Concert de muzică bizantină (27 mai 2010)

Concert de muzică bizantină

         În data de 27 mai a.c., începând cu ora 19, la Palatul Patriarhiei (Centrul de conferinţe) - Aula Magna „Teoctist Patriarhul” va avea loc un concert de muzică bizantină susţinut de Grupul de Psalţi „TRONOS” al Patriarhiei Române, condus de Diacon-Protopsalt Mihail Bucă şi având ca invitat special pe Protopsaltul Theodoros Vassilikos. Intrarea este liberă! 

 Programul concertului:

1. Condac ; 2. Suflete al meu;  3. Binecuvântările Învierii cântate cu Mihail Bucă antifonic (enalax) 4. Aşa să fie buzele păcătoşilor; 5. Împărate ceresc; 6. Suindu-se Iisus la Ierusalim; 7. Pre Tine te lăudăm, Axionul; 8. Hristos a înviat-argosindomon ( rar-repejor)

Sursa: http://psaltiicatedraleipatriarhale.wordpress.com/2010/05/08/concert-theodoros-vassilikos/

Fotografii din timpul concertului

 

Read more...

Povestiri cu tâlc...

FLUTURELE 

         Un băieţel a găsit coconul unui fluture. L-a luat cu el şi zilnic îl privea, poate, poate va surprinde momentul în care fluturaşul va ieşi la lumina zilei.

         Şi iată că ziua mult aşteptată şi-a făcut apariţia. A stat băiatul nostru ore în şir pentru a privi cum fluturele încerca să iasă printr-o gaură extrem de mică.

         După o vreme însă, fluturele nu a mai progresat deloc. Se pare că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ieşi, dar nu a fost de ajuns. Băiatului i s-a făcut milă şi s-a decis să îi vină în ajutor. A luat o foarfecă şi a tăiat partea care a mai rămas din cocon. Astfel fluturele a reuşit să iasă cu uşurinţă.

         Dar corpul lui era umflat, iar aripile îi erau mici şi scorojite. Băiatul a continuat să privească nou născutul fluturaş aşteptând ca în orice moment să îşi ia zborul. Din păcate acest lucru nu s-a mai întâmplat. Fluturele a fost nevoit să îşi petreacă restul zilelor târându-se de ici colo, cu un corp umflat şi aripi scorojite. Niciodată nu a fost în stare să zboare.

        Băiatul, în bunătatea şi mila lui, nu a înţeles că acel chin de a trece prin găurică mică a coconului îi era vital fluturelui. Era modalitatea prin care fluidul din corp era forţat să ajungă în aripi pentru ca acestea să fie pregătite pentru zbor imediat ce va reuşi să se elibereze din cocon.

Asemeni fluturelui, şi noi trebuie de multe ori să ne zbatem în viaţă pentru a ne câştiga libertatea şi a ne putea lua zborul. Oricât de greu pare a fi uneori, nu te lăsa copleşit(ă), focalizeză-te pe ceva pozitiv, găseşte-ţi un motiv pentru care să te lupţi în continuare şi să nu te dai bătut(ă).

Read more...

EVANGHELISTUL MARCU

Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina la

pomenirea Sfântului Evanghelist Marcu

(25 aprilie)

EVANGHELISTUL MARCU

          Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoarea Evanghelistului Marcu. Ce ştim despre el? Să deschidem Sinaxarele ca să aflăm cele referitoare la viaţa lui.

***

          Dascăl şi părinte duhovnicesc al Evanghelistului Marcu a fost Sfântul Apostol Petru. Cu câte a auzit din gura lui a scris o Evanghelie, Evanghelia după Marcu.

          Sfântul Marcu a propovăduit Evanghelia în timpul cezarului Tiberiu, care a împărăţit din anul 14 până în anul 37 d.H. A propovăduit în tot Egiptul, în Libia, în Varvariki şi în Pentapole.

A fost primul episcop al Alexandriei între anii 42-62 d.H. Acolo a rămas şi acolo a fost martirizat pentru dragostea sa faţă de Hristos.

A avut râvnă pentru Biserică şi pentru predicarea Evangheliei. Propovăduia poporului. Hirotonea clerici aleşi şi le împărtăşea sfânta flacără a credinţei.

Întotdeauna Biserica are nevoie de preoţi înflăcăraţi şi râvnitori. Este nevoie de preoţi cum erau odată, în primele secole ale creştinismului. Să fie oameni curaţi, smeriţi, familişti. Aceştia au valoare şi nu ceilalţi, care şi-au tuns gâtul şi bărbile şi se plimbă ca nişte caraghioşi, fiind gata să se lepede de Ortodoxie, şi să se închine catolicilor şi protestanţilor. Este nevoie de preoţi ca Sfântul Marcu, primul episcop al Alexandriei.

Aşadar, acolo a rămas Sfântul Marcu, iar prin predica sa a prins mulţi „peşti”. Aşa cum altădată dascălul său, Petru, arunca mrejele în Ghenizaret şi prindea peşte, aşa şi el, a aruncat aici mrejele lui cele duhovniceşti şi a prins mulţi creştini.

Turbau idolatrii. Spuneau: „Dacă acesta va rămânea aici, pe toţi îi va face creştini... Pentru că acolo unde se ascultă Evanghelia, se cutremură diavolul. Vreţi să vedeţi unde se face lucrare? Se poate ca un preot sau un episcop să stea ani de zile într-un singur loc şi toţi să spună: Bun, bun!... Nu-l interesează pe diavol. Însă în momentul în care îşi va ridica mâna ca să-l deranjeze pe diavol, doar ce va lua fierăstrăul să-i taie coada, atunci toţi diavolii se vor răscula ca să-l dărâme.”

Au zis, deci, închinătorii la idoli: „Acesta dacă va şedea aici, ne va distruge. Nu va rămâne nici unul cu noi”. Şi, într-adevăr, atât timp cât Evanghelistul Marcu vorbea cu oamenii şi-i învăţa, credinţa lui Hristos se răspândea continuu. De aceea, acolo unde îi învăţa, veneau închinătorii la idoli şi-l prindeau. Îl legau cu funii şi începeau să-l târască pe pământ, peste pietrele aspre. Trupul lui sângera, sângele lui vopsea pământul, mădularele lui erau rănite. Fusese şi tăiat... Aşa l-au aruncat în temniţă.

Acolo, în temniţă, îşi făcea rugăciunea. Şi noaptea, L-a văzut pe Hristos, arătându-i slava viitoare şi zicându-i: „Marcu, pace ţie!”

Evanghelistul stătea în închisoare între scorpii şi şerpi. Apoi, l-au scos, l-au biciuit din nou şi l-au târât pe pământ, timp în care toţi închinătorii la idoli, şi chiar copiii lor mici, strigau: Moarte!

În felul acesta, cu mădularele sfărâmate, şi-a dat cea din urmă a lui suflare în chip mucenicesc. Apoi, au luat trupul lui neînsufleţit şi l-au aruncat într-un loc, în Marea Alexandriei, căreia îi spuneau „a lui Vucol”. Era o stâncă singuratică, de mare adâncime. Din vârful acestei stânci, printr-o împingere, l-au aruncat jos în hău. În felul acesta, a subscris credinţa lui în Hristos.

Femeile au adunat sfintele lui moaşte cu basmale şi cearşafuri curate. Moaştele Sfântului Marcu le-am avut în Constantinopol! -Ah, îndurerată şi mucenicească Eladă! - , dar au venit catolicii şi le-au furat în blestemaţii ani ai cruciadelor. Ne-au luat moaştele Sfântului Marcu, împreună cu foarte multe alte moaşte de sfinţi şi le-au dus la Roma. Acum, moaştele Sfântului Marcu se află într-un mare oraş din Italia, la Veneţia. Dar se vor întoarce într-o zi din nou în Elada, de unde le-au luat...

***

         

          Astăzi, când Sfântul Marcu este sărbătorit şi vă vede în biserică adunaţi, este mulţumit. Dar are şi un reproş. Şi v-aş ruga, ca la anul pe vremea asta, să încercăm ca Sfântul Marcu să nu mai aibă acest reproş. Care este reproşul lui? Vă voi vorbi în pildă.

          Să presupunem că aveţi o rudă în America, în Canada sau în Australia, acolo unde toţi înstrăinaţii mănâncă pâine amară. Da, pâine amară mănâncă printre străini. Aici este Rai. Treci prin păduri şi asculţi privighetorile cântând, vezi râuşoarele curgând, o vezi pe mama ta, îl vezi pe tatăl tău... Există alte lucruri mai bune decât acestea?  Ce să faci cu banii? Chiar dacă ai înota în dolari, cât de important este să stai în căsuţa ta, să-ţi vezi femeia, care te iubeşte, şi pe copilaşii tăi ca pe nişte îngeraşi, nu valorează toate bogăţiile lumii!

          Văd oameni dintre cei care s-au dus după bani în ţări străine. Cei mai mulţi s-au distrus. Şi-au pierdut femeile şi copiii. Apar o mulţime de divorţuri. Şi dacă-ţi pierzi femeia, satură-te şi mănâncă mărci, mănâncă dolari şi aur! Ce să faci cu ele? Omul nu este doar stomac şi pântece şi nu se satură cu acestea. Puţină humă din sfântul nostru pământ, o floricică din el, puţine lacrimi ale mamei, un zâmbet al copilului nostru, acestea valorează! Cât valorează o piatră din patria noastră nu valorează întregul New-York! 

          Revin, deci, şi zic: Dacă aveţi un prieten în New-York şi vă trimite o scrisoare, ce veţi face?  O veţi pune la iconostas sau o veţi lăsa închisă? Nu, desigur! Dacă vine vreo scrisoare din America, mâinile mamei tremură şi o deschide imediat ce o ia din mâinile poştaşului. Dacă e vreo altă scrisoare, poate să o lase pe masă şi să o deschidă chiar după o săptămână. Dacă este însă din America şi are pe dinafară steagul american, iar înăuntru vreun cec, îi tremură mâinile.

          De ce zic acestea? După cum îţi tremură mâinile când primeşti o scrisoare de la tatăl tău, de la mama ta, de la bărbatul tău, de la copiii tăi care se află în afară şi o citeşti o dată, de două şi de multe ori, şi dacă nu ştii carte alergi la vecini, ca să ţi-o citească şi o pui sub perna ta şi o săruţi, aşa se cuvine să facem şi cu Evanghelia lui Hristos.

          Scrisorile de la tatăl tău şi de la copiii tăi le citeşti şi plângi. Aşadar, a lăsat şi Sfântul Marcu o scrisoare, scrisă nu cu creionul, ci cu lacrimi şi cu sânge. Această scriere a lui, care ne ridică la înălţime, făcându-ne din fiare oameni este Sfânta lui Evanghelie.

          Unii au în buzunarul lor aşa-numita epistolă. Dar ce este epistola aceasta în faţa Evangheliei după Marcu? Aşadar, vă voi da un canon. Îl veţi face? Nu vă voi spune să ridicaţi munţii şi stâncile, nu vă voi pune să opriţi râurile sau să coborâţi stelele din cer. Vă voi da un mic canon. Aşadar, vă zic: până la Înălţare să citiţi toţi această scrisoare a Sfântului Marcu, adică Evanghelia după Marcu! Este a doua Evanghelie şi este cea mai mică dintre cele patru. Să o citiţi şi să vă luminaţi! Nu citiţi altele, jalnice, murdare şi necurate... care sunt murdăria diavolului. Până la Înălţare să citiţi Scrisoarea lui Marcu, care este Scrisoarea lui Dumnezeu. Dacă nu o citiţi, Sfântul Marcu va avea un reproş, faptul că aţi dispreţuit scrisoarea pe care v-a lăsat-o.

          Sfinte Marcu, care eşti sărbătorit astăzi, ocroteşte-ne pe noi păcătoşii, pe episcopul prigonit, pe toţi creştinii, pe tot poporul nostru, munţii şi văile noastre, pe copiii noştri, patria noastră, pe toţi credincioşii! Să avem binecuvântarea şi rugăciunea ta! Amin.

† Episcopul Augustin

(Omilie a Părintelui Augustin la Sfântul Marcu, Proti, Florina, 25.04.1968)

(trad. M.L., sursa: http://www.augoustinos-kantiotis.gr/?p=11728)

Read more...

IOANNIS TATSIS: Despre dialogul cu catolicii la Viena

IOANNIS TATSIS:

Despre dialogul cu catolicii la Viena

Ierarhia Bisericii Eladei,  în şedinţa ei ordinară  din octombrie trecut,  doar cu câteva ore  înainte de inaugurarea lucrărilor Comisiei Mixte de Dialog Teologic între ortodocşi şi romano-catolici (papistaşi), a luat hotărârea definitivă de a trimite reprezentanţi la dialog, dându-le însă anumite directive.

          În Comunicatul respectiv pe care l-a emis, Ierarhia era încredinţată de “nevoia de informare mai deplină pe viitor a Sfântului Sinod al Ierarhiei asupra acestor chestiuni importante. S-a declarat şi faptul că de acum înainte Ierarhia va fi informată de toate fazele dialogului’’.

          Permanenţa Sfântului Sinod, în şedinţa ei din luna ianuarie 2010, “a hotărât  să fie  trimise Înaltpreasfinţiţilor mitropoliţi textele referitoare la dialogul între Biserica Ortodoxă şi romano-catolici şi observaţiile  reprezentanţilor Bisericii noastre de la recenta întrunire a Comisiei Mixte Teologice care a avut loc în Pafos, Cipru’’.

          Conform Comunicatului pe care l-a emis Comisia Mixtă de Dialog după dezbaterea neproductivă care s-a desfăşurat în Cipru în octombrie trecut, continuarea dialogului “va avea loc la Viena, Austria, între  20 şi 27 septembrie 2010, şi va fi găzduită de către cardinalul Christoph Schönborn’’.

          În aşteptarea amânatei convocări a Ierarhiei şi ca expresie  a neliniştii asupra viitorului dialogului adresăm filial către păstorii noştri întrebările de mai jos:

1.    Biserica Eladei va participa la lucrările Comisiei Mixte de dialog teologic la Viena în septembrie sau va exista posibilitatea refuzului participării, cum a făcut Patriarhia Bulgariei printr-o hotărâre sinodală faţă de întâlnirea din Cipru?

2.    Ierarhii noştri sunt de acord că “papismul  este matricea ereziilor şi  rătăcirilor” şi că  “singura modalitate pentru restabilirea comuniunii noastre cu ereticii este denunţarea de către ei a rătăcirii şi pocăinţa, aşa încât să existe o unire şi o pace adevărată’’, cum au proclamat prin ’’Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului’’ peste 20.000 de clerici, monahi şi laici ai Bisericii Ortodoxe?  Sau consideră papismul “Biserică soră” în care Botezul şi celelalte taine sunt valide? Menţionăm că ’’Mărturisirea de Credinţă’’ a fost semnată până în acest moment şi de trei mitropoliţi, membri ai Ierarhiei Bisericii Eladei.

3.    Dacă în cele din urmă se va hotărî participarea reprezentanţilor Bisericii Eladei la dialogul de la Viena, participarea va fi fără obiecţii referitoare la tema dezbaterii, care este “primatul” papal, din moment ce nu s-a pus în discuţie diferenţele noastre dogmatice faţă de catolici şi, în special, “filioque”-le, şi alte teme a căror  dezbatere a fost semnalată ca necesară de către profesorul Tselenghidis ?

4.    Biserica Eladei va accepta ca partener egal de dialog din partea catolicilor pe “episcopul” unit  (greco-catolic) de Karkavia, Dimitrios Salaha? Nu constituie acest act o legiferare indirectă  a uniaţiei (greco-catolicismului) în Elada?

5.    În sfârşit, ce episcopi vor reprezenta Biserica Eladei la dialogul de la Viena? Selecţia se va face din nou după criteriile formaţiei “ştiinţifice” sau vor fi preferaţi episcopii cu activitate anti-catolică şi dispoziţie mărturisitoare?

     Întârzierea sinodală în luarea deciziilor asupra temelor deosebit de importante ale Credinţei, dar şi livrarea de către Arhiepiscop a acestor teme iniţiativei Fanarului este un motiv întemeiat pentru crearea unei nelinişti în poporul credincios.

          Din nefericire, asigurarea Ierarhiei către poporul credincios că  “urmăreşte şi va  continua să urmărească cu atenţie tema dialogurilor Bisericii Ortodoxe cu eterodocşii” (Comunicat al Ierarhiei, octombrie 2009) nu pare suficientă pentru a linişti pe priveghelnicul popor credincios, care, dincolo de  dialogul desfăşurat în cadrul Comisiei Mixte, urmăreşte zi de zi deschiderile ecumeniste ale multor episcopi, care se comportă ca şi cum unirea cu catolicii a avut loc deja.

(trad. I.F., sursa:  http://thriskeftika.blogspot.com/2010/04/blog-post_2686.html )

           

Read more...

Pomenirea Sf. M. Mc. Gheorghe (II)

SFÂNTUL GHEORGHE (II)

Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel  mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem  flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine.

Dar să culegem flori este cel mai uşor lucru. Altceva însă se cuvine să facem astăzi, ceva mult mai înalt. Ce anume? Să cunoaştem cine este Sfântul Gheorghe. Şi la aceasta voi încerca să vă dau un scurt răspuns.  

***

Patria Sfântului Gheorghe este Asia Mică. S-a născut în părţile Cezareei şi a fost compatriot cu Sfântul Vasile cel Mare. Părinţii lui erau bogaţi şi nobili. Tatăl lui a fost martirizat pentu Hristos atunci când Sfântul Gheorghe era mic, în leagăn. Mama lui, doar de 20 de ani, era dintre acele mame care cred în Dumnezeu. De aceea nu s-a recăsătorit cum fac astăzi multe, care deşi trupul bărbatului lor nu a putrezit încă în mormânt, ele îşi caută un alt bărbat! În Asia Mică, o singură Cununie exista, una, nu mai multe. Ca şi turturelele: dacă una este omorâtă, perechea ei, nu se înjugă cu altcineva, rămâne singură până la sfârşit şi plânge pe ramuri. Aşa şi atunci. Nu zic că cei care vin la a  doua Nuntă păcătuiesc, dar îndeosebi nunta este una, cea pe care o binecuvintează Dumnezeu, Sfânta Treime şi Prea Sfântul Duh.

Aşadar, mama lui atît de tânără a rămas văduvă. Auziţi voi, femei, auziţi voi, bărbaţi? Nu s-au făcut aceste sărbători ca să mâncăm şi să ne distrăm, ci s-au făcut ca să trăim şi noi ca sfinţii. Atunci Sfântul Gheorghe ne va binecuvânta şi va fi cu noi.

Tânăra văduvă îl avea pe Gheorghe mic. Şi cu laptele ei l-a plămădit şi plăsmuit. Aşadar, binecuvântată mamă. În spatele oricărui sfânt e o mamă. Şi în spatele Sfântului Gheorghe este mama care l-a aplecat la piept, şi pe lângă lapte, l-a alăptat şi cu credinţă, credinţa în Hristos.

Gheorghe, unicul şi iubitul fiu al văduvei, a crescut şi s-a distins prin calităţile sale. De foarte devreme şi-a manifestat înclinaţia de a deveni militar. Aşadar, s-a înrolat în armată. S-a distins ca militar şi ca ofiţer. Era primul în lupte. Avea o inimă de leu. În felul acesta a ajuns în rang general şi apoi chiar conte.

Sfântul Gheorghe mai presus de grade, Îl avea însă pe Dumnezeu. Apoi vin toate celelalte. Şi dacă credinţa în Dumnezeu este în primejdie, se cuvine să fii gata să jertfeşti şi gradele şi funcţiile şi tronurile şi cârjele şi mitrele şi toate. De mii de ori e mai bine să mori călugăr în Sfântul Munte, decât trădător al Ortodoxiei! De mii de ori militar cinstit, decât general care nu crede; de mii de ori ţăran care-l are înlăuntrul său pe Dumnezeu, decât om de ştiinţă ateu; de mii de ori gropar sau cioban care-l are înlăuntru pe Dumnezeu, decât bogăţiile lumii. Aceasta este sfânta noastră religie. Biserica noastră nu depinde de cei mari şi tari ai zilei. Ea se întemeiază pe credinţa celor smeriţi şi dispreţuiţi.

A venit deci momentul încercării Sfântului Gheorghe. Era perioada ultimei persecuţii din primele secole. Pe tronul Romei se afla una din cele mai sălbatice fiare, împăratul Diocleţian (284-304). Acesta nutrea o ură sălbatică faţă de creştini. De aceea a poruncit: Câţi sunt creştini, îşi pierd funcţiile; şi dacă persistă în credinţă, vor fi daţi morţii.

          Când s-a emis porunca, venise de acum ceasul şi pentru Gheorghe. Înaintea tuturor a mărturisit şi a spus: Sunt creştin şi mai presus de împărat Îl am pe Hristos!

           Diocleţian porunceşte şi îl arestează. Îi descoase gradele, îi iau armura, îl aruncă de îndată în închisoare. Din înălţime, în adânc! Dar el simţea bucurie şi veselie.

           Să povestesc acum chinurile lui muceniceşti? Sunt multe. Care vreţi, citiţi sinaxarul ca să vedeţi. Pe scurt vă zic. I-au străpuns pântecele cu o suliţă de fier. Apoi l-au pus pe o roată de fier - care de jur împrejur, pe coroană, avea unghii ascuţite -, au lăsat roata să se rostogolească într-un loc povârnit, iar trupul Sfântului se tăia; i se sfâşiau cărnurile şi adăpau  pământul. După aceea, l-au încălţat cu încălţăminte de fier cu cuie şi l-au obligat să păşească. Apoi l-au aruncat întro groapă cu var, ca să se topească. Dar şi varul l-a biruit şi încălţămintele de fier le-a biruit şi toate. Nu este un lucru de mirare acesta. A spus Hristos: „Nu vă temeţi! Veţi călca peste şerpi şi peste scorpii şi nici un fir de păr din capul vostru nu va cădea, dacă nu vrea Dumnezeu” (vezi Luca 10, 19; 21, 18; Matei 10, 29).

                 După acestea, în afara Cezareii era un templu idolesc plin de statui. Îl iau deci pe Sfântul Gheorghe, ca să jertfească. El privea cu faţa sa îngerească. Se uită la idoli şi spune cu glas mare: În numele lui Iisus Nazarineanul vă întreb: Statui şi idoli, ce sunteţi? Şi ei au răspuns: Nu suntem dumnezei, suntem demoni! Apoi, Sfântul şi-a făcut rugăciunea şi imediat un cutremur a zguduit întregul templu, au căzut jos statuile şi s-au făcut bucăţi şi praf.

                   Şi doar astea sunt? Şi o altă minune a Sfântului Gheorghe este minunată. În afara Cezareei, pe un povârniş exista o fântână cu apă bună, dar nimeni nu îndrăznea să se apropia de ea; pentru că alături era o peşteră, iar în ea se sălăşluise o mare fiară, un şarpe uriaş, care ieşea şi mânca oameni şi animale. Sfântul Gheorghe s-a apropiat cu suliţa lui de izvor. Fiara a mormăit, a ieşit brusc şi şi-a deschis gura ca să-l înghită. Dar Sfântul Gheorghe - să nu creadă necredincioşii, noi credem! - ce face ? Aruncă cu credinţă o cruciuliţă de lemn în gura deschisă a şarpelui. O aruncă în cele dinlăuntru ale lui şi fiara s-a spart şi a crăpat. De aceea, vedeţi în icoane pe Sfântul Gheorghe zugrăvit călăreţ şi cu suliţa, care are în vârf crucea Domnului, ucigând fiara. Astăzi, aceste lucruri par incredibile. Oamenii din lume le consideră poveşti. Dar noi ştim că se întâmplă nu numai cele pe care le-a făcut Sfântul Gheorghe, ci se petrec şi lucruri de mii de ori mai mari. Este plină istoria de minunile pe care le-au făcut sfinţii credinţei noastre cu puterea lui Hristos. Avem o religie vie şi se cuvine s-o iubim şi să i ne dedicăm în întregime. Iată deci, iubiţii mei, în puţine cuvinte viaţa sfântului. De aceea Sfântul Gheorghe este unul din cei mai iubiţi sfinţi de către popor.

***

               Vă mai spun încă ceva şi termin. Am văzut pe fiara uriaşă care era la izvor şi care nu lăsa pe nimeni să se răcorească. În afară de această fiară pe care Sfântul Gheorghe a ucis-o cu suliţa şi cu crucea sa, în zilele noastre există o altă fiară, mult mai rea decât cea pe care a ucis-o Sfântul Gheorghe. Iar fiara cea mai rea care îneacă întreaga omenire şi ameninţă cu cea mai mare distrugere... este ateismul, materialismul ateu. Cu această fiară mica noastră ţară s-a luptat eroic, ca să nu cadă în gura ei.

                        De aceea, dacă alţii şi-au trădat credinţa şi îndatoririle, voi sărăcuţilor, copii eroici ai Bisericii şi ai patriei, rămâneţi în credinţa lui Dumnezeu, luptaţi-vă cu nobleţe, corp la corp, pentru tot ce are ţara noastră mai sfânt.

                       Cu ajutorul Sfântului Gheorghe vom merge înainte, vom învinge piedicile.

                        Mă rog să rămâneţi pururea neclintiţi în credinţă, prin mijlocirile Sfântului Gheorghe şi ale tuturor sfinţilor. Amin.

(trad. M.L., http://www.augoustinos-kantiotis.gr/?p=11719)

Read more...