertele, concursurile, premiile ce se acorda in aceasta perioada. Si asa se face ca putini din acesti oameni mai traiesc minunea nasterii tainice a Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria.
      Oamenii alearga sa cumpere. Nu e nicio problema ca pierzi cateva ore bune in super-hipermarketuri. Important e sa fii in rand cu lumea. Iar daca nu faci acelasi lucru, e o dovada ca nu dai semne de progres.
       A ajuns sa fie mai fascinant sa asculti Stille nacht-uri si Jingle bells-uri in magazine. E prea obositor sa mai deschizi usa celor ce colinda. Si pe deasupra sa tot asculti aceleasi colinde.
Preotul nu mai este primit in casa, pentru a vesti Nasterea Domnului. Vine prea tarziu sau prea devreme. Ne deranjeaza. Ce pacat ca sunt din ce in ce mai putini oameni care sa iasa din casa si sa vada "pe unde a ajuns parintele“, asa cum faceau parintii si vecinii mei. Cat de mult mi-as dori sa-l mai aud pe tata spunand: "E pe la nea Ion", adica la cinci case distanta de noi.
Nu mai avem gandul la a primi Sfanta Impartasanie de Craciun. In vechime, postul era respectat. Chiar daca se intampla ca porcul sa fie taiat in post, nu ne atingeam de carnatii trecuti printr-un fum statut, de slanina fiarta si usturoiata, de racituri, ... Trebuia sa ne impartasim.
        Ne preocupam prea putin de asemanarea cu Hristos. Ne interesam din timp de unde putem lua bradul de Craciun, carnea de porc, vinul si multe alte bunuri materiale si uitam sa primenim firea. Ne multumim ca avem numarul de telefon al parintelui si ca il putem suna atunci cand avem nelinisti. Nu mai putem sta in genunchi la spovedanie. Am uitat ca la marturisire Il avem de fata pe Hristos.
      Chiar daca ne simtim nemultumiti de cat am postit, de cat ne-am rugat, de putinul bine pe care l-am facut, nu se compara cu dezgustul pe care ti-l produce o sarbatoare pentru care nu te-ai pregatit deloc.
      Daca se vor gasi persoane care sa fie prezente de Craciun in biserica, bucurandu-se de Nasterea Domnului, e semn ca mai avem oameni vii.

  Sursa: Adrian Cocosila(crestinortodox.ro).

Read more...

Cuviosul Sofronie din Sfântul Munte

21 decembrie 2009


          În Mânăstirea Sf. Sava a trăit cu 50 ani în urmă un Ieromonah cu numele Ioachim Spiţaru. Era un om învăţat şi cu viaţă sfântă. El a scris multe istorii din viaţa cuvioşilor Părinţi pe cari i-a cunoscut în Mânăstirea Sf. Sava şi în Sihăstriile din Sfântul Munte. Tot el a scris şi viaţa Cuvioasei Fotini, care a sihăstrit pe malul Iordanului, aproape de locul unde se află azi Schitul românesc. Între alte istorisiri, acest Ieromonah aminteşte şi despre un Duhovnic Sofronie din Sfântul Munte, care s-a proslăvit în zilele noastre.
         Iată ce povesteşte despre Cuviosul Sofronie:

      Am cunoscut şi pe un alt bărbat sfânt şi îmbunătăţit, pe egumenul Mânăstirii Sf. Pavel, cu numele Sofronie Galliga. În vremea când l-am cunoscut eu, el era aproape de 80 de ani. S-a născut în satul Calligata, din insula Ghefalinia.
     Din tinereţe a iubit chipul monahicesc. Mergând în Sfântul Munte s-a călugărit, apoi a fost preoţit şi mulţi ani de zile a fost Egumen în Mânăstirea Sfântul Pavel. Era foarte simplu şi avea atâta blândeţe, încât niciodată n-a mustrat pe călugări, nimeni nu l-a văzut pe el mânios şi n-a auzit cineva cuvânt aspru din gura lui. Din cauză că era prea îngăduitor şi fără răutate, mulţi îl vorbeau de rău şi ziceau că din cauza lui călugării sunt fără rânduială. El însă urma pilda Mântuitorului, care primea cu faţă blândă pe cei păcătoşi.
      Când l-am cunoscut eu (zice scriitorul) pe Egumenul Sofronie, era acum bătrân şi totdeauna zicea că răceşte. Chiar în luna Iulie, la el în cameră ardea zi şi noapte focul în sobă, iar când dormea, era îmbrăcat cu o haină groasă (blană), însă totdeauna tremura.
      Pe atunce eu eram încă tânar (zice Ioachim) şi trăiam în aceeaşi mânăstire (la Sf. Sava). De multe ori cercetam pe bătrânul Egumen Sofronie şi ascultam cu luare aminte frumoasele lui sfaturi. Însă nu puteam să zăbovesc mult la el, căci era peste măsură de cald în camera lui.
A murit în anul 1881, când împlinise vârsta de 82 de ani. Mulţi călugări din mânăstirea lui (între care şi însuşi egumenul ce a urmat după el) ziceau că răposatul Sofronie nu se mântuieşte. Aşteptau să vadă un semn pentru aceasta, atunci când vor face mutarea osemintelor (după cum este tradiţia în Sf. Munte). Ei ziceau aceasta, pentru că nu cunoşteau faptele cele îmbunătăţite ale Egumenului.

      La trei ani după săvârşirea lui, când s-au dezgropat osemintele, s-au adunat la cimitir, aproape toţi călugării din Mânăstirea Sf. Pavel, apoi de la Schitul Nou, de la Sf. Ana, de la Gareia, precum şi din alte părţi, anume ca să vadă cum anume arată osemintele răposatului Egumen Sofronie.
      Căci după cum se crede, atunci la dezgropare se arată în ce stare este cel răposat.
După ce s-au cetit rugăciunile cuvenite, au deschis mormântul, în care se afla trupul răposatului Egumen.
       Din cauză că fusese înfăşurat în mantie de mătase, mantia n-a putrezit şi se vedea umflată, ca şi cum ar fi fost în ea trupul întreg. Văzând aceasta cei care aveau presupusuri, au crezut că trupul lui a rămas neputred (din cauza îngăduielii lui prea mari).
       Deci pogorânduse în groapă monahul Serafim (Iconomul Mânăstirii) a spintecat mantia cu briceagul şi îndată a ieşit din mormânt o mireazmă de moaşte Sfinţite, încât au rămas cu toţii uimiţi.
       Pipăind mai cu dinadinsul Iconomul Serafim, a cunoscut că trupul răposatului era putrezit, iar din osemintele lui ieşea mireazmă cerească, ca semn pentru sfinţenia lui.
Toţi cei cari erau de faţă au căutat să ia blagoslovenie câte o bucăţică din moaştele Egumenului Sofronie.
       Iar Prostoşii Mânăstirii au adunat într-o raclă toate osemintele şi le-au aşezat cu cinste la jertfelnicul Bisericii Mari, ca pe nişte adevărate moaşte de sfânt.
      Au cunoscut atunci toţi că bunătatea lui a adus roade plăcute înaintea lui Dumnezeu.
Căci fiii lui duhovniceşti s-au căit pentru neregula lor şi umilindu-se şi-au schimbat viaţa, iar cel răposat şi-a dobândit plata ostenelilor lui.
      Din povestea aceasta, fraţilor, putem înţelege că deşi uneori Duhovnicii şi Egumenii sunt prea îngăduitori faţă de fiii lor duhovniceşti, însă Dumnezeu nu-i osândeşte dacă fiii lor se căiesc şi fac rugăciune pentru uşurarea celor răposaţi.
      De aceea şi noi care ştim bunătatea cea mare a Părintelui Sava şi pogorământul pe care îl făcea pentru noi, să ne sârguim a ne îndrepta viaţa prin pocăinţă curată, pentru ca nu cumva să fim noi piedică pentru mântuirea şi fericirea lui.
      Văzând Bunul Dumnezeu pocăinţa noastră, va dărui mai multă plată celui răposat, care s-a ostenit pentru noi, iar noi înşine vom dobândi mai multă nădejde de mântuire prin rugăciunile lui.
       Câtă vreme cel răposat are vreo legătură sau vreo împiedicare sufletească, el nu se poate ruga pentru nimeni.
       Iar când sufletul lui se uşurează prin rugăciunile şi prin pocăinţa fiilor duhovniceşti, atunci răposatul capătă îndrăzneală şi se roagă cu tot dinadinsul pentru cei rămaşi în viaţă.
Şi nu se lasă până când nu-i face şi pe dânşii părtaşi la fericirea lui.
       Aceasta este taina pentru care mulţi oameni cu viaţă sfântă, nu se proslăvesc (adică nu se sfinţesc) îndată după moarte, ci după trecere de mai mulţi ani, iar alţii abia după a doua venire.
      Cele semănate de ei pe pământ, de multe ori rodesc cu întârziere şi pentru aceasta ei sunt mereu în aşteptare.
      Acum aşteaptă cu nerăbdare şi răposatul nostru Părinte, ca să rodească ceva şi grădina lui cea duhovnicească, pe care a semănat-o şi a îngrijit-o aici pe pământ.Grădina aceasta suntem noi toţi, fiii şi fiicele lui duhovniceşti, pentru care s-a ostenit şi de multe ori a suferit ocară şi ruşine pentru noi nevrednicii.
       Acum în vremea Sf. Post (deşi la Biserică nu se fac pomeniri) dar la chilie poate să facă fiecare o mică rugăciune şi mai ales o roadă vrednică de pocăinta.


Al vostru smerit întru Hristos frate,
Ioan Ieroschimonah

Sursa:  http://sfantaecaterinaprintesamucenita.blogspot.com/ . Mulţumim pentru acest articol!

Read more...

Lectura apostolică la Duminica dinaintea Naşterii Domnului

20 decembrie 2009

ARHIM. IOIL KONSTANTAROS:
Lectura apostolică
la Duminica dinaintea Naşterii Domnului,
20 decembrie


Nu există pentru om o stare mai înaltă decât Credinţa. Fireşte, când vorbim despre Credinţă, nu înţelegem prin ea doar o acceptare generală a unui oarecare Dumnezeu impersonal, cum poate că mulţi tratează acest subiect. Noi o percepem ca pe o Credinţă într-un Dumnezeu personal, şi desigur Treimic, care în „explozia iubirii Sale”, creează pe om din „nefiinţă”, iar în cele din urmă, în ciuda îndepărtării şi a peregrinării lui, însuşi Creatorul său se face om, pentru a-l face pe om „dumnezeu după har”.
Şi este atât de uriaşă adâncimea şi atât de uluitoare înălţimea şi lăţimea capitolului Credinţei, din această clipă a Creaţiei până la sfârşitul istoriei, încât vrând-nevrând fiecare om se va confrunta cu el. Şi sunt atât de multe personalităţile care de-a lungul veacurilor au trăit realitatea acestei Credinţe conştiente, încât de-Dumnezeu-insuflatul apostol, „în mod doveditor” aminteşte câteva nume care luminează acest drum binecuvântat al poporului lui Dumnezeu până în momentul „naşterii lui Hristos”.

Şi pentru a arăta în chip viu acest adevăr, împreună cu lectura din Apostol, care ne prezintă marea credinţă a drepţilor din Vechiul Legământ, Sfânta Evanghelie ne descoperă pe strămoşii după trup ai Domnului nostru Iisus Hristos. Cu răsuflarea tăiată îi urmărim în înţelesurile dense ale bogatului text de-Dumnezeu-insuflat pe acei bărbaţi vrednici de minunare, care prin credinţa lor vie în Atotputernicul Dumnezeu, au demonstrat că credinţa şi iubirea în Dumnezeul şi Domnul personal sunt o insuflare uluitoare şi o putere unică, care pot să depăşească şi să învingă orice piedică în drumul vieţii. Cu precădere, unii din aceştia, precum Avraam, David, Samuil, profeţii, Daniil şi cei trei tineri, trebuie să fie modelele noastre şi să ne insufle. Şi va trebui să fim inspiraţi din credinţa lor proverbială pentru că fiecare epocă – deci şi în epoca noastră – Adevărul costă cât nu putem să ne imaginăm…
Poate că unii vor pretexta că atunci era o epocă a idolatriei. Da, aşa era atunci, dar poate cineva care se pretinde realist, să nege că şi în epoca noastră modul de viaţă idolatru revine şi este evident în unele situaţii, dar şi foarte perfid în multe altele, de unde nevoia în ziua de azi a unei mai mari râvne şi curaj şi duh de mărturisire a Credinţei Ortodoxe?
Să fim sinceri şi să recunoaştem, iubiţilor. Din nefericire, cei mai mulţi dintre credincioşii de astăzi suntem lipsiţi foarte mult de fervoarea credinţei noastre. Chiar dacă astăzi trăim în epoca harului. Chiar dacă suntem mădulare ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, adică ale Unicei Biserici, cu toate acestea suntem atât de mici în faţa acelor oameni mari. Ne clătinăm foarte, foarte uşor şi ne pierdem. Credinţa noastră este în unele situaţii cu totul anemică. Se aseamănă cu o mică flacără care tremură să se stingă şi este gata să dispară.
Oare trebuie să aducem exemple? Cu durere să atingem una din rănile noastre puroinde. Există creştini, laici, dar şi clerici (!), care „au cunoştinţa bunei credinţe” şi, desigur, poate că şi cunosc înalta teologie şi patristică şi isihastă, însă care, atunci când vine vremea să trâmbiţeze unicitatea Credinţei noastre, atunci îi vezi că tremură ca „frunzele de toamnă”. Există creştini (?) care, atunci când lucrurile „merg bine”, se prezintă drept adevăraţi fii ai Bisericii. Când însă este nevoie, fireşte, nu să-şi dea sângele lor, ci doar să îşi pună o simplă semnătură pe un text de protest sau de mărturisire, o, atunci!, „leii” mobilizează toate „argumentele lor teologice”, adică argumentele laşităţii, superficialităţii şi ale dezechilibrului duhovnicesc care-i caracterizează, şi printr-o transfigurare ovidiană, se transformă în „iepuri”. Şi îi judecă în continuare pe acei credincioşi care, în ciuda lipsurilor lor (lucru omenesc de altfel), demonstrează însă că în realitate Îl iubesc pe Domnul Iisus Hristos, Îl mărturisesc şi sunt gata să îşi ofere pentru dragostea Lui şi însăşi viaţa lor. Faptul că astfel de oameni - chiar dacă deţin cele mai înalte funcţii bisericeşti - singurul lucru pe care reuşesc să-l facă este să decadă în conştiinţa creştinilor ortodocşi vii, adică să piardă buna-mărturie din afară, nu mai trebuie să-l subliniem.
Aceasta este „lumină de Fanar”… («Φως- Φανάρι»...)
În punctul acesta să subliniem doar că diferitele folcloruri şi ajururi[1] teologice, şi nu doar mantale, nu reuşesc în niciun caz să acopere căderea şi sinistrul demon al laşităţii, care sălăşluieşte în inimile lor. Desigur laşitatea este vârful icebergului... Şi pentru că s-ar putea ca pricinile acestei situaţii tragice să nu fie atât de clare celor laşi, dar şi mioapelor priviri ecumeniste, este bine să se audă pentru încă o dată, înfricoşătorul cuvânt al cărţii Apocalipsei, care îl mustră pe episcopul de Laodiceea: „Te sfătuiesc să cumperi de la mine aur lămurit în foc ca să-ţi ungi ochii şi să vezi”, ca să-ţi dobândeşti lumina (Apocalipsa 3, 18). Şi, în plus, noi toţi să studiem mai în profunzime cuvântul Celui care ţine cele şapte stele în dreapta Sa şi care păşeşte în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur. Să fie studiat de către toţi aceia care, deşi par că încep corect, în continuare, din nefericire, se abat din drumul lor, şi acest cuvânt: „Adu-ţi aminte deci de unde ai căzut şi pocăieşte-te şi fă faptele cele dintâi…” (Apocalipsa 2, 5). 


Dar să ne abatem de la imaginea sumbră a căderii, fraţii mei, şi să ne întoarcem iarăşi privirea spre bărbaţii Credinţei din pericopa noastră apostolică. Să ne veselim de Harisma Mărturisirii. Este atât de mare sfinţenia acestor chipuri, încât textul sfânt demonstrează printr-o singură frază înălţimile uluitoare ale sfinţeniei pe care ele o dobândesc prin mărturisire, mucenicie, asceză şi în general prin toată lupta pentru Credinţă: „(ei) de care lumea nu era vrednică”. Adică: „De aceşti sfinţi bărbaţi nu era vrednică, nici putea să se compare cu ei lumea întreagă”. Şi din adâncuri de veacuri, referitor la această expresie, se aude glasul celui prigonit pentru dreptate şi adevăr, al Sfântului Ioan Gură de Aur: „Chiar dacă ai cerceta lumea întreagă, nu vei găsi mai chinuiţi şi mai slăviţi ca ei”. Cu adevărat cutremurător Adevăr, dar şi cât atinge coardele subţiri ale inimilor noastre!? Şi cât ne mişcă Adevărul dogmatic cu care se încheie sfânta lectură! Toţi aceştia, chiar dacă sunt lăudaţi pentru minunata lor credinţă, nu s-au desfătat încă de slava cea cerească. Pentru că Dumnezeu a rânduit ceva mai bun pentru noi. Să ne desfătăm de răsplata moştenirii veşnice toţi credincioşii împreună, adică şi noi împreună cu ei, după cea de-A Doua Venire a Domnului.
Fie ca prin mijlocirile acestor sfinţi şi mari bărbaţi, Domnul, a Cărui naştere peste puţine zile o vom sărbători, să ne dăruiască marele Dar al Credinţei; al Neprihănitei noastre Credinţe Ortodoxe şi împreună cu acesta,  ceea ce este nedespărţit de Credinţă, Darul Mărturisirii; acest Dar care îl face pe credincios autentic şi puternic, dar şi vrednic de veşnica Împărăţie. Amin.

(traducere din greacă: ierom. Fotie)

         



[1] Ornamente cu perforaţii (n.tr.).

Read more...

Comentarii recente

"Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască." (Sf. Ioan Gură de Aur).

  © Blogger template Writer's Blog by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP