Sf. Mare Ierarh Nicolae - păstorul blând, milostiv şi apărător al dreptei credinţe

5 decembrie 2009

Sfântul Nicolae - milostivul şi apărătorul dreptei credinţe

Cel între sfinţi Părintele nostru Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni a fost Arhiepiscop de Myra, în sudul Asiei Mici (Turcia de azi) în secolul al IV-lea. Deși este cunoscut și cinstit nu numai în Biserica Ortodoxă, ci chiar în întreaga lume creștină, sunt cunoscute puține date istorice despre viața sa. Se știe că a fost Arhiepiscop de Myra și că a participat la Sinodul de la Niceea din anul 325. În afară de cinstirea care i se aduce ca sfânt ocrotitor al multor țări (în special în Grecia și Rusia) și orașe, el este și sfântul ocrotitor al celor ce practică diferite meserii, ca de exemplu marinarii. Biserica face prăznuirea Sfântului Nicolae pe 6 decembrie, precum și la 9 mai (mutarea Moaştelor sale) și pe 29 iulie(data nașterii sale).
***

Viața


Conform tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în privincia Lycia (Lichia) din sudul Asiei Mici (Turcia de azi) în orașul Patara, din părinți bogați. Data nașterii sale nu este cunoscută. După ce moștenește averea părinților săi, se face cunoscut prin generozitatea sa față de cei în nevoi. Tânăr fiind, face mai multe pelerinaje în Palestina și Egipt.
Când s-a întors de la Locurile Sfinte, a mers la Mănăstirea Sionului, întemeiată de unchiul său. Îndemnat de Dumnezeu, s-a reîntors apoi în cetatea Mira, pentru a trăi între oameni. După moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei, Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii, în urma unei minuni. Tradiţia spune că Dumnezeu S-a arătat în vis unui episcop bătrân, pe care l-a îndemnat să pună arhiepiscop pe primul bărbat care va intra a doua zi în biserică. Nicolae a refuzat la început această funcţie, însă Mântuitorul i S-a arătat în vis, dăruindu-i Evanghelia şi îndemnându-l să primească noua demnitate.
Profeţia din ziua hirotoniei
Fiind pregătit cu deosebită râvnă pentru slujirea sacramentală de către unchiul său, care simţea că tânărul Nicolae va deveni o piatră de hotar a Bisericii, slujba de primire a darului preoţiei a fost cea care l-a făcut pe episcop să proorocească rostind următoarele cuvinte: „Fericită este turma ce se va învrednici a avea pe acest păstor! Căci acesta va paşte bine sufletele celor rătăciţi şi la păşunea bunei credinţe îi va aduce pe dânşii, apoi se va arăta şi ajutător fierbinte celor ce sunt în nevoi“.
Cuvintele acestea s-au împlinit întocmai pentru că două au fost coordonatele principale ale biografiei Sfântului Nicolae: apărarea dreptei credinţe şi ajutorarea minunată a semenilor aflaţi în neputinţe.
Mare teolog şi apărător al credinţei creştine
Ca arhiepiscop, Sfântul Nicolae a avut o activitate deosebită. S-a îngrijit cu mare atenţie de păstoriţii săi, fiind tot timpul acolo unde era nevoie de el. A ajutat pe săraci, i-a primit pe cei păcătoşi, a apărat credinţa de erezii şi de persecutorii păgâni, el însuşi fiind chinuit de soldaţii împăraţilor Diocleţian şi Maximian, care au încercat să distrugă creştinismul şi să reintroducă religiile păgâne. El a continuat să apere legea lui Hristos, mergând prin cetate şi distrugând toate statuile zeilor la care se închinau păgânii. În jurul anului 305 a fost întemniţat, dar atunci când pe tronul Imperiului Bizantin a urcat Constantin cel Mare (305-335), creştinii putând să-şi manifeste liber credinţa, Sfântul Nicole a fost eliberat.

Participarea la Sinodul I Ecumenic
Conform tradiției, a fost prezent la Sinodul de la Niceea, dar numele său nu apare în documentele din acea perioadă. Printre cei 318 de părinţi participanţi a fost convocat şi Sfântul Nicolae. Pe parcursul şedinţelor acestui sinod, observând îndărătnicirea lui Arie, în ciuda argumentelor puternice aduse de adunare, ierarhul Nicolae are pentru prima şi singura dată în viaţă o reacţie ieşită din comun pentru stilul său caracteristic de „chip al blândeţelor“. Astfel, Nicolae a fost cel care, rănit şi jignit în propria credinţă prin învăţătura greşită a lui Arie, l-a plesnit peste faţă pe iniţiatorul acestei erezii. Ieşirea aceasta l-a costat însă deprecierea celorlalţi părinţi ce au catalogat acest gest incompatibil cu demnitatea slujirii arhiereşti. Drept urmare, însemnele arhiereşti i-au fost retrase sfântului. Peste scurtă vreme însă, din cauza unei vedenii avute de unul dintre Sfinţii Părinţi de la acest sinod, situaţia este îndreptată. În această teofanie, Mântuitorul Hristos ţinea deasupra capului Sfântului Nicolae Evanghelia, iar Maica Domnului purta în mâini omoforul, semn că Dumnezeu dorea reabilitarea ierarhului său.
Multe din detaliile cunoscute ale vieții lui apar abia în surse medievale. Sfântul Metodie, patriarh al Constantinopolului la mijlocul secolului al IX-lea a scris o Viață a Sfântului Nicolae în care notează că sfântul era cunoscut majorității creștinilor, astfel încât e posibil ca această scriere să se fi bazat pe tradiția orală și pe legendele care circulau la acea vreme. Metodie amintește că Sf. Nicolae a fost crescut după cuviință de părinți binecredincioși și povestește cum Sfântul le-a înzestrat pe cele trei fiice ale unui cetățean din Patra care sărăcise, din moștenirea pe care o avea de la părinți.
Prăznuirea sa se făcea deja în vremea împăratului Iustinian, la două secole după moartea sa. După ce a apărut Viața lui, cea scrisă de Metodie, el a fost recunoscut și cinstit în întreaga Europă și mai ales în Italia. Când Myra a fost cucerită de sarazini în anul 1034, multe orașe italiene au început să plănuiască "salvarea" moaştelor sale. În anul 1087, forțe armate din Bari (Italia) au atacat Myra și au luat cu ei moaștele sfântului de la păstrătorii lor greci legitimi. Moaștele Sfântului au fost duse la Bari și așezate într-o biserică închinată Sfântului. Faima sa a crescut. Povestirea conform căreia sfântul salvase niște marinari din Marea Egee de la înec l-a consacrat ca sfânt ocrotitor al marinarilor. Popularitatea sa a crescut în asa măsură în Rusia încât aproape toate bisericile au colţ de rugăciune închinat Sfântului Nicolae şi multe îl au pe Sfântul ca al doilea ocrotitor (hram).
Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate, al celor acuzaţi pe nedrept.
Sfântul Nicolae este serbat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-catolică, la 6 decembrie.
Tropar (glas 4)
Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor,
învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor.
Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte,
cu sărăcia cele bogate.
Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Hristos Dumnezeu
să mântuiască sufletele noastre.


Iconografie:
Iată indicațiile Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000) pentru iconografia Sfântului Nicolae:
Sfântul Nicolae trebuie zugrăvit "bătrân, pleșuv, cu barba rotundă", fără mitră și îmbrăcat în felon, nu în saccos, purtând una din următoarele ziceri: "Cela ce ai dăruit nouă aceste rugăciuni obștești și împreună glăsuitoare..." sau ("cuvioșească"): "Unul este Dumnezeu, Tatăl Cuvântului cel viu, ființa înțelepciunii și a puterii, și chipul Celui de-a pururea veșnic" (cf. pp. 151, 310).
La reprezentarea Sinodului I de la Niceea, Sf. Nicolae este reprezentat stând înaintea lui Arie, cu mâna dreaptă întinsă pregătindu-se să-i dea o palmă (p. 218).
La pictura trapezei unei mănăstiri, este reprezentat în registrul al II-lea, sub Cina cea de Taină, împreună cu ceilalți mari Sfinți ierarhi, toți "cu veșminte cuvioșești și cu scrisuri". Aici, pe înscrisul Sf. Nicolae citim: "Unul este Dumnezeu, Tatăl Cuvântului cel viu, ființa înțelepciunii și a puterii, și chipul Celui de-a pururea veșnic" (p. 239).
Alte reprezentări ale Sfântului (ciclul vieţii şi al minunilor sale) găsim la pp. 173-174 din Erminie (ediția amintită mai sus).

0 comentarii:

Comentarii recente

"Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască." (Sf. Ioan Gură de Aur).

  © Blogger template Writer's Blog by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP