-....Marie! - ....Rabuni!

     Picioarele unei femei sfinte, cinstită deopotrivă de ortodocşi, catolici, anglicani şi unii protestanţi, au călcat prin Galia..., lăsând până astăzi urme de neşters. O grotă în care a vieţuit sfânta Maria din Magdala (Magdalena) este venerată la Sainte-Baume, lângă Marsilia (Franţa) şi multe tradiţii locale dezvăluie un trecut real, al unei Sfinte cu moaşte făcătoare de minuni.

 

   „Şi înviind (Iisus) dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică), El S-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni." (Marcu 16, 9)

 

   În tradiţia romano-catolică s-a strecurat, încă din timpul papei Grigorie cel Mare, o confuzie cu privire la identitatea acestei Sfinte întocmai cu Apostolii. Şi anume, deşi Sfintele Evanghelii nu conduc la o asemenea concluzie, ea a fost considerată una şi aceeaşi persoană cu femeia desfrânată care a şters cu lacrimi picioarele Mântuitorului şi cu Maria din Betania, sora lui Lazăr. De aici, cumulat cu surse gnostice, s-a putut exagera, mai departe, până la o manipulare a opiniei publice prin romanul „Codul lui Da Vinci" - Dan Brown, cu deformarea totală a imaginii reale a Sfintei mironosiţe.

 

   „Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El (Apostolii) şi care se tânguiau şi plângeau." (Marcu 16, 10)

   Momentul care i-a schimbat viaţa Sfintei - despre care nu se ştie decât că fusese posedată de şapte demoni, dar nu că ar fi fost desfrânată sau prostituată - a coincis cu întâlnirea Mântuitorului Hristos, după minunea săvârşită de Acesta, la înmulţirea pâinilor şi a peştilor, şi vindecarea ei deplină. De atunci, Maria a lăsat toate ale lumii, urmând lui Iisus asemenea Apostolilor, Maicii Sale şi sfintelor femei care Îl însoţeau pretutindeni. 

 

   „Şi ei (Apostolii), auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut." (Marcu 16, 11)

   Un alt moment de maximă importanţă din viaţa Sfintei mironosiţe a fost la Învierea Domnului. Moment pe care fiecare dintre noi îl putem retrăi, alături de ea:

   „Iar Maria (Magdalena) stătea afară lângă mormânt, plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus. Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?
   Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus. Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus.
   Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica.
   Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule) (...)" (Ioan 20, 11-16)

 

   Şi noi putem fi azi întrebaţi: de ce plângem? De ce ne lăsăm tulburaţi de cele ale lumii? Pe cine căutăm, şi n-am aflat încă, încât mai avem timp să fim trişti? Cine, când, cum ne va striga pe noi, pe nume, ca pe Sfânta Maria Magdalena, ca să ne venim în fire.... înţelegând că Hristos a înviat...?!

 

   Sfânta Maria Magdalena este cunoscută, prin tradiţie, şi prin viaţa sfântă dusă după Înălţarea Domnului la cer şi Pogorârea Sfântului Duh. Circulă multe legende, conform cărora ea ar fi ajuns până la Roma, la împăratul Tiberiu, cu un coş de ouă obişnuite, iar la vestirea Învierii Domnului, ouăle s-au înroşit singure... şi nu ar fi de nicio mirare ca ele să fie adevărate.

 

   Cert este însă faptul că Sfânta Maria, precum un apostol, a mers în multe locuri ale lumii, ducând cuvântul Evangheliei lui Hristos, impresionând pe păgâni prin fermitatea cu care le vorbea de Hristos şi prin strălucirea feţei, dar şi prin faptul că o femeie dădea dovadă de atâta curaj. Spre exemplu, atunci când a ajuns la Marsilia (Galia), împreună cu Sfinţii Apostoli şi cu alţi ucenici, pe o corabie, ea, dintre toţi, a predicat prima păgânilor din zonă, îmblânzindu-i şi arătându-le inutilitatea închinării la zei... Tot ea, cu ajutorul divin, a înviat pe soţia guvernatorului provinciei, încât acesta s-a botezat creştin cu toată casa lui.

 

   „Rabuni!" - a zis Sfânta, atunci când, în sfârşit, şi-a dat seama că nu avea rost să plângă ca după un mort, că Domnul şi Învăţătorul nostru Iisus Hristos e viu, e prezent. Ea, care se ocupase în mod special cu îngroparea Lui, atunci când Maica Domnului avea inima străpunsă de durere, când aproape toţi Apostolii fugiseră...

 

   Conform sinaxarului zilei, Sfânta a fost cea care l-a convins pe Iosif din Arimateea să cedeze mormântul său cel nou, Mântuitorului. Ea a insuflat curaj lui Iosif şi lui Nicodim, pentru a merge la Pilat, să ceară Trupul Acestuia. Ea a stat alături de Maica Domnului şi de Sfântul Ioan Teologul, plângând şi suspinând... până la întâlnirea cu Hristos cel înviat din morţi. Iar „mironosiţă" este numită, pentru că, dis-de-dimineaţă, în acea Duminică, a venit cu aromate la mormânt şi ea, ca la un mort...

 

   Aceea a fost ziua când şi-a lăsat lacrimile şi orice tristeţe, pentru a lua bucuria de la Mântuitorul, pe Care L-a iubit, într-adevăr, foarte mult, cu acea dragoste care se cere şi de la noi, de „mireasă" faţă de „Mirele ceresc", cu dragoste de Biserică faţă de Capul ei.

teolog Mirela Sova / Lacasuri Ortodoxe