A lăcrimat icoana Sfintei Chiriachi

22 octombrie 2009

A lăcrimat icoana Sfintei Chiriachi
în Argolida



     O icoană a Sfintei Chiriachi din Mănăstirea bizantină a Schimbării la Faţă a Mântuitorului, care este la o distanţă de Nafplio de cca. 5 km, a lăcrimat.
     Icoana Sfintei Chiriachi se află într-o mănăstire de lemn şi a fost închinată de credincioşii satului Tselu unde este şi mănăstirea, care a încetat să funcţioneze din 1883. În biserică se slujeşte Sfânta Liturghie doar la sărbătoarea Sfintei Chiriachi.
    Mitropolitul Iakovos de Argolida a fost informat imediat de minunatul eveniment şi a cerut ca icoana să fie păzită într-un loc sigur şi să fie studiată de către specialişti, pentru a diagnostica ce este lichidul acesta care curge din ochii Sfintei Chiriachi.
    În sfârşit, mănăstirea respectivă a suferit de foarte multe ori daune materiale din partea sataniştilor şi nu de puţine ori au fost arse şi icoane.




(cf. romfea.gr, monahul Leontie)

0 comentarii:

Comentarii recente

"Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască." (Sf. Ioan Gură de Aur).

  © Blogger template Writer's Blog by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP