HRISTOS ÎN CENTRUL UMANITĂŢII - Omilie la Duminica Mironosiţelor

Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina

 la Duminica Mironosiţelor

(Marcu 15, 43 – 16, 8)

HRISTOS ÎN CENTRUL UMANITĂŢII

         

          Iubiţii mei, religia noastră nu este o poveste, o minciună. Este unicul adevăr în lume. Nu o zicem noi; o demonstrează faptele, istoria celor douăzeci de veacuri. Este arborele pe care nu l-a sădit omul, ci Dumnezeu. Şi tot arborele pe care îl va sădi Dumnezeu, toţi dracii nu vor putea să-l dezrădăcineze. Îşi vor rupe securile de el, dar rădăcina lui rămâne nedezrădăcinată.

          Religia noastră este adevărată, pentru că Cel care a întemeiat-o nu este doar un om mare, ca atâţia alţii. Este adevăratul Dumnezeu. Că este Dumnezeu o demonstrează şi o strigă nesfârşitele Lui minuni, sfânta Lui vieţuire, învăţătura Lui neîntrecută şi, în sfârşit, faptul că într-adevăr a înviat din mormânt. Pe Charos (personificare a morţii) nimeni n-a putut să-l învingă, nici bogatul, nici omul de ştiinţă, nici generalul, nici împăratul. Cu Charos s-a luptat şi l-a biruit numai Hristos. El este adevăratul Dumnezeu.

          Dar dacă este adevăratul Dumnezeu, veţi întreba, de ce nu cred toţi în El? N-ar trebui să existe niciun necredincios. Cu toate acestea, de când S-a născut şi a ieşit în viaţa publică până când a fost răstignit şi a înviat, lumea s-a împărţit în privinţa Lui.

***

          Într-adevăr, oamenii s-au despărţit în două tabere. Unii Îl urăsc pe Hristos ca pe nimic altceva, iar alţii Îl adoră. Unii sunt de partea Lui, iar alţii împotriva Lui.

          Cina L-a urât? L-a urât Irod. Doar ce S-a născut Hristos în paiele staulului, acesta s-a tulburat şi şi-a ascuţit săbiile ca să-L ucidă. L-au invidiat apoi fariseii şi cărturarii. Ana şi Caiafa - arhiereii. În cele din urmă, Pilat L-a nedreptăţit, iar soldaţii romani L-au răstignit. Toţi aceştia L-au urât.

          Şi cine L-a iubit? Cei smeriţi ai pământului. Ciobanii, care îşi păzeau noaptea în Bethleem oile şi ascultau preadulcea cântare a îngerilor: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). Şi până astăzi astfel de oameni Îl iubesc. Pe munţii înalţi din Pind am cunoscut ciobani, care nu puteau să meargă la biserică, dar îndată ce auzeau bătând clopotul de departe, îi vedeam îngenunchind în paraclise şi udând pământul cu lacrimi.

          L-au iubit şi oamenii trudei, oamenii muncitori, care se ostenesc şi lucrează pământul. L-au iubit mai ales pescarii Galileii, care îşi aruncau noaptea mrejele, ca să prindă peşte şi să-şi întreţină familiile. Aceştia au crezut în El şi L-au urmat. Şi până astăzi, mai mult decât păstorii şi plugarii, cred în El cei care lucrează pe mare, navigatorii care plutesc pe mările sălbatice. Rar vei găsi un navigator necredincios şi ateu. În faţa valurilor uriaşe, acolo în Oceanul Atlantic, când furtuna se înteţeşte, ateismul dispare. Toţi zic: „Preasfântă Stăpână...”, „Doamne Iisuse Hristoase...”; toţi au pe navele lor icoana Sfântului Nicolae, icoana Maicii Domnului, icoana lui Hristos.

          Aşadar, L-au iubit păstorii şi oamenii muncitori. L-au iubit încă, mai mult decât aceştia, - cine? Copiii. O, nevinovaţii copii! Cum Îl vedeau şi Îl auzeau pe Hristos, alergau după El precum mieluşeii după oaie. Hristos îi lua în braţele Lui şi îi binecuvânta. Copiii erau întotdeauna lângă El. Desigur, în ziua Stâlpărilor (Floriilor), copiii au luat ramuri în mâini şi au cântat şi L-au lăudat pe Hristos. Lucrul acesta a provocat răutatea căpeteniilor. Văzând copiii şi lumea aclamându-L, au spus lui Hristos: Spune-le să tacă. Şi atunci El le-a răspuns: Dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga (Luca 19, 40).

          Repet, L-au iubit ciobanii, oamenii muncitori, corăbierii, copiii nevinovaţi. L-au iubit – o treaptă mai sus – cine? Strigă Evanghelia de astăzi – ce să facem,  acesta este adevărul. Mai presus chiar decât cei doisprezece ucenici L-au iubit pe Hristos femeile. Care femei? Nu femeile la modă, care dansau în palatele lui Irod îmbrăcate în mătase, în lux şi în fast. Nu liliecii diavolului cum sunt cele care acum îşi fac cuib în cluburile de distracţie. Nu acestea, alte femei. Slavă lui Dumnezeu, există întotdeauna. Sunt gospodinele, mamele care au născut şi au crescut copii şi ştiu ce înseamnă viaţa.

          Pe Hristos L-au iubit în principal femeile, care - zice Evanghelia de astăzi – se numeau mironosiţe. Acestea, pe când încă era noapte şi nimeni nu îndrăznea să iasă afară din casă, în timp ce mormântul lui Hristos era păzit de soldaţii Romei, nu s-au temut nici de întunecimile nopţii, nici de soldaţii romani, nici de cărturari şi farisei. Ca şi cum aveau aripi la picioare – ele nu mai erau femei de acum, erau îngeri şi arhangheli – , au ajuns acolo unde era îngropat Hristos şi au adus preţioasele lor daruri, mirurile. Şi până astăzi religia – să spunem şi asta – se întemeiază pe inima femeii. Mergeţi în orice biserică, la sate şi la oraşe. Veţi vedea că cea mai mare parte a adunării bisericeşti e alcătuită din femei. Ele merg la biserică, postesc, se spovedesc, se împărtăşesc. Bărbaţii sunt aspri ca Irod. Ca Ana şi Caiafa. Nicio femeie nu vedem în Evanghelie să-L fi trădat pe Hristos, niciuna nu L-a răstignit, niciuna nu L-a hulit. Bărbaţii au făcut toate acestea. Bărbat a fost vânzătorul, bărbat cel care s-a lepădat de El, bărbaţi cei care L-au pironit. Femeile au fost întotdeauna lângă Hristos. Şi vor rămâne până la sfârşit. Dacă lumea s-ar schimba şi L-ar părăsi toţi pe Hristos, lângă El va rămâne pururea mămica Lui, femeia, sfânta femeie. Aceasta este religia noastră, iubiţilor.

          V-am spus categorii de oameni care L-au iubit pe Hristos: sunt ciobanii, oamenii muncitori, care lucrează pe pământ şi pe mare, copiii, femeile purtătoare de miruri. Şi doar aceştia? L-au iubit până şi sălbaticii. Oameni neciopliţi, care nu au urmat şcoli şi universităţi, nu au învăţat carte, care au trăit în asperitate şi au fost învăţaţi cu crima şi omorul. Un exemplu grăitor este Sfântul Hristofor, care este sărbătorit pe 9 mai. Era ca un copac sălbatic, pe care Hristos l-a altoit şi l-a făcut copac  de livadă. Aparţinea unei familii de antropofagi. Era un gigant, înalt de doi metri şi jumătate, cu braţe şi pumni viguroşi. Un împărat îl luase în garda sa de corp. Într-o zi însă a văzut pe împărat tremurând în faţa unui vrăjitor, care lucra cu diavolul. Aşadar, îl lasă pe împărat şi se duce să-l slujească pe vrăjitor, pe care îl considera mai puternic. Însă mai târziu, trecând printr-o biserică, l-a văzut şi pe vrăjitor paralizând în faţa puterii lui Hristos. Atunci l-a lăsat şi pe vrăjitor şi a căutat să-I slujească lui Hristos. A crezut, s-a pocăit, s-a mărturisit, s-a botezat, a devenit creştin şi a primit numele de Hristofor. A trăit o viaţă îmbunătăţită, virtuoasă, a făcut minuni, iar în cele din urmă a devenit martir pentru Hristos.

***

          Poate că cineva va spune că acestea s-au întâmplat în alte timpuri, „în vremea aceea”. Greşit. Şi astăzi, iubiţii mei, vedem că cred în Hristos băştinaşii din Africa şi din Asia. Sălbatici, care mănâncă oameni, primesc predica şi se botează în numele lui Hristos. Misionari aleşi, copii luminaţi, ajung acolo mişcaţi nu de bani, ci de dragostea de a lumina pe cei din întuneric. Se expun la pericole, în condiţii nefavorabile, şi mulţi se sacrifică. Propovăduiesc Evanghelia, iar atunci când sălbaticii aud de Hristos, de multe ori plâng. Se fac creştini mai buni decât noi. Şi există teama ca Ortodoxia să plece de la noi „civilizaţii” şi să se ducă la sălbatici.

          Slavă Ţie, Hristoase, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Stelele vor cădea, soarele se va întuneca, lumea se va întoarce cu susul în jos, dar Hristos va rămâne. Toate strigă: Acesta este adevăratul Dumnezeu.

          Copii care mă ascultaţi, iubiţi-L pe Hristos mai mult decât pe părinţii voştri. Femei care mă ascultaţi, iubiţi-L pe Hristos mai mult decât pe bărbaţii voştri. Bărbaţi care mă ascultaţi, iubiţi-L pe Hristos mai mult decât pe femeile voastre. Toţi să iubim pe Hristos mai presus de toate. Pentru că Hristos nu a murit. Trăieşte şi împărăţeşte în veci. Lui fie slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

+ Episcopul Augustin

(Omilie a Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotis,

în Sfânta Biserică a Sfântului Hristofor - Eordeea, 9-5-1976)

(traducere din elină: monahul Leontie)