EVANGHELISTUL MARCU

25 aprilie 2010

Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina la
pomenirea Sfântului Evanghelist Marcu
(25 aprilie)
EVANGHELISTUL MARCU

          Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoarea Evanghelistului Marcu. Ce ştim despre el? Să deschidem Sinaxarele ca să aflăm cele referitoare la viaţa lui.

***

          Dascăl şi părinte duhovnicesc al Evanghelistului Marcu a fost Sfântul Apostol Petru. Cu câte a auzit din gura lui a scris o Evanghelie, Evanghelia după Marcu.
          Sfântul Marcu a propovăduit Evanghelia în timpul cezarului Tiberiu, care a împărăţit din anul 14 până în anul 37 d.H. A propovăduit în tot Egiptul, în Libia, în Varvariki şi în Pentapole.
A fost primul episcop al Alexandriei între anii 42-62 d.H. Acolo a rămas şi acolo a fost martirizat pentru dragostea sa faţă de Hristos.
A avut râvnă pentru Biserică şi pentru predicarea Evangheliei. Propovăduia poporului. Hirotonea clerici aleşi şi le împărtăşea sfânta flacără a credinţei.
Întotdeauna Biserica are nevoie de preoţi înflăcăraţi şi râvnitori. Este nevoie de preoţi cum erau odată, în primele secole ale creştinismului. Să fie oameni curaţi, smeriţi, familişti. Aceştia au valoare şi nu ceilalţi, care şi-au tuns gâtul şi bărbile şi se plimbă ca nişte caraghioşi, fiind gata să se lepede de Ortodoxie, şi să se închine catolicilor şi protestanţilor. Este nevoie de preoţi ca Sfântul Marcu, primul episcop al Alexandriei.
Aşadar, acolo a rămas Sfântul Marcu, iar prin predica sa a prins mulţi „peşti”. Aşa cum altădată dascălul său, Petru, arunca mrejele în Ghenizaret şi prindea peşte, aşa şi el, a aruncat aici mrejele lui cele duhovniceşti şi a prins mulţi creştini.
Turbau idolatrii. Spuneau: „Dacă acesta va rămânea aici, pe toţi îi va face creştini... Pentru că acolo unde se ascultă Evanghelia, se cutremură diavolul. Vreţi să vedeţi unde se face lucrare? Se poate ca un preot sau un episcop să stea ani de zile într-un singur loc şi toţi să spună: Bun, bun!... Nu-l interesează pe diavol. Însă în momentul în care îşi va ridica mâna ca să-l deranjeze pe diavol, doar ce va lua fierăstrăul să-i taie coada, atunci toţi diavolii se vor răscula ca să-l dărâme.
Au zis, deci, închinătorii la idoli: „Acesta dacă va şedea aici, ne va distruge. Nu va rămâne nici unul cu noi”. Şi, într-adevăr, atât timp cât Evanghelistul Marcu vorbea cu oamenii şi-i învăţa, credinţa lui Hristos se răspândea continuu. De aceea, acolo unde îi învăţa, veneau închinătorii la idoli şi-l prindeau. Îl legau cu funii şi începeau să-l târască pe pământ, peste pietrele aspre. Trupul lui sângera, sângele lui vopsea pământul, mădularele lui erau rănite. Fusese şi tăiat... Aşa l-au aruncat în temniţă.
Acolo, în temniţă, îşi făcea rugăciunea. Şi noaptea, L-a văzut pe Hristos, arătându-i slava viitoare şi zicându-i: „Marcu, pace ţie!”
Evanghelistul stătea în închisoare între scorpii şi şerpi. Apoi, l-au scos, l-au biciuit din nou şi l-au târât pe pământ, timp în care toţi închinătorii la idoli, şi chiar copiii lor mici, strigau: Moarte!
În felul acesta, cu mădularele sfărâmate, şi-a dat cea din urmă a lui suflare în chip mucenicesc. Apoi, au luat trupul lui neînsufleţit şi l-au aruncat într-un loc, în Marea Alexandriei, căreia îi spuneau „a lui Vucol”. Era o stâncă singuratică, de mare adâncime. Din vârful acestei stânci, printr-o împingere, l-au aruncat jos în hău. În felul acesta, a subscris credinţa lui în Hristos.
Femeile au adunat sfintele lui moaşte cu basmale şi cearşafuri curate. Moaştele Sfântului Marcu le-am avut în Constantinopol! -Ah, îndurerată şi mucenicească Eladă! - , dar au venit catolicii şi le-au furat în blestemaţii ani ai cruciadelor. Ne-au luat moaştele Sfântului Marcu, împreună cu foarte multe alte moaşte de sfinţi şi le-au dus la Roma. Acum, moaştele Sfântului Marcu se află într-un mare oraş din Italia, la Veneţia. Dar se vor întoarce într-o zi din nou în Elada, de unde le-au luat...

***
         
          Astăzi, când Sfântul Marcu este sărbătorit şi vă vede în biserică adunaţi, este mulţumit. Dar are şi un reproş. Şi v-aş ruga, ca la anul pe vremea asta, să încercăm ca Sfântul Marcu să nu mai aibă acest reproş. Care este reproşul lui? Vă voi vorbi în pildă.
          Să presupunem că aveţi o rudă în America, în Canada sau în Australia, acolo unde toţi înstrăinaţii mănâncă pâine amară. Da, pâine amară mănâncă printre străini. Aici este Rai. Treci prin păduri şi asculţi privighetorile cântând, vezi râuşoarele curgând, o vezi pe mama ta, îl vezi pe tatăl tău... Există alte lucruri mai bune decât acestea?  Ce să faci cu banii? Chiar dacă ai înota în dolari, cât de important este să stai în căsuţa ta, să-ţi vezi femeia, care te iubeşte, şi pe copilaşii tăi ca pe nişte îngeraşi, nu valorează toate bogăţiile lumii!
          Văd oameni dintre cei care s-au dus după bani în ţări străine. Cei mai mulţi s-au distrus. Şi-au pierdut femeile şi copiii. Apar o mulţime de divorţuri. Şi dacă-ţi pierzi femeia, satură-te şi mănâncă mărci, mănâncă dolari şi aur! Ce să faci cu ele? Omul nu este doar stomac şi pântece şi nu se satură cu acestea. Puţină humă din sfântul nostru pământ, o floricică din el, puţine lacrimi ale mamei, un zâmbet al copilului nostru, acestea valorează! Cât valorează o piatră din patria noastră nu valorează întregul New-York! 
          Revin, deci, şi zic: Dacă aveţi un prieten în New-York şi vă trimite o scrisoare, ce veţi face?  O veţi pune la iconostas sau o veţi lăsa închisă? Nu, desigur! Dacă vine vreo scrisoare din America, mâinile mamei tremură şi o deschide imediat ce o ia din mâinile poştaşului. Dacă e vreo altă scrisoare, poate să o lase pe masă şi să o deschidă chiar după o săptămână. Dacă este însă din America şi are pe dinafară steagul american, iar înăuntru vreun cec, îi tremură mâinile.
          De ce zic acestea? După cum îţi tremură mâinile când primeşti o scrisoare de la tatăl tău, de la mama ta, de la bărbatul tău, de la copiii tăi care se află în afară şi o citeşti o dată, de două şi de multe ori, şi dacă nu ştii carte alergi la vecini, ca să ţi-o citească şi o pui sub perna ta şi o săruţi, aşa se cuvine să facem şi cu Evanghelia lui Hristos.
          Scrisorile de la tatăl tău şi de la copiii tăi le citeşti şi plângi. Aşadar, a lăsat şi Sfântul Marcu o scrisoare, scrisă nu cu creionul, ci cu lacrimi şi cu sânge. Această scriere a lui, care ne ridică la înălţime, făcându-ne din fiare oameni este Sfânta lui Evanghelie.
          Unii au în buzunarul lor aşa-numita epistolă. Dar ce este epistola aceasta în faţa Evangheliei după Marcu? Aşadar, vă voi da un canon. Îl veţi face? Nu vă voi spune să ridicaţi munţii şi stâncile, nu vă voi pune să opriţi râurile sau să coborâţi stelele din cer. Vă voi da un mic canon. Aşadar, vă zic: până la Înălţare să citiţi toţi această scrisoare a Sfântului Marcu, adică Evanghelia după Marcu! Este a doua Evanghelie şi este cea mai mică dintre cele patru. Să o citiţi şi să vă luminaţi! Nu citiţi altele, jalnice, murdare şi necurate... care sunt murdăria diavolului. Până la Înălţare să citiţi Scrisoarea lui Marcu, care este Scrisoarea lui Dumnezeu. Dacă nu o citiţi, Sfântul Marcu va avea un reproş, faptul că aţi dispreţuit scrisoarea pe care v-a lăsat-o.
          Sfinte Marcu, care eşti sărbătorit astăzi, ocroteşte-ne pe noi păcătoşii, pe episcopul prigonit, pe toţi creştinii, pe tot poporul nostru, munţii şi văile noastre, pe copiii noştri, patria noastră, pe toţi credincioşii! Să avem binecuvântarea şi rugăciunea ta! Amin.

† Episcopul Augustin
(Omilie a Părintelui Augustin la Sfântul Marcu, Proti, Florina, 25.04.1968)

0 comentarii:

Comentarii recente

"Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască." (Sf. Ioan Gură de Aur).

  © Blogger template Writer's Blog by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP