ÎPS Pantelimon despre munca omului - "Chemarea ucenicilor (Luca 5:1-11)"

30 septembrie 2009

30.09.2009
          Munca este o îndatorire de viaţă, dar grija pentru mântuirea sufletului este datoria cea mai mare a creştinului. Prin muncă, omul îşi câştigă în chip cinstit cele ale traiului şi îşi dezvoltă puterile sufleteşti şi trupeşti. Munca este, apoi, izvor de virtuţi. Ea ne luminează mintea, întăreşte voinţa, înalţă simţămintele, aduce răbdare, stăpânire de sine, potoleşte patimile şi înlătură ispitele.
         Mântuitorul i-a ales pe ucenicii Săi dintre pescarii de pe marginea lacului Ghenizaret, care erau muncitori cu braţele. Sfânta Scriptură este plină de pilde îndemnătoare la muncă:" Cea mai scumpă comoară pentru om este munca"(Pilde 12,27). Munca cinstită, dreaptă este plăcută lui Dumnezeu!
        Mai bine puţin, dar cinstit, decât mult şi nedrept.
       Publlicăm mai jos cuvântul Înaltpreasfinţitului Pantelimon, Mitropolit de Antinoe cu referire la pericopa evanghelică de duminica trecută, a "Pescuirii minunate".

ÎNALTPREASFINŢITUL PANTELIMON, MITROPOLIT DE ANTINOE[1]
(PATRIARHIA ALEXANDRIEI ŞI A TOATĂ AFRICA):

Chemarea ucenicilor
(Luca 5: 1-11)

       În pericopa evanghelică din duminica trecută, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca ne-a prezentat chemarea la vrednicia apostolească a primilor ucenici ai Domnului nostru. Sfinţii Apostoli erau muncitori cinstiţi, simpli pescari, care se străduiau zi de zi în muncă şi osteneală ca să dobândească pâinea cea spre fiinţă. Au început din pescari de peşti necuvântători şi s-au dovedit pescari de oi cuvântătoare ca nişte Apostoli ai lui Dumnezeu.

      Munca este dăruită de Dumnezeu. Însuşi Atotbunul Dumnezeu de la plăsmuirea celor întâi-zidiţi i-a pus în raiul din Eden „ca să-l lucreze şi să-l păzească” (Facere 2:15). Munca este o datorie sfântă a omului. Desigur, în starea paradisiacă a omului munca era plină de mulţumire (euharistică) şi eliberată de osteneli şi chinuri fizice. Munca avea ca scop dezvoltarea capacităţilor omului. Prin mijlocirea muncii poruncite de Dumnezeu omul trebuia să se zidească duhovniceşte şi să se desăvârşească moral. Din nefericire, omul a căzut prin neascultare din harul lui Dumnezeu atrăgând astfel în viaţa sa consecinţe dramatice.

       Munca şi-a schimbat însuşirea. Omului căzut i s-au impus noi limite, noi convenţii. „Blestemat să fie pământul întru lucrurile tale; întru necazuri vei mânca dintr-însul în toate zilele vieţii tale. Spini şi pălămidă va răsări ţie şi vei mânca iarba pământului, întru sudoarea feţei tale vei mânca pâinea ta, până când te vei întoarce în pământ din care eşti luat” (Geneză 3: 17-19).

     Munca omului după cădere devine obositoare şi în sudoarea feţii îşi dobândeşte hrana zilnică. În acest mod se aminteşte omului exilat consecinţele dezastruoase ale neascultării şi ale păcatului.

     În cartea „Înţelepciunea lui Sirah” din Vechiul Testament, Dumnezeu ne învaţă: „Să nu urăşti lucrarea cea cu osteneală şi lucrarea pământului cea făcută de cel Preaînalt” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 7: 16). Cu alte cuvinte, când vei fi supus la osteneli şi la munci să nu te revolţi, ci să-ţi aminteşti că osteneala este consecinţa păcatului. Domnul şi Dumnezeul nostru în Psalmul 10 ne învaţă spunând: „Drept este Domnul şi dreptatea a iubit; îndreptări a văzut faţa Lui” (Psalmul 10:7). Dumnezeu este Dumnezeul dreptăţii şi acelaşi lucru îl pretinde de la cei care cred în numele Lui, adică să împlinească virtutea dreptăţii în viaţa lor zilnică. Dumnezeu vrea să lucrăm cu toată sinceritatea şi cinstea. Nu vrea măsuri şi greutăţi îndoite. Nu vrea două feţe. Nu vrea să înşeli şi să nedreptăţeşti pe semenii tăi cu care faci afaceri. Să profiţi de semenul tău aduce dezgustul şi mânia lui Dumnezeu împotriva celui nedrept şi adună pe capul lui urgie în „ziua mâniei”, ca şi cum ar aduna cineva cărbuni aprinşi şi i-ar aşeza pe capul său. Pe cel nedrept Dumnezeu nu-l binecuvintează. Niciodată să nu opreşti plata lucrătorului. Să nu-l lipseşti de plata ostenelii sale cinstite. Vrednic este de plata sa, atunci când lucrează cinstit şi cu mărinimie. Din nefericire, există oameni care sunt biruiţi de dorinţa unui câştig mai mare. Sufletul lor este dominat de dorinţa de a câştiga din ce în ce mai multe bunuri materiale şi orbiţi de patima iubirii de argint şi a iubirii de bani se dedau la fapte care sunt potrivnice voii celei sfinte a Dumnezeului nostru.

      Omul care nu are sădită în inimă frica de Dumnezeu se dedă la acţiuni care îl vatămă şi îl păgubesc pe semenul său. Unde domină interesul material, icoana lui Dumnezeu – omul – este călcată în picioare. Şi setea neostoită pentru îmbogăţirea rapidă îl ispiteşte pe nedreptul angajator să ia plata dreaptă de la muncitor, să falsifice mărfurile, să exagereze preţurile produselor, să primească bunuri furate, să folosească chitanţe false, să nu dea muncitorilor cărţi de asigurare legale şi, în general, să încalce legea lui Dumnezeu şi a oamenilor fără frică şi fără ruşine. Şi desigur mulţi consideră o inteligenţă să nedreptăţească pe altul. Dar se înşeală toţi cei care gândesc şi acţionează împotriva voii lui Dumnezeu. Nu trebuie să uităm parabola acelui bogat nebun care a adunat în hambarele sale bunuri materiale şi când a dobândit culturi îmbelşugate, în loc să se gândească la cei ce erau în nevoie, a hotărât să dărâme vechile hambare pentru a zidi altele noi şi mai mari, numai şi numai pentru a aduna el însuşi cât mai multe bunuri materiale.

     Din lumea cu mentalitate materialistă toţi admirau. Dumnezeu însă ce-i spune? „Nebune, în noaptea aceasta sufletul tău îl vor cere de la tine, iar cele pe care le-ai strâns ale cui vor mai fi?” (Luca 12:20). O, omule fără minte şi im prudent, astăzi, demonii vor cere să ia sufletul tău, iar cele pe care le-ai gătit ale cui vor fi?

     Şi tu, omule, care ai câştigat bunuri materiale prin nedreptăţi, care va fi câştigul tău? Care este  bucuria şi succesul tău? Poate că ai câştigat un pogon în plus prin acea nedreptate. Adică ai câştigat mai mulţi bani prin nedreptăţile şi hoţiile tale, dar în realitate n-ai câştigat nimic decât numai şi numai vătămarea sufletului. În loc de binecuvântare, blestem; în loc de bucurie, întristare; în loc de bun spor, nenorocire; în loc să câştigi viaţa, ai câştigat iadul sufletesc.

     Doar omul care lucrează dreptatea lui Dumnezeu şi păşeşte pe drumul adevărului se desfătează de dumnezeieştile binecuvântări. De aceea şi profetul David, insuflat de Sfântul Duh, învaţă toate generaţiile de oameni, zicând: „Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate, cel ce grăieşte adevăr în inima sa, care nu a viclenit cu limba lui, şi nu a făcut vecinului său rău...acesta va lua binecuvântare de la Domnul şi milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său” (Psalmii 14: 2-3 şi 23:5). Profetul Solomon zice: „Binecuvântarea Domnului pe capul celui drept, aceasta îl îmbogăţeşte” (Pilde 10: 23). Bogăţia omului este binecuvântarea lui Dumnezeu; fără ea niciun bun nu aduce bucurie şi fericire.

     „Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele”. Cu alte cuvinte: Bogaţii au sărăcit şi au fost lipsiţi de orice bun şi au flămânzit, dar cei care Îl caută pe Domnul, nu se vor lipsi de bunurile trebuincioase.

      Voiţi, iubiţii mei creştini, să aveţi binecuvântarea lui Dumnezeu cu voi, cu familiile voastre, să se binecuvânteze casele voastre şi lucrările voastre?! Atunci căutaţi-L pe Domnul. Păşiţi pe drumul adevărului. Păziţi voia Lui dumnezeiască. Fericit este omul care nu a păşit în voia necredincioşilor şi a bărbaţilor nedrepţi, ci zi de zi s-a străduit spre păzirea voii lui Dumnezeu.

     Observăm de multe ori că oameni nedrepţi, lacomi şi hoţi se procopsesc şi se îmbogăţesc. Oameni care nu se conformează voii lui Dumnezeu avansează economic şi în poziţii sociale înalte. Să nu invidiezi acea bogăţie, care se lucrează din fărădelege, pentru că „cei ce viclenesc de tot vor pieri” (Psalmul 36:9). Mulţi oameni nedrepţi şi nelegiuiţi au trecut prin viaţa aceasta, au dobândit bogăţii şi bunuri lumeşti şi trecătoare, dar toate rămân aici şi nu însoţesc sufletul în veşnicie. Urgia lui Dumnezeu vine asupra tuturor acelora care lucrează nedreptatea. Să nu ne rătăcim! Nimeni nu poate să ascundă faptele de fărădelege, pentru că toate faptele noastre, toate gândurile noastre, dorinţele sunt descoperite înaintea Dreptului Judecător şi sunt supuse judecăţii lui Dumnezeu. Mai bine puţin, dar cinstit, decât mult şi nedrept.

      Cel care iubeşte nedreptatea îşi urăşte şi face un rău de moarte sufletului său.

     Iubiţii mei creştini, munca pe care o amestecăm cu nedreptăţi şi cu fapte fără de lege aduce mânia lui Dumnezeu. Dumnezeu dăruieşte binecuvântarea Sa celui ce lucrează dreptatea. Dumnezeu binecuvintează munca noastră, atunci când cu credinţă şi cu nădejde Îl rugăm să ne învrednicească mai întâi de Împărăţia Sa şi mai apoi să ne dăruiască toate câte ne sunt indispensabile pentru a petrece această mică distanţă de timp a acestei vieţi vremelnice.

     Fraţii mei, să nu ne întinăm sufletul cu fapte fără de lege, ci să-l sfinţim prin munca noastră şi prin viaţa noastră cu binecuvântarea Sfântului nostru Dumnezeu. Astfel dobândim adevărata fericire şi adevărata bogăţie, care este binecuvântarea lui Dumnezeu.
[1] Unul din ierarhii semnatari ai „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului”. Vrednic este!
 
(preluat de pe http://vatopaidi.wordpress.com şi tradus de monahul Leontie)

Read more...

Vizita Patriarhului Bartolomeu în Creta

28.09.2009

VIZITĂ CU SCOP ECUMENIST

A PATRIARHULUI BARTOLOMEU ÎN CRETA


         Patriarhul Bartolomeu va vizita Hania1 între 6 şi 8 octombrie. Principalul scop al vizitei sale este proclamarea debutului lucrărilor Comisiei ,,Credinţă şi Ordine” a Consiliului Mondial al Bisericilor (cunoscutul ΠΣΕύδους 2). Simultan, Mitropoliile pe care le va vizita, îi pregătesc o primire fastuoasă şi deja au început să îl tămâieze şi să îl laude cu expresii exagerate.


        Ne exprimăm regretul pentru faptul că patriarhul continuă demersul său ecumenist. Prezidează pentru încă o dată lucrările monstruosului Consiliu Mondial al Bisericilor, întreţinându-se cu perverşii protestanţi de tot felul (,,preoţi’’ femei şi ,,clerici’’ homosexuali), depăşind şi călcând în picioare hotarele ,,pe care Părinţii noştri le-au aşezat”. ,,Credinţa şi Ordinea” nu pot fi exprimate de CMB, oricât va uzurpa un astfel de titlu Comisia care se va întruni. ,,Credinţa şi Ordinea” o reprezintă Mărturisirea de Credinţă, după cum foarte sugestiv a scris Orthodoxos Typos în ultimul său număr.

       Regretăm şi pentru ierarhii din Creta care “cu picior vesel”3 aleargă să-l primească pe patriarh, faţărnicindu-se că nu se întâmplă nimic şi dându-i girul pentru paşii săi ecumenişti. Ar fi trebuit să refuze patriarhului primirea cu onoruri şi să-l mustre pentru toate acţiunile filo-catolice şi de trădare a credinţei. Şi singură participarea patriarhului la lucrările CMB ar fi trebuit să constituie un motiv suficient pentru a nu-l primi cu onoruri şi laude exagerate.

(traducere din neogreacă: ierom. Fotie;  sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)
 
Notă: Articolul este publicat cu acordul autorului.


1 Oraş în Creta (n.tr.)
2 Consiliul Mondial al Bisericilor, care în limba română se abreviază CMB, în limba greacă se abreviază ΠΣΕ, abreviere care coincide cu primele trei litere ale cuvântului ΠΣΕύδους (se citeşte „psevdus” – în text G, sg.) care înseamnă minciună (n.tr.).
3 Expresie liturgică din canonul pascal care sugerează rapiditatea (n.tr.).

Read more...

La ceas aniversar...

30 septembrie 2009
       Îţi mulţumesc,Doamne!
        Deşi nu-mi stă în fire, acum, la ceas aniversar, simt că trebuie să-mi scriu gândurile undeva. Poate ca pe o întărire, să nu le pierd....

      Încă un an...şi nu am găsit cel mai potrivit cuvânt pentru a-l descrie. Aş putea să spun, grăbindu-mă, că nu a fost cu nimic mai deosebit de ceilalţi. Dar nu! Cu siguranţă, Nu! A fost un an cu împliniri şi eşecuri, momente de bucurie, dar şi de tristeţe. Punându-le într-o balanţă, trebuie să mă declar fericită!
      Am fost şi sunt un om obişnuit, care însă nu se mulţumeşte cu puţin. Am avut întotdeauna deplină libertate în a lua decizii, în alegerea drumului în viaţă, dar de cele mai multe ori, nu am ştiut niciodată limpede ceea ce vreau. Poate tocmai pentru că mă bucur de această libertate. Sau poate datorită caracterului perfecţionist care de multe ori mă împiedică să fiu pe deplin mulţumită.
     Dar anul acesta, parcă s-a schimbat ceva.... pentru că mi-am dat seama, cam târziu poate, că nu am motive de a nu fi fericită! Am făcut multe, multe greşeli..am avut multe păreri de rău de a nu fi făcut ceea ce trebuia la momentul potrivit. Dar timpul a trecut şi trece...şi nu pot schimba prea multe. Însă m-am convins în final: „dacă aştepţi momentul potrivit, ţi-o vor lua alţii înainte care nu îl aşteaptă”!
     Am început să înţeleg că nu-ţi poţi pune toată nădejdea în oameni, oricât de extraordinari ar fi ei. Libertatea avută dintotdeauna mi-a arătat că nu trebuie să depinzi niciodată de cei din jurul tău, oricât de mult i-ai iubi şi te-ar iubi. Şi, totodată, nici în tine nu îţi poţi pune nădejdea, pentru că te vei dezamăgi..şi încă mult.
    Şi atunci cum?
     Anul acesta am realizat cel mai bine că, deşi nu am tot ceea ce mi-aş dori, am ceea ce este mai important! Am cunoscut persoane pe care le îndrăgesc mult, dar am pierdut şi din încrederea altora. Sănătatea mi-a revenit, părinţii, sora, prietenii şi toţi cei dragi sunt alături de mine. Dar lucrul care mă bucură cel mai mult este altul...
     A fost nevoie doar de un strigăt: Doamne, primeşte-mă întru pocăinţă!
    Am realizat că trebuie să trăieşti împreună cu Domnul, cu toată nădejdea, credinţa şi dragostea în El. E ca o primăvară...am învăţat lucruri noi, cu adevărat folositoare sufletului pe care încerc şi nădăjduiesc să le întăresc. Am realizat că nimic din ceea ce îmi doream până acum nu-mi era folositor.A fost nevoie de ceva timp, din păcate.Dar stă în firea omului ca din greşelile proprii să înveţe.Unii mai repede, alţii mai târziu.

    Cât de minunat este când descoperi cu adevărat cuvântul Domnului. Câtă fericire, pace, linişte şi tărie îţi dă!

    Poate că nu am ştiut să caut mai devreme. Dar cu siguranţă şi tărie cred că Dumnezeu m-a căutat! Prin amintirea străbunicii care ţinea toată ziua cartea de rugăciuni şi manualul vechi de Religie în mână, prin persoanele pe care mi le-a scos în cale în ultimul timp, dar mai ales prin părintele meu care m-a renăscut duhovniceşte.
    Mi-e greu acum să transpun tot ceea ce simt...dar Dumnezeu sigur vede şi simte ceea ce mâna mea nu poate scrie...
    Îţi mulţumesc, Doamne! Îţi mulţumesc pentru iubirea Ta, pentru toate lucrurile pe care mi le oferi şi pentru tăria de a merge pe acest drum drept pe care l-am cunoscut, în final! Doamne, învredniceşte-mă să Te iubesc cu tot sufletul şi gândul meu şi să fac în toate voia Ta. Luminează mintea mea şi sădeşte-mi în suflet smerenia!
    În final, mă rog Ţie, Doamne, să nu mă laşi să mă abat mult de la această cale a Ta, să mă întăreşti aşa încât să-i pot ajuta şi pe semenii mei şi împreună să cântăm, să binecuvântăm şi să lăudăm preasfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Read more...

Scrisoarea Mitropolitului Andrei de Driinoupoli, Pogoniani şi Koniţa către Arhiepiscopul Atenei despre dialogul cu catolicii

29 septembrie 2009

29.09.2009
      Mitropolitul Andrei de Driinoupoli, Pogoniani şi Koniţa a trimis o scrisoare către PF Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi a toată Elada, cu pretextul întâlnirii Comisiei Mixte de Dialog între ortodocşi şi romano-catolici din octombrie, în Cipru.


      În scrisoarea sa Mitropolitul Andrei de Driinoupoli, Pogoniani şi Koniţa exprimă către Arhiepiscopul Ieronim câteva nelinişti în legătură cu dialogul şi insistă asupra faptului că respectabila Ierarhie trebuie să fie informată cât mai curând asupra acestei întâlniri.

Scrisoarea:


„Preafericite Sfinte Preşedinte,
      Dintr-o sursă autorizată am fost informat că la întrunirea Comisiilor „Dialogului” dintre Biserica Ortodoxă şi romano-catolici, care va avea loc în Cipru în apropiata lună octombrie, se va dezbate tema primatului şi a infailibilităţii papei. În mod deosebit, în ceea ce priveşte primatul, voci insistente spun că ortodocşii trebuie să accepte primatul papei ca „primat de onoare”,
precum şi era în realitate înainte ca romano-catolicii să se despartă de Biserică.
     Însă, cutoate acestea, papa va continua să îl considere ca „primat de autoritate
(jurisdicţional)”. Atunci ce se va întâmpla? Va exista oare vreun inadmisibil compromis? Personal îmi este cu totul imposibil să accept aşa ceva.
     Şi cu vestita „infailibilitate” ce se va întâmpla? În legătura cu aceasta, Preafericite, eu aşa cuget:
       a) Aduceţi la cunoştinţă respectabilei Ierarhii persoanele care vor alcătui Comisia ortodoxă de „Dialog”, ca nu cumva să păţim vreo nouă umilinţă ca cea pe care am suferit-o cu câţiva ani în urmă la Balamand.
      b) Aduceţi la cunoştinţă dacă membrilor Comisiei s-a trasat linia directoare corect-ortodoxă, asupra căreia trebuie să rămână neclintiţi.
    Informarea respectabilei Ierarhii trebuie să se facă fără întârziere, cel mai rapid posibil şi
odată cu începerea lucrărilor Sfântului Sinod.
    Evenimentele se derulează cu rapiditate. Neliniştea clerului şi a poporului creşte pe zi ce trece. Vă rog călduros să nu rămânem inactivi. „Vremurile nu stau pe loc”. Avem o mare responsabilitate înaintea lui Dumnezeu şi înaintea Sfintei noastre Biserici.

Închei cu acestea,Cel mai mic frate în Hristos,
Andrei, Mitropolit de Driinoupoli, Pogoniani şi Koniţa”






 
(traducere din neogreacă: ieromonahul Fotie; sursa: romfea.gr)

Notă: Articolul a fost publicat cu acordul autorului.

Read more...

Inima perfectă

      Se povesteste ca intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din lume. Nu dupa mult timp, in jurul lui s-au strans o multime de oameni care ii admirau inima: era intr- adevar perfecta! Toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata…


      Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
  - Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele!
     Oamenii au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batrnelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice, si erau locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi, lasand sa se vada rani larg deschise, inca sangerande.
  -Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa? isi sopteau uimiti oamenii.
  - Cred ca glumesti, spuse tanarul dupa ce a examinat atent inima batranelului. Priveste la inima mea, este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
  - Da, a spus bland batranul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea: rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor… Acestea sunt ranile deschise din inima mea, pentru ca a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni. Cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se ntoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor… Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.
       Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batran, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a ntins-o cu maini tremurande. Batrnul i-a primit bucata si a pus-o in inima lui. A rupt, apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si i-a intins-o tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.
      Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.
      Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima intreaga in piept… O inima perfecta, dar lipsita de frumusete… Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?

(sursa: http://www.povesticutalc.ro/povesti-Inima-Perfecta.html)

Read more...

Articol „Orthodoxos Typos” referitor la „Mărturisirea de Credinţă” şi reacţia Patriarhului Bartolomeu

28 septembrie 2009

28.09.2009
Reacţia Patriarhului ecumenic apărută referitor la „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului” a stârnit revolta tuturor credincioşilor ortodocşi, semnatarii acesteia fiind catalogaţi de către Patriarhul Bartolomeu drept "hiper-ortodocşi", iar fapta lor drept "lucru inadmisibil". Însă acest răspuns duce la o mai mare unitate între toţi ortodocşii care reclamă panerezia ecumenismului.

08_06_29_peterpaul10 
Zilele acestea, în revista "Presa Ortodoxă" a apărut următorul articol legat de această reacţie patriarhală:

„Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului” exprimă „Credinţa şi Ordinea” Bisericii Ortodoxe

        Publicăm articolul de pe prima pagină din „Orthodoxos Typos” referitor la „Mărturisirea de Credinţă” şi reacţia patriarhală la aceasta:

       „Patriarhul ecumenic a formulat o ameninţare împotriva mitropoliţilor, ieromonahilor, egumenilor, teologilor şi simplilor laici, pentru că au semnat călduroasa „Mărturisire de Credinţă...”. S-a simţit deranjat pentru că se face trimitere la îmbrăţişările sale cu ecumeniştii şi cu catolicii. Care este însă păcatul celor care au semnat „Mărturisirea de Credinţă”?

      Primul lor păcat este că rămân ataşaţi Predaniilor pe care le-au primit.

     Al doilea lor păcat este că pun în practică cuvântul Sfântului Apostol Pavel ca de omul eretic după întâia şi a doua mustrare să te îndepărtezi. Cu catolicii şi cu alţi creştini rătăciţi ne aflăm în dialog încă din anii 1960. Nu a rezultat nimic pozitiv. Se face dialog de dragul dialogului. În schimb, rezultatele negative sunt multe: secularizarea Bisericii noastre, recunoaşterea creştinilor rătăciţi drept „Biserici” egale cu Biserica Ortodoxă, confuzia în interiorul creştinilor ortodocşi care nu studiază Sfânta Scriptură şi învăţătura Părinţilor Bisericii, falsificarea gândirii ortodoxe şi nivelarea a toate.

    Al treilea păcat al celor ce au semnat călduroasa „Mărturisire de Credinţă...” este că resping ipocrizia patriarhului ecumenic şi a mitropoliţilor filocatolici şi filoecumenişti din Grecia. Aceştia fac rugăciuni în comun cu creştinii eterodocşi, în timp ce Suprema Cartă de Conducere a Bisericii noastre – Pidalionul - interzice rugăciunile în comun şi co-liturghisirile ca cele care s-au întâmplat în Fanar (Constantinopol – n.tr.) în timpul vizitei papei. Unii ca aceştia sunt dascăli în ipocrizie şi în minciună proclamând că doar dialoghează cu catolicii. Televiziunea, în timpul vizitei papei în Fanar (Constantinopol), a vădit minciunile lor şi a difuzat rugăciunea în comun şi co-liturghisirea patriarhului ecumenic cu fratele „Sanctitate” şi co-liturghisitor - papa.   
     Însă în afara acestora, dascălii ipocriziei şi ai minciunii folosesc şi metode de propagandă. Îşi adaptează predicile în funcţie de „auditoriul” pe care îl au în faţă. Atunci când se află în faţa creştinilor ortodocşi vorbesc cu mare evlavie şi credinţă ca nişte „talibani” ai Ortodoxiei. Când se află cu „creştinii liberali” vorbesc ca propovăduitori ai mondializării nivelatoare, promovând nevoia urgentă a Unirii „Bisericilor”. Se pare că înainte de a deveni patriarhi, arhiepiscopi şi mitropoliţi au trecut prin şcoli speciale în care au fost educaţi în ipocrizie, minciună şi propagandă.

    Al patrulea păcat al celor ce au semnat călduroasa „Mărturisire de Credinţă...” este că rămân ataşaţi Predaniilor şi comportamentului Sfinţilor Apostoli. Sfinţii Apostoli au mers după porunca Domnului nostru să înveţe toate neamurile Noul Testament. Erau indiferenţi faţă de religiile şi punctele de vedere ale închinătorilor la idoli. Şi au convins neamurile şi le-au botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Aceasta au făcut-o după sute de ani şi sfinţii cei-întocmai-cu-Apostolii din Bizanţ, care au dus învăţătura Domnului nostru în diferite ţări. Sfinţii Apostoli şi cei-întocmai-cu-Apostolii nu au organizat conferinţe şi simpozioane inter-religioase cu închinătorii la idoli. Intrau în diferite ţări ignorând pericolele şi învăţau Noul Testament. Este sigur că dacă ar fi organizat conferinţe şi simpozioane inter-religioase sau dacă ar fi avut comportamentul ecumenistului şi filocatolicului patriarh ecumenic, învăţătura Domnului nostru s-ar fi limitat la anumite cercuri filozofice din epocă. Catolicii înainte de a deveni eretici au cunoscut adevărul credinţei. S-au lepădat de el. Şi continuă să se lepede de adevăr în ciuda dialogurilor, a dispreţuirii Sfintelor Canoane de către patriarhii şi mitropoliţii ortodocşi, a cedărilor ortodocşilor în faţa demonicei uniaţii (greco-catolicism), a încercării de falsificare a Botezului ortodox de către ortodocşi, a recunoaşterii statului Vatican drept Biserică egală cu cea Ortodoxă şi a părerilor multor funcţionari de astăzi - clerici ortodocşi, că Biserica Ortodoxă trebuie să devină ca şi Vaticanul , iar clericii ei trebuie să circule (vestimentar) precum catolicii. Catolicii au distorsionat Credinţa noastră şi au falsificat chiar şi cuvintele Domnului nostru de la râul Iordan despre Treimea Dumnezeului celui sfânt. Catolicii ştiu că ei constituie cauza din care izvorăsc toate ereziile. Acestea le ştie şi patriarhul ecumenic şi prietenii săi din Grecia şi din toată lumea. Continuă însă dialogurile şi rugăciunile în comun, în timp ce papismul (catolicismul) nu rămâne doar fidel în erezia sa, ci câştigă şi susţinători în sânul Ortodoxiei.

       Papismul izbuteşte ceea ce pare a fi de neizbutit: trece la distrugerea Conducerii Administrative elinofone a Ortodoxiei, chiar dacă aceasta înseamnă fie patriarhul ecumenic, fie arhiepiscopii, fie mitropoliţii, fie teologii, fie clericii.
     Poporul credincios îl vede pe patriarhul ecumenic împreună cu mitropoliţii filocatolici că se roagă împreună cu catolicii şi se întreabă: De ce ceea ce fac ei pentru mine este interzis?
     Poporul credincios se întreabă: Ce sens are misiunea ortodoxă atunci când patriarhi şi mitropoliţi proclamă că nu există nici o diferenţă între noi şi catolici?
     Poporul credincios se întreabă: De vreme ce patriarhi, arhiepiscopi, mitropoliţi se roagă în comun şi co-liturghisesc cu catolicii şi recunosc Vaticanul drept Biserică egală, de ce este păcat ca un creştin ortodox să se apropie de o biserică a catolicilor şi să se roage în comun cu ei?
     Poporul credincios se întreabă: De ce să fac Taina Sfântului Maslu, atunci când biserica oficială , prin prezenţa şi participarea episcopilor, a încercat alterarea tainei pentru nevoile congresului Consiliului Mondial al Bisericilor (adică eresurilor), care s-a realizat sub fericitul arhiepiscop al Atenei, kir Hristodulos, şi a avut binecuvântările patriarhului ecumenic?
    Poporul credincios se întreabă dacă se află cu toate acestea pe care le urmează într-o periculoasă confuzie sau dacă în ea se află patriarhi, mitropoliţi şi teologi sau dacă în spatele tuturor acestora se află un joc metodic în urma hotărârilor unor centre străine care au ca scop răsturnarea gândirii ortodoxe şi a Credinţei Ortodoxe cu scopul distrugerii elenismului, care, în ciuda putrefacţiei şi decadenţei, se opune curentelor subversive ale Americii.
    Din acest motiv călduroasa „Mărturisire de Credinţă...”, care a deranjat pe patriarhul ecumenic şi pe mitropoliţii filocatolici, constituie „Credinţa şi Ordinea” Ortodoxiei noastre, neavând nici o legătură cu „Credinţa şi Ordinea” ereticului Consiliu Mondial al Bisericilor, pe care patriarhul ecumenic se grăbeşte să-l accepte şi să-l traseze drept linie de urmat”.

(tradus din neogreacă de ierom. Fotie; sursa: Ορθόδοξος Τύπος, 25/9/2009)
Notă: Mulţumim autorului pentru acordul de a publica acest material.


Read more...

Binecuvântarea lui Hristos-cuvânt la Duminica a XVIII-a după Rusalii a ÎPS Augustin al Florinei(Grecia)

27 septembrie 2009

27.09.2009
ÎNALTPREASFINŢITUL AUGUSTIN KANDIOTUL,MITROPOLIT DE FLORINA (GRECIA)

CUVÂNT LA DUMINICA A XVIII-A DUPĂ RUSALII

Binecuvântarea lui Hristos
(Luca 5:1-11)
„Şi făcând aşa, au prins mulţime multă de peşti”

      Iubiţii mei, în ţara în care S-a născut, a trăit, S-a răstignit şi a înviat Domnul nostru Iisus Hristos există un lac haric, lacul Ghenizaret.
  Augustin al FlorineiAcolo, în jurul lacului Ghenizaret, Şi-a îndreptat paşii Hristos. De ce? Pentru că în acele sate ridicate împrejurul lacului locuiau săracii pescari. Un popor simplu şi fără vicleşug, care se trudea, iar din veniturile pescuitului trăia o viaţă simplă, departe de stricăciunea marilor centre urbane. Şi Hristos îi iubea pe pescari şi era mulţumit să se afle alături de ei şi dintre aceştia Şi-a ales pe primii ucenici, ca să-i facă pescari de oameni, propovăduitori şi învăţători ai lumii. Nu din universităţi şi din şcoli de filosofi şi de ritori, nu din vile şi palate, ci din jurul lacului Ghenizaret, Hristos Şi-a ales pe primii Săi ucenici, iar prin ei Şi-a întins Împărăţia Lui duhovnicească peste toată lumea. Mare minune! Cum prin nişte oameni analfabeţi, neînvăţaţi, Creştinismul a învins şi a triumfat!

PE MALUL LACULUI deci, Hristos. Numai ce L-au văzut, pescarii au alergat la El. Mult popor s-a strâns ca să-L vadă şi să-L asculte. Şi pentru ca acest popor să poată să-L vadă şi să-L audă mai bine, Hristos a intrat într-una dintre corăbiile pescăreşti, într-o corabie al cărei proprietar era Simon, şi a stat la plora corabiei. Plora a devenit un amvon improvizat şi de acolo a început Hristos să înveţe.

    După sfârşitul cuvântării, Hristos îi spune lui Simon - care mai târziu s-a numit Petru – să mâne în largul lacului şi să arunce mrejele. A vrut ca astfel să-l răsplătească pe Simon, care îşi alocase corabia predicii. Dar la acest cuvânt al lui Hristos, Simon Îi răspunde: „Doamne, toată noaptea, care este timpul potrivit pentru pescuit, am aruncat mrejele noastre în lac, dar n-am prins nimic. Cum acum, când este zi, vom putea prinde peşti? Îmi pare de necrezut. Dar de vreme ce Tu porunceşti, voi împlini porunca Ta”.

    Creştinii mei, vedeţi ascultarea lui Simon? Astfel de ascultare trebuie să avem şi noi faţă de Hristos. Să ascultăm nu doar în cele care ni se par nouă logice şi posibile, ci şi în acelea care ne apar ca fără logică şi cu neputinţă, pentru că „cele cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”. Da! Când Hristos porunceşte, nici o împotrivire. Mergi înainte, creştinul meu, şi Hristos va fi împreună cu tine. L-aţi văzut pe Simon. A ascultat, s-a supus poruncii lui Hristos. A mânat în largul lacului. Şi a aruncat mrejele şi imediat s-au umplut de peşti, care erau atât de mulţi, încât mreaja era cât pe ce să se rupă. Minune! Cum s-a întâmplat? Prin puterea lui Hristos. El stăpâneşte marea şi toate câte sunt în apele ei.

   Un dascăl al bisericii observă că peştii, care nu au logică precum oamenii, peştii care nu au urechi ca să audă, au auzit şi s-au supus, au făcut ascultare de cuvântul lui Hristos şi s-au strâns în mreje. Omule, peştii lacului din Ghenizaret s-au supus lui Hristos şi tu căruia ţi-a dat Dumnezeu urechi ca să auzi, de ce le închizi cu răutate şi nu vrei să asculţi şi să te supui lui Hristos? Aşa, surd şi nesimţit, dovedeşti că eşti mai rău decât animalele şi decât peştii care ascultă şi se supun poruncilor Lui.

    DE DOUĂ ORI, Simon-Petru şi tovarăşii săi au aruncat mrejele lor în lacul Ghenizaret. Prima dată, fără Hristos. A doua oară, împreună cu Hristos. Prima oară, chiar dacă s-au ostenit toată noaptea, n-au reuşit să prindă nimic. A doua oară, au umplut mrejele cu peşti.

    Ce ne învaţă minunea aceasta? Printe altele, ne învaţă şi aceasta: unde este Hristos, este binecuvântare; iar unde este binecuvântarea lui Hristos, acolo este bogăţia şi comoara. Bogăţia materială? Şi aceasta. Dar mai înainte de toate, bogăţie duhovnicească, care este mai presus de toate.

    Asta nu înseamnă că omul trebuie să stea cu mâinile încrucişate şi să nu lucreze, ci să le aştepte pe toate fără osteneală şi muncă. Nu! Omul va lucra, se va osteni şi va transpira, pentru că aceasta este porunca lui Dumnezeu: „Să lucraţi”. Dar înainte de muncă, omul are nevoie şi de binecuvântarea lui Hristos. Binecuvântarea lui Hristos pentru reuşita fiecărui caz, mai mult chiar decât munca.

   Când eram predicator, străbăteam Evvia şi am ajuns într-un sat care era ridicat lângă mare. Toţi locuitorii erau pescari. Se plângeau că, deşi munceau din greu şi pescuiau cu noile unelte, cu mreje care pescuiesc adânc în mare, rezultatul pescuitului lor ştiinţific nu era satisfăcător. De multe ori se întorceau cu mrejele goale. Un pescar cu părul alb, care a urmărit discuţia, luă cuvântul şi spuse: „Când eram copil, mergeam cu cei mai mari să pescuiesc. Pescuiam cu acele unelte vechi ale meşteşugului pescăresc. Şi prindeam peşti mulţi. Şi toţi ne minunam. Aveam binecuvântarea lui Hristos. Pentru că noi toţi, mici şi mari, intrând în bărci, ne făceam cu multă umilinţă cruce, nici unul nu înjura, nici unul nu vorbea ruşinos, nici unul nu făcea neorânduieli, lucruri urâte. Pe când acum, nu numai pe uscat, ci şi pe mare şi pe bărci înjurăm şi facem fel şi fel de urâciuni. Nu avem - a spus bătrânul cu păr alb – binecuvântarea lui Hristos”.

    De BINECUVÂNTAREA lui Hristos nu au nevoie doar pescarii. Au nevoie şi plugarii noştri şi toţi oamenii, în general.

   Plugarii să cultive pământul cu cele mai perfecte maşini. Să semene cea mai aleasă sămânţă. Să îngraşe ogoarele cu cele mai bune îngrăşăminte. Să le stropească cu medicamente agricole. Să le supravegheze agronomul şi să-şi dea sfaturile sale pentru o mai bună cultivare. Dar dacă nu există binecuvântarea lui Hristos, toate sunt deşarte. Deoarece, pentru ca pământul să rodească, are nevoie şi de soare, şi de apă, şi de aer curat. Dar acestea cine le dă? Hristos! Acesta este Creatorul şi Ziditorul a toate, al Universului. Hristos dă soarele, Hristos apa, Hristos aerul. Dacă cerul nu plouă, dacă soarele nu trimite razele sale, dacă aerul este infectat, toate se vor veşteji şi se vor usca. Pescari şi plugari şi muncitori, toţi de obşte, avem nevoie de binecuvântarea lui Hristos.


Episcop la 102 ani    -Episcop la 102 ani-


-Predicând în Eparhia din Florina-


(fragment din cartea „Picături din apa cea vie” a Mitropolitului Augustin Kandiotul de Florina
traducere din greceşte: monahul Leontie).

Read more...

„Fără de Mine nimic nu veţi putea face“

  Să nu ne străduim în deşert, bizuindu-ne pe puterile noastre!
       Sfântul Teofan Zăvorâtul spunea: " Atâta vreme cât omul se osteneşte de unul singur şi vrea să dobândească ceva numai prin propriile-i puteri, totul îi scapă din mâini; atunci când se apropie de el Domnul, curg bunătăţi după bunătăţi. In privinţa moral-duhovnicească, faptul că reuşita nu este cu putinţă fără Domnul este limpede: „Fără de Mine nimic nu veţi putea face“, a grăit Domnul. Şi această lege lucrează în oricine. "

      De cele mai multe ori, ne străduim să dobândim un lucru şi nu-l obţinem. Căutăm diferite lucruri, încercăm să acumulăm bogăţii materiale, înţelepciune, dar ne dăm seama că, în final, nu am realizat nimic...Ambiţia stă în natura omului. Dar atunci când ne bizuim doar pe puterile proprii, fără a cere ajutor şi sprijin Domnului în lucrarea noastră, nu obţinem nimic măreţ, satisfăcător, cu adevărat util. Ajungem să avem plasele goale la finalul vieţii...
     Dar Dumnezeu este tot timpul alături de noi. Aşteaptă să ne dăm seama că fără a urma Cuvântul Său nu vom reuşi să obţinem nimic..Dar când totuşi vom realiza că fără El nu putem, va fi oare prea târziu? Ne va cere oare să aruncăm din nou plasa?
     Trebuie să fim conştienţi că fiecare reuşită a noastră vine datorită harului lui Hristos, dăruit celor harnici, smeriţi şi ascultători ai Cuvântului Său. Dacă ostenim cu smerenie şi lucrăm cu nădejde în Domnul, vom obţine ceea ce dorim.  Trebuie să ne smerim, fără să disperăm, atunci când nu am reuşit în ceea ce ne-am propus. Atunci când suntem la capătul puterilor, trebuie să cerem ajutor Domnului şi el va veni la toţi cei care împlinesc voia Lui.
    Oamenii, dacă nu rămân în părtăşie vie cu Domnul, nu pot aduce roadele dreptăţii, atât de preţioase pentru viaţa veşnică. Să luăm aminte la Evanghelia din această Duminică, a "Pescuirii minunate".

Arhim. Ioil Konstantaros, Predicator al Sfintei Mitropolii de Driinoupolis, Pogoniani şi Koniţa:

Cuvânt la Duminica a XVIII-a după Rusalii (sau prima a lui Luca)

(Luca 5: 1-11)

      Prin sfânta citire evanghelică din această duminică începe perioada citirilor din Evanghelia după Luca.

    Fireşte, toţi creştinii, dar mai mult noi elinii, simţim o deosebită bucurie şi binecuvântare că acest evanghelist elin, medic şi istoric, ucenicul marelui apostol al neamurilor – Pavel, prin desăvârşita lui cunoaştere a limbii eline, a îmbogăţit Biserica şi oferă întregii lumi „cuvintele Vieţii”.

     Această pericopă din Duminica I ne emoţionează în mod deosebit, deoarece, printre altele, ne arată că atunci când în viaţa noastră avem binecuvântarea şi ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, atunci toate se întâmplă în cel mai potrivit mod.
     Iisus se afla lângă lacul Ghenizaret şi i-a văzut pe pescari că-şi aranjau mrejele de pescuit. Şi după cum cu orice prilej Dumnezeul-Om predica şi săvârşea minuni, aşa şi acum, după ce a intrat în corabia lui Simon (Petru), l-a rugat să tragă corabia câţiva metri de ţărm. De acolo, ca şi cum s-ar fi aflat într-un amvon, „învăţa mulţimile”.
10_pescuirea-minunata
     Fraţii mei, nu există situaţie în care omul să ofere ceva lui Dumnezeu şi să nu primească în schimb „cu prisosinţă”. Tot aşa aici şi acum. După predică, Hristos dă porunca să mâne în larg şi să arunce din nou mrejele „la vânat”.

     Fireşte, acest lucru era de neînţeles pentru experimentaţii pescari, de aceea şi Petru în timp ce la început pune înainte argumentul logicii şi experienţei meseriei „Învăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi n-am prins nimic, dar la cuvântul Tău voi arunca mreaja” (Luca 5:5); deci după ce aduce înainte argumentul cu totul logic, în cele din urmă îşi supune părerea, cunoştinţa şi experienţa în ascultare faţă de porunca Învăţătorului!

     Consecinţa? Atât de mulţi peşti încât cele două corăbii erau în pericol să se scufunde!
     Iar Petru atât de mult s-a cutremurat - şi cu el confraţii săi, de acest fapt cu adevărat minunat, încât conştiinţa sa l-a condus direct şi imediat întru frică şi minunare să-i ofere Dumnezeului-Om credinţă şi închinare. „Văzând Simon Petru a căzut în genunchi la picioarele lui Iisus zicându-i: Ieşi de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos” (Luca 5:9).
pesc minunata f
      Iubiţii mei, multe sunt minunile care ne dau învăţături. Noi să ne limităm la o concluzie generală şi la o învăţătură care are a face atât cu viaţa personală a fiecăruia dintre noi, cât şi cu toţi oamenii în genere. Şi aceasta este despre binecuvântarea care se revarsă atunci când arătăm ascultare faţă de voia lui Dumnezeu cea atotţiitoare şi mântuitoare.

      Suntem chemaţi de multe ori să acţionăm conform cunoştinţelor noastre, conform experienţelor noastre, obiceiurilor noastre, crezând că „bătătorita cale” ne va aduce rezultatele dorite…

      Şi totuşi, de câte ori în loc de rezultate pozitive ne pomenim în faţă tocmai cu contrarul, iar deznădejdea tinde să ne strivească inima…

     Dimpotrivă, atunci când cu desăvârşire liber Îl aşezăm pe Iisus şi punem porunca Sa deasupra propriei noastre „logici înţelepte”, deasupra experienţei personale şi comune, când în mod simplu ne încredinţăm întru-totul poruncii lui Dumnezeu, atunci lucrurile se schimbă şi de acolo unde omul se aşteaptă la eşec, vine succesul, reuşita scopului şi răsplătirea acestei credinţe.

    Credem că doar lui Petru i s-a întâmplat această minune cutremurătoare? Doar lui Petru Dumnezeu i-a rezervat acest deosebit tratament plin de iubire? Dar Dumnezeu este „ieri şi azi şi în veci Acelaşi”. Întotdeauna înconjoară cu infinită iubire pe fiecare om şi vrea „ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2:4). Dacă vom fi atenţi la viaţa noastră, dacă vom arunca o privire scrutătoare pentru a analiza zilele şi anii vieţii noastre, cu siguranţă ne vom încredinţa de minunata intervenţie a lui Dumnezeu! Vom vedea lămurit fapte pe care nu le putem explica în niciun chip natural.

     Şi prin urmare, în acest punct trebuie să accentuăm deosebita binecuvântare şi pronie, deosebitele intervenţii minunate ale purtării de grijă a lui Dumnezeu prin Doamna noastră Născătoare de Dumnezeu şi prin Sfinţii noştri, arătate neamului nostru necăjit, dar şi binecuvântat.

     Nu avem decât să studiem împreună cu istoria noastră bisericească şi adevărata noastră istorie naţională. Nu istoria care a fost scrisă în laboratoarele „kissingeriene” – şi nu numai – care dezorientează, ci această istorie care a fost scrisă cu sângele de neşters al martirilor şi al noilor martiri. Să studiem aceste pagini care ilustrează sacrificiul şi care au fost sfinţite de osemintele sfinte ale elinilor ortodocşi şi de moaştele pline de har ale marilor noştri Sfinţi!
   Fraţii mei, studiind cineva această pericopă evanghelică pe care ne-o istoriseşte Luca, care a primit martiriul în regiunea Beoţiei, unde se află şi mormântul său, nu are decât să-L roage pe Mântuitorul şi Izbăvitorul nostru, pe Domnul Iisus, să ne dăruiască credinţă vie în inimi şi desăvârşită ascultare faţă de voia Sa. În acelaşi timp să ne rugăm toţi ca harul Său să ocrotească poporul nostru luminându-i pe conducători şi pe autorităţi, pentru că „înfricoşător lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu” (Evrei 10: 31).
         Amin.
pescuirea minunata
(traducere din greceşte: monahul Leontie; sursa: Arhim. Ioil Konstantaros)

Read more...

În eparhiile din Voronej şi Belgorod din Patriarhia Rusă se pregăteşte proslăvirea unor sfinţi locali

26 septembrie 2009

       Mai jos am început publicarea a două articole referitoare la sfinţii proslăviţi recent în Rusia - Fericita Stareţă Teoctista şi Cuviosul Arhimandrit Serafim TIAPOCIKINA. Mulţumim pentru aceste articole Paulei Oprea şi monahului Leontie!
       Să avem binecuvântarea şi rugăciunile sfinţilor! 

Read more...

CUVIOSUL ARHIMANDRIT SERAFIM TIAPOCIKINA

În eparhiile din Voronej şi Belgorod din Patriarhia Rusă se pregăteşte proslăvirea unor sfinţi locali (II)


BELGOROD:

CUVIOSUL ARHIMANDRIT SERAFIM TIAPOCIKINA


       În luna august ce a trecut, aniversarea a 115 ani de la data naşterii stareţului-arhimandrit Serafim (Tiapocikina) - care a slujit mai mult de 20 de ani (1960-1982) ca întâistătător al Bisericii Nikolski din localitatea Rakitnoe din regiunea Belgorod - a coincis cu pelerinajul credincioşilor din Franţa, Italia şi Rusia sub conducerea arhiepiscopului Inokentie (Vasiliev) de Korsun.

     Eparhia din Belgorod pregăteşte de asemenea proslăvirea arhimandritului Serafim.

    În interviul de pe portal-missia.ru, arhiepiscopul Inokentie de Korsun a caracterizat personalitatea arhimandritului Serafim astfel: „De la întâlnirea cu el a început cotitura esenţială din viaţa mea…a fost începutul căii pe care mi-a deschis-o Domnul, iar eu am mers pe ea, deoarece binecuvântarea am primit-o tocmai de la stareţul Serafim, care îmi devenise duhovnic. Am comunicat personal cu el doi ani (în 1980 ne-am întâlnit prima dată, iar în aprilie 1982 el a adormit în Domnul). Dar şi această comunicare discontinuă a lăsat o urmă atât de profundă în viaţa mea, în amintirea mea, încât acest lucru nu se poate măsura cu categoria timpului”.

     Cu binecuvântarea stareţului Serafim, arhiepiscopul Inokentie a devenit cleric, iar părintele Serafim a devenit părintele lui duhovnicesc. „Nu doar că mi-a fost, spune arhipăstorul eparhiei din Korsun, dar şi până în prezent el îmi este un părinte duhovnicesc. Cred adânc în neprihănirea lui, în sfinţenia vieţii lui. Cred că el a fost bineplăcut lui Dumnezeu, cred că el se găseşte acolo unde este Dumnezeu; acolo unde sunt toţi sfinţi Lui. Părintele se roagă pentru noi toţi, deoarece el nu îşi părăseşte copiii. El se roagă pentru toţi, se îngrijeşte de toţi, arde pentru toţi. Mulţumită rugăciunilor părintelui Serafim, a mijlocirii lui înaintea Domnului, în viaţa noastră problemele se rezolvă şi nedumeririle sunt îndepărtate”.

      Să avem binecuvântarea şi rugăciunile lui!

(un material de Paula Oprea şi monahul Leontie)

Read more...

FERICITA STAREŢĂ TEOCTISTA

În eparhiile din Voronej şi Belgorod din Patriarhia Rusă se pregăteşte proslăvirea unor sfinţi locali (I)

VORONEJ:


FERICITA STAREŢĂ TEOCTISTA



       Pe 16 septembrie, în ajunul Soborului Sfinţilor din Voronej prăznuiţi în eparhia Voronej la dispoziţia arhipăstorului ÎPS Mitropolit Serghie, a fost săvârşită mutarea moaştelor Fericitei Stareţe Teoctista Mihailovna (Şulghina), împreună-nevoitoarea arhiepiscopului Petru (Zverev), dintr-unul din cimitirele orăşeneşti în Mănăstirea de maici Alexievo-Akatov din Voronej.
 Comisia pentru canonizarea sfinţilor din Eparhia Voronej pregăteşte materialele pentru proslăvirea stareţei în rândul sfinţilor cinstiţi pe plan local.

      Monahia Teoctista Mihailovna (Şulghina), după închiderea mănăstirii Alexievo-Akatov în anul 1931, a luat asupra sa nevoinţa nebuniei pentru Hristos. „Ea rătăcea pe la casele oamenilor credincioşi, de multe ori petrecându-şi nopţile sub cerul liber, asemenea Fericitei Xenia din Sankt Petersburg” – se spune în comunicatul Mitropolitului Serghie despre mutarea moaştelor cuvioasei Teoctista. Mulţi locuitori din Voronej o cinsteau pe fericita Teoctista „pentru înălţimea şi sfinţenia vieţii ei, mergeau la ea pentru sfaturi şi ajutor; înainte-văzătoarea stareţă adesea îi prevenea pe credincioşi în legătură cu nenorocirile ce urmau să li se întâmple, în timpurile grele ajuta material familiile celor necăjiţi, mergea prin case, împărţea hrană celor nevoiaşi, lecuind rănile lor trupeşti şi sufleteşti”.


      Pe fericita Teoctista o cinsteau ca pe o mare nevoitoare şi Sfântul sfinţit Mucenic şi Arhiepiscop Petru (Zverev), preotul Ioan Steblin-Kamenski, mulţi clerici şi credincioşi din Voronej, care adesea alergau la ea pentru a primi ajutor prin rugăciunile ei - remarcă arhipăstorul Voronejului. Există de asemenea şi nişte însemnări scrise ale arhiepiscopului Petru (Zverev) din lagărul Soloveţki către păstoriţii din Voronej: „Vlădica cerea statornic rugăciunile fericitei Teoctista Mihailovna. Protoiereul Mitrofan Bucinev, care întreţinea în anii 1920 în Voronej, cu binecuvântarea stareţilor de la Optina, o obşte de fete, vorbea astfel despre fericita stareţă Teoctista: „Această roabă a lui Dumnezeu a ajuns la măsura lui Antonie cel Mare”. Plecând în exilul din care nu s-a mai întors, părintele Mitrofan şi-a lăsat obştea sub ocrotirea matuşkăi Teoctista”.






(un material de Paula Oprea şi monahul Leontie)

Read more...

Sfânta Maria Mgdalena, ctitor la Athos

25 septembrie 2009

SFÂNTA MARIA MAGDALENA, CTITOR LA ATHOS

- ACOLO UNDE FEMEILE NU INTRĂ -


       Sunt un păcătos... şi azi, la pomenirea Sfintei Maria Magdalena, vreau să scriu câtuşi de puţin despre măreţiile lui Dumnezeu oglindite în această veritabilă icoană a pocăinţei. Domnul şi Prea Curata Sa Maică mi-au purtat de mai multe ori paşii în Sfântul Munte al Athonului, dar primul meu pelerinaj a început cu aşa-numitele „Mănăstiri ale Stâncilor": Simono-Petra, Grigoriu, Dionisiu şi Sfântul Pavel. Toate se numesc cu numele ctitorilor lor: cuvioşii Simon, Grigorie, Dionisie şi Pavel. Aceste patru mănăstiri care au aproape aceeaşi vârstă se înalţă pe stânci înalte ca nişte cuiburi de vultur. Sunt construite pe râpe succesive şi prezintă o deosebită armonie arhitectonică. Pentru că toate sunt zidite pe stânci, au trebuit să fie adaptate pentru acordurile anaglifei cu terenul.

Aceste mănăstiri au mai fost numite „Mâinile care L-au pipăit pe Dumnezeul-Om" sau „Mâinile care L-au atins pe Nazarinean". E adevărat că aceste expresii par mai potrivite ca titluri pentru un film cinematografic sau serial TV, decât într-un ghid al pelerinului unde le-am întâlnit eu. Cu toate acestea, aceste expresii surprind o realitate:

La Mănăstirea Simono-Petra se păstrează cu mare evlavie mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena, mână care a atins marginea veşmântului de lumină a Dumnezeu-Omului, Care i s-a arătat după Înviere. („Cel ce te îmbraci cu Lumina ca şi cu un veşmânt...", citim în Psalmul 103, giulgiurile fiind în mormânt).

La Mănăstirea Grigoriu se păstrează o parte din moaştele Sfântului Ierarh Ignatie Teoforul - „de-Dumnezeu-purtătorul", dar şi cel ce a fost purtat pe braţe de Dumnezeul-Om atunci când, copil fiind, a fost dat exemplu de nevinovăţie şi nerăutate, condiţii ale intrării noastre în Împărăţia cerurilor (cf. Matei cap. 18). Căci a zis Domnul: „Adevărat vă spun vouă că de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca acest copil, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor". Tot aici se află şi capul Sfintei Fotini, femeia samarineancă cu care a vorbit Dumnezeul-Om la fântâna din Sihar. Fotini - viitoarea muceniţă a Bisericii primare împreună cu întreaga ei familie.

La Mănăstirea Dionisiu se păstrează cu mare cinste mâna dreaptă a „celui mai mare om născut din femeie" - Sfântul Ioan Botezătorul, mână cu care a atins „creştetul cel de văpaie" al Dumnezeului-Om la botezul din Iordan şi L-a arătat lumii ca „Miel al lui Dumnezeu, Care ia asupra Sa păcatele lumii". Părinţii dionisiaţi se bucură să aibă în mijlocul lor şi mâna dreaptă a Sfântului Apostol Luca, mână cu care a scris frumoasa sa Evanghelie despre Dumnezeul-Om.

La Mănăstirea Sfântul Pavel se află o parte din Darurile Magilor (aurul, smirna şi tămâia) care au fost sfinţite prin atingerea şi binecuvântarea a-tot-sfântului Prunc din Betleemul Iudeii, Dumnezeul-Om, „fără de Care nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut". Tot aici se află şi mâna dreaptă a Cuviosului Maxim Mărturisitorul, marele apărător al Ortodoxiei în veacul al VII-lea, mână, ce i-a fost tăiată pentru buna şi dreapta mărturisire împotriva eresului monotelit, mână care, duhovniceşte, a atins adâncul tainicului ocean al Înomenirii Logosului, de unde încredinţându-se şi învăţându-se prin „sfântă pipăire" a fost întărită şi înţelepţită prin Duhul a teologhisi în scris toată iconomia în trup a Dumnezeului-Om.

Dar azi e Sfânta Maria Magdalena şi cu vrednicie şi cu dreptate este să vestim lumii măreţiile lui Dumnezeu în ea.

Un loc deosebit între Sfintele Moaşte care se află în Mănăstirea Simonopetra îl are mâna stângă a Mironosiţei celei întocmai cu Apostolii, care se trăgea din Magdala. Această mână a Magdalenei este intactă, cu piele şi tendoane şi răspândeşte o bună-mireasmă cerească. Şi pe deasupra, cei care o sărută cu evlavie şi credinţă se încredinţează de faptul că este caldă.

În anul 1740, prădătorii romano-catolici Barberini[1] au furat mâna Sfintei Maria- această nepreţuită comoară a Mănăstirii Simonopetra. În anul 1765, ieromonahul Ioasaf din Mitilini reuşeşte să achite o parte din banii pretinşi şi în cele din urmă săvârşeşte şi readucerea moaştelor Sfintei Maria Magdalena în mănăstire.

În Sfânta Mănăstire Simonopetra, pentru multele minuni pe care le face până astăzi, Sfânta Maria Magdalena este considerată de către părinţi şi fraţi ca al doilea Ctitor al Mănăstirii. Şi iată doar câteva dintre minunile ei pe care părinţii mănăstirii le istorisesc închinătorilor:

În anul 1891, un incendiu care a pornit de la cuptor a distrus partea răsăriteană a mănăstirii. A ars biserica mare cu toate icoanele, vasele şi veşmintele. Policandrele şi sfeşnicele s-au topit şi a ars şi biblioteca de deasupra naosului. S-au prefăcut în cenuşă 250 de manuscrise şi toate cărţile tipărite. Ajutorul mănăstirilor athonite s-a făcut simţit imediat: s-au adunat 500 de lire de aur turceşti, din care 200 au fost oferite de Mănăstirea Vatopedi. Egumenul Neofit era atunci în Rusia pentru o colectă. La chemările sale pentru ajutor economic au răspuns mai degrabă simpli credincioşi decât ierarhia. Sfântul Ioan de Kronstadt a oferit personal 300 de ruble. Reuşita colectei a fost atribuită facerii de minuni a cinstitelor moaşte ale Sfintei Maria Magdalena, pe care egumenul le avea la el, iar de atunci sfânta este cinstită ca împreună-ctitor al mănăstirii şi este reprezentată în icoanele portabile alături de Cuviosul Simon, Izvorâtorul de mir.

În 1945, a izbucnit un mare incendiu în pădurile Sfintei Mănăstiri Iviron. Vântul sufla puternic, iar focul în câteva ore ajunsese la linia de vârf care constituie graniţa Mănăstirilor Iviron, Filotheu şi Xiropotamu cu pădurea noastră.
Toţi credeau că pădurile vor arde de tot. Fraţii mănăstirii noastre fuseseră informaţi la timp şi alergaseră la locul incendiului. Atunci, părinţii ieromonahi Neofit şi Pantelimon, mişcaţi de marea evlavie pe care o aveau faţă de moaştele Sfintei Maria, le-au luat cu ei. Nimeni nu se putea apropia de incendiu, pentru că exista teama de a fi înconjurat de focul dezlănţuit. Cu toate acestea - o, minunile Tale, Hristoase Împărate! Doar ce s-au apropiat părinţii cu Sfintele Moaşte înaintea focului, imediat focul a dat înapoi şi până a termina preoţii Aghiazma şi Paraclisul Sfintei Maria Magdalena, focul se stinse cu totul, spre marea uimire a părinţilor ce se adunaseră acolo.
O minune asemănătoare a avut loc în pădurea aceleiaşi mănăstiri prin aceleaşi Sfinte Moaşte în anul 1947.
În regiunea Galatista (Tesalonic), în anul 1911, apăruse un vierme care distrugea răsadurile. Locuitorii au chemat pe părinţii simonopetriţi cu moaştele Sfintei Maria Magdalena şi au făcut Aghiazmă. Imediat viermele distrugător a dispărut.

De asemenea, în anul 1912, în regiunea Epanomis din Tesalonic, apăruseră o mulţime de lăcuste. Locuitorii au rugat să li se trimită Sfintele Moaşte. După ce s-a săvârşit Paraclisul sfintei şi Aghiazmă, lăcustele au dispărut cu totul. Epanomiţii sunt foarte recunoscători şi astăzi Sfintei Maria Magdalena.

Şi alte multe minuni a săvârşit şi săvârşeşte Sfânta în fiecare zi celor care o cheamă cu credinţă.

Dea Domnul să avem şi noi rugăciunile, binecuvântarea şi marea minune a pocăinţei ei în toate zilele vieţii noastre, dar mai ales în cea din urmă zi a peregrinării noastre în această vale a plângerii, căci scris este: „În ce te voi găsi, în aceea te voi judeca!".



Monahul Leontie
--------------------------------------------------------------------------------
[1] Barberini a fost o familie din nobilimea italiană care s-a remarcat în Roma secolului al XVII-lea. Influienţa lor a crescut odată cu alegerea în anul 1623 a cardinalului Maffeo Barberini în tronul papal ca papa Urban al VIII-lea. Realizările ecleziastice, diplomatice şi culturale ale pontificatului papei Urban VIII sunt de cele mai multe ori umbrite în percepţia omului modern de nepotismul extrem practicat de acest papă. De asemenea, Războiul dezastruos din Castro şi o „victorie pirică" cu care şi-a încheiat pontificatul au pătat reputaţia papei Urban VIII şi popularitatea membrilor familiei ce i-au supravieţuit. Dispoziţiile multe şi repetate ale papei de a înlocui vechile grinzi din bronz ale porticului Pantheonului pentru a folosi acest bronz pentru baldachinul Sfântului Petru şi pentru artileria papală au fost considerate un lucru mai puţin drept decât înţelept. Când un critic anonim a scris: „Quod non fecerunt barbari, fecerunt Barberini" („Ce nu au făcut barbarii, au făcut Barberinii".), papa a dispus mândru confecţionarea unei pisanii în care declara reutilizarea acestor grinzi pentru gloria şi apărarea bisericii.

sursa: http://www.impantokratoros.gr/C1148FD3.ro.aspx

Read more...

Danieleii semnează contra ecumenismului

19.09.2009

SCRISOARE DE SEMNARE A „MĂRTURISIRII DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI" DIN PARTEA OBŞTII DANIILEILOR DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS

dan1



SFÂNTA SIHĂSTRIE
A OBŞTII DANIILEILOR
63087 KATUNAKIA,
SFÂNTUL MUNTE ATHOS
11.06.2009





Către Respectabila Sinaxă a Clericilor şi Monahilor Ortodocşi din Tesalonic

Respectabililor Sfinţi Stareţi şi Părinţi,
bucuraţi-vă pururea
cu îndoită bucurie şi veselie în Domnul!


Cu multă bucurie am primit mica Voastră osteneală, „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului", şi vă mulţumim foarte mult.
Aplecându-ne asupra ei conchidem: suntem de acord cu toată linia Dumneavoastră şi vă exprimăm lăuntricele noastre felicitări frăţeşti.
Sfinţi Părinţi, sunteţi continuatorii Marilor Mărturisitori şi de-Dumnezeu-purtători Părinţi, iar plata voastră va fi mare, foarte mare de la Domnul pentru că vă luptaţi pentru Biserica noastră Ortodoxă şi pentru Părinteştile noastre Predanii.
Vă exprimăm infinitele noastre felicitări frăţeşti pentru această mare luptă în duh patristic împotriva situaţiei actuale de trădare prin ecumenism.
Credem că Domnul Vă va da tăria şi puterea Sa dumnezeiască pentru ca să depăşiţi actualele greutăţi ale epocii noastre şi să nimiciţi meşteşugirile trădătoare ale papismului.

Cu frăţească dragoste în Domnul,
              Ieromonahul Grigorios Daniilidul.



(traducere din neogreacă de ieromonahul Fotie;


Read more...

Intervenţie a profesorului Dimitrios Tselenghidis

16.09.2009

Intervenţie a profesorului Dimitrios Tselenghidis pe lângă Sfântul Sinod al Bisericii Greciei pentru dialogul cu catolicii
dimittsel
Profesorul de dogmatică de la Facultatea de Teologie a Universităţii Aristotelice din Tesalonic, domnul Dimitrios Tselenghidis, în scrisoarea sa către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei cere de la ierarhi să se ocupe cu textul de la Ravenna şi să ia o poziţie în chestiunea primatului papal înainte de întrunirea critică a Comisiei Mixte de Dialog între ortodocşi şi romano-catolici în luna octombrie ce se apropie, în Cipru. O scrisoare asemănătoare domnul profesor a trimis şi către Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului, dar şi către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte. Textul scrisorii este următorul:

Universitatea Aristotelică din Tesalonic,
Facultatea de Teologie,
Secţia Teologie, 10.09.2009,
Catedra de Teologie Dogmatică
Profesor Dimitrios Tselenghidis,
54121 Tesalonic
Telefon birou: 2310-996 957
Telefon domiciliu: 2310-34 2938



        Către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei
       
. Γενναδίου 14
        11521
θήνα


        Notificare: Către toţi ierarhii Bisericii Greciei
Preafericite Sfinţite Preşedinte, Înaltpreasfinţiţi Arhierei,
Urmărind cu un profund sentiment de responsabilitate situaţia bisericească din epoca noastră ca simplu credincios, dar şi ca profesor universitar de Teologie Dogmatică a Bisericii, aş vrea să mă adresez Dumneavoastră cu evlavie ca spre cea mai înaltă autoritate a Bisericii noastre locale în legătură cu o temă teologică foarte serioasă.
Pricina care m-a determinat la trimiterea acestei scrisori a rezultat din contactul meu cu unii mitropoliţi.
La întrebarea mea precisă adresată Acestora, dacă Biserica Greciei a discutat în Sinod şi a luat o poziţie vizavi de respectivul dialog teologic bilateral referitor la primatul papal, au răspuns că nu au cunoştinţă de toată această chestiune. Astfel, am considerat oportun să vă scriu cele de mai jos.
În luna octombrie a anului în curs va avea loc în Cipru, după cum se ştie, poate cea mai critică de până acum Întrunire a Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic dintre ortodocşi şi romano-catolici.
Deoarece Textul Comun, care se va emite de către această Întrunire va avea o importanţă catalizatoare în ceea ce priveşte evoluţia relaţiilor dintre cele două părţi în dialog, consider de datoria mea să vă rog stăruitor să întruniţi cât mai curând posibil Sinodul Extraordinar al Ierarhiei, pentru a dezbate cu atenţie conţinutul exact al acestui Dialog Teologic.

Read more...

Mărturisirea de credinţă împotriva ecumenismului

21.09.2009
Însemnare 1: Câţi dintre clerici, monahi, monahii şi laici doresc să participe la această mică consemnare a mărturisirii ortodoxe pot să declare aceasta scriind: „Sunt de acord cu Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului şi semnez”. Să trimită însă spre informare şi numele lor, precum şi identitatea lor clericală, monahală sau profesională la adresa: Περιοδικό «ΘΕΟΔΡΟΜΙΑ» Τ.Θ. 1602, 541 24 ΘΕΣΣΑΛΟΝΙΚΗ. fax:2310.276590 sau pe e-mail la: palimpce@otenet.gr

Însemnare 2: Pe site-ul revistei Presa Ortodoxa a aparut si o alta varianta a traducerii textului: MĂRTURISIRE DE CREDINŢĂ - sinaxa dreptslăvitorilor preoţi şi monahi din Volos (aprilie 2009)

SINAXA CLERICILOR ŞI MONAHILOR ORTODOCŞI DIN GRECIA

APRILIE 2009[1]

primul-sinod-ecumenic


FACTORII BISERICEŞTI PARTICIPANŢI ÎN IRESPONSABILITATEA ECUMENISTĂ ZDRUNCINĂ POPORUL ŞI CONDUC LA DIVIZARE ŞI SCHISMĂ

Un text de mărturisire a credinţei împotriva ecumenismului a fost redactat şi semnat de clericii şi monahii ortodocşi în timpul unei sinaxe din Volos în aprilie. Textul este înaintat Sfintelor Mitropolii în scopul semnării mărturisirii de către Înalt Prea Sfinţiţii Mitropoliţi. Mărturisirea de Credinţă a fost deja semnată de către unii Mitropoliţi (de Pireu, de Kithira şi de Etoloakarnania), Stareţi ai Sfintelor Mănăstiri, Monahi, Clerici, Teologi, reprezentanţi ai Corporaţiilor Creştin-Ortodoxe.

Textul este minuţios şi atent, probat teologic, revelator pentru apostazia ortodocşilor ecumenişti de la Credinţa şi Predania Ortodoxă a Părinţilor. Ecumeniştii ortodocşi - se semnalează în Mărturisirea de Credinţă, atrag o parte din Turma Ortodoxă în înşelare (rătăcire), cultivă îndoiala şi îi clatină pe mulţi, conducându-i la divizare şi la schismă. De aceea, „cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, orice poziţie ar deţine în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, se află în opoziţie cu ei. Din acest motiv, poziţia lor trebuie să fie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhiei şi al poporului credincios“.

Textul complet al Mărturisirii de Credinţă (împreună cu semnăturile) este acesta:

Read more...

-....Marie! - ....Rabuni!


     Picioarele unei femei sfinte, cinstită deopotrivă de ortodocşi, catolici, anglicani şi unii protestanţi, au călcat prin Galia..., lăsând până astăzi urme de neşters. O grotă în care a vieţuit sfânta Maria din Magdala (Magdalena) este venerată la Sainte-Baume, lângă Marsilia (Franţa) şi multe tradiţii locale dezvăluie un trecut real, al unei Sfinte cu moaşte făcătoare de minuni.
 
   „Şi înviind (Iisus) dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică), El S-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni." (Marcu 16, 9)
 
   În tradiţia romano-catolică s-a strecurat, încă din timpul papei Grigorie cel Mare, o confuzie cu privire la identitatea acestei Sfinte întocmai cu Apostolii. Şi anume, deşi Sfintele Evanghelii nu conduc la o asemenea concluzie, ea a fost considerată una şi aceeaşi persoană cu femeia desfrânată care a şters cu lacrimi picioarele Mântuitorului şi cu Maria din Betania, sora lui Lazăr. De aici, cumulat cu surse gnostice, s-a putut exagera, mai departe, până la o manipulare a opiniei publice prin romanul „Codul lui Da Vinci" - Dan Brown, cu deformarea totală a imaginii reale a Sfintei mironosiţe.
 
   „Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El (Apostolii) şi care se tânguiau şi plângeau." (Marcu 16, 10)
   Momentul care i-a schimbat viaţa Sfintei - despre care nu se ştie decât că fusese posedată de şapte demoni, dar nu că ar fi fost desfrânată sau prostituată - a coincis cu întâlnirea Mântuitorului Hristos, după minunea săvârşită de Acesta, la înmulţirea pâinilor şi a peştilor, şi vindecarea ei deplină. De atunci, Maria a lăsat toate ale lumii, urmând lui Iisus asemenea Apostolilor, Maicii Sale şi sfintelor femei care Îl însoţeau pretutindeni. 

Read more...

Maria din Magdala


       La 22 iulie calendarul ortodox pomeneşte pe Sfânta Mironosiţă, cea întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena. Femeile mironosiţe sunt prăznuite de Biserică, laolaltă, în a treia duminică după Învierea Domnului. Sfintele Evanghelii amintesc despre Maria (mama lui Iacob şi Iosif), Maria lui Cleopa, Salomeea (mama fiilor lui Zevedei), Ioana (femeia lui Huza, iconomul lui Irod), Suzana, Marta şi Maria (surorile lui Lazăr din Betania) şi Maria Magdalena. Au primit numele de „mironosiţe“ întrucât Dumnezeu a rânduit ca ele să fie acele purtătoare de mir care, alături de Maica Domnului, au privegheat pe Mântuitorul Hristos în timpul Sfintelor Sale Patimi, când era părăsit chiar de cei mai apropiaţi.

     Maria Magdalena era din seminţia lui Neftalim, din Magdala Galileei, un sat pescăresc de pe ţărmul vestic al Lacului Ghenizaret, între oraşele Capernaum şi Tiberiada. Evangheliile nu menţionează nimic despre anii tinereţii fragede a Mariei, dar Tradiţia consemnează că era tânără, frumoasă la chip şi înstărită. Evanghelistul Luca notează că Iisus Hristos a izbăvit-o de şapte demoni, moment din care a început o nouă viaţă, alăturându-se celor ce-L urmau în propovăduirea Sa. Şi-a împărţit averea săracilor şi s-a alăturat grupului Mântuitorului, urmându-L în cetăţile din Iudeea şi Galileea şi ascultând cuvintele despre împărăţia lui Dumnezeu.

Cea dintâi între femeile mironosiţe

În relatările evangheliştilor, numele Mariei Magdalena este amintit în fruntea celorlalte femei mironosiţe, probabil datorită râvnei cu care urma pe Iisus Domnul, alături de Maica Sa.

Read more...

Arhimandrit Teofil Părăian-22 iulie,1996



Iubiţi credincioşi, astăzi nu o să vorbesc ceva din cele ale credinţei noastre, ci aş vrea să fac nişte aprecieri în legătură cu sfânta pe care o pomenim astăzi, Sfânta Maria Magdalena, cea întocmai cu apostolii, cea dintâi care l-a văzut pe Domnul Hristos înviat, după mărturia Sfântului Evanghelist Marcu (Marcu 16, 9). Sfântul Evanghelist Marcu spune că dacă a înviat Hristos în ziua cea dintâi a săptămânii, S-a arătat întîi Mariei Magdalenei din care scosese cândva şapte draci. Şi în Evanghelia care s-a citit la Sf. Liturghie astăzi, s-a spus acelaşi lucru, că după Domnul Hristos mergeau şi nişte femei, între care una, Maria Magdalena, pe care Domnul Hristos a mântuit-o de boli şi din care a scos şapte draci (Luca 8, 2).

Read more...

Viaţa Sfintei



Magdala (ou Magada ou Dalmanuta), mic sat de pescari aflat pe tarmul occidental al lacului Ghenizaret, la 5 km de orasul Tiberiada, era patria Sfintei Maria Magdalena. Fecioara cu avere, a trait cu frica de Dumnezeu si cu ascultarea poruncilor Lui, pâna in ziua in care a fost posedata de sapte diavoli (cf. Marcu 16, 9 ; Luca 8, 2). Sfântul Simion Metafrastul interpreteaza in mod alegoric “ cei sapte demoni ” ca fiind cele sapte pacate ce se opun virtutii ; dar el nu este urmat de ceilalti Parinti. Cuprinsa de aceasta boala si negasindu-si nicicum odihna, ea afla ca Iisus Hristos ajunsese pâna in tinutul ei, dupa ce traversase Samaria si ca atragea multimi multe dupa El, prin minunile pe care Le savârsea si prin invatatura Sa cea cereasca. Plina de speranta, ea alerga spre El si, asistând la minunea inmultirii pâinilor si a pestilor, in numar suficient de mare pentru a hrani peste 4 000 de oameni (Matei 15, 30-39), se arunca la picioarele Mântuitorului si ii ceru sa o conduca pe calea vietii vesnice.

Read more...

24 septembrie 2009

ACATISTUL SFINTEI MIRONOSIŢE, ÎNTOCMAI CU APOSTOLII – MARIA MAGDALENA




Ziua prăznuirii: 22 iulie

După obişnuitul început, se zic:



Condacele şi Icoasele

Condacul 1 :
Lui Hristos al tău, pe care duhovniceşte L-ai iubit, I-ai urmat, cea pregătită de Domnul spre propovăduire, Sfântă Maria-Magdalena; pentru aceasta cu dragoste te lăudăm în cântări şi te rugăm pe tine, ca ceea ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile cu rugăciunile tale să ne izbăveşti, ca pururea bucurăndu-ne să strigăm ţie: Bucură-te, Sfântă Maria-Magdalena, care cu credinţă apostolească L-ai propovăduit pe Predulcele Iisus!
Icosul 1 :
Făcătorul îngerilor şi Domnul puterilor, mai înainte cunoscând voinţa ta cea bună, Sfântă Mironosiţă, te-a ales din cetatea Magdalei, din laţurile diavoleşti slobozindu-te; pentru aceasta te-ai arătat credincioasă slujitoare a Domnului, sârguindu-te a-L preslăvi pe El cu viaţa şi cu osteneala. Iar noi, minunându-ne de aşa purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru tine, întru umilinţa inimilor strigăm către tine:
Bucură-te, cea chemată de Fiul lui Dumnezeu dintru întunericul diavolesc la minunată lumina Sa;
Bucură-te, că în curăţie cu trupul şi cu duhul până la sfârşit ai petrecut cu darul Lui;
Bucură-te, că prin curăţia inimii, sărăcia cu duhul până la sfârşit o ai păzit;
Bucură-te, că înaintea tuturor te-ai învrednicit a vedea pe Hristos cel înviat;
Bucură-te, că puterea vrăjmaşului bine ai biruit;
Bucură-te, că ai strălucit cu credinţa cea tare şi cu dragostea cea caldă către Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, că L-ai iubit şi L-ai propovăduit pe Mântuitorul Hristos cu toată inima ta;
Bucură-te, că până şi la moarte Aceluia drept ai slujit;
Bucură-te, că prin dar cu sufletul te-ai înnoit;
Bucură-te, că Evanghelia ai propovăduit şi întru vistieria inimii tale o ai încăput;
Bucură-te, că Învierea Domnului apostolilor ai vestit;
Bucură-te, că şi a vorbi cu îngerii te-ai învrednicit;
Bucură-te, Sfânta Maria-Magdalena, care cu credinţa apostolească ai propovăduit pe Preadulcele Iisus!

Condacul al 2-lea :
Văzându-se pe sine Maria-Magdalena de şapte demoni izbăvită, cu toată inima s-a lipit de Hristos Dumnezeu, biruitorul iadului, învăţând pe toţi oamenii că nu numai cu gura, ci şi cu toată viaţa să slujească lui Dumnezeu, cântându-i Lui: Aliluia!

Read more...

Comentarii recente

"Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască." (Sf. Ioan Gură de Aur).

  © Blogger template Writer's Blog by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP