În primejdie lângă Papa, în primejdie departe de Părinţi

1 octombrie 2009

29.09.2009

În primejdie lângă Papa, în primejdie departe de Părinţi

       Este ciudat comportamentul ecumeniştilor. Manifestă o iubire exagerată faţă de ereticii catolici care hulesc pe Sfântul Duh prin Filioque şi faţă de tot felul de protestanţi care au pierdut adevărul lui Hristos. În acelaşi timp, se întorc cu duşmănie şi cu virulenţă împotriva tuturor celor care rostesc chiar şi un singur cuvânt diferit de ei, îi târăsc prin tribunale pe esfigmeniţi (monahii Mănăstirii Esfigmenu)[1] şi arestează membri ai Uniunii „Cosmas Flamiatos” din Elassona.
     Ecumeniştii urmăresc unirea cu eterodocşii, dar nu fac nici o încercare de apropiere faţă de vechii calendarişti. Ameninţă pe clericii şi pe laicii care am semnat „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”, dar nu dau nici un sfat clerului secularizat care îi înconjoară. Îl afurisesc pe Sotiropoulos şi întârzie în luarea unor decizii pentru Mpezeniti[2], amânând pentru luna noiembrie eventuala lui „nevinovăţie”.
     În cele din urmă, paşii ecumeniştilor îi duc zi de zi, în mod periculos, aproape de Papa şi de credinţa lui eretică şi la fel de periculos departe de linia patristică a Bisericii Ortodoxe.


(traducere din neogreacă: ierom. Fotiesursa: http://thriskeftika.blogspot.com)


Notă: Articolul este publicat cu acordul autorului.


[1] Atât autorul rândurilor de faţă, cât şi traducătorul lor, nu împărtăşesc nici poziţia monahilor zelotişti de la Esfigmenu sau de oriunde din lume, dar nici poziţia Patriarhului Bartolomeu care promovează cu fanatism ecumenismul său sincretist, aruncând în închisoare 13 monahi din mănăstirea atonită mai sus-pomenită şi reţinând cu poliţia membri ai Uniunii Ortodoxe „Cosma Flamiatos” care distribuiau gratuit materiale antiecumeniste. Ambele poziţii sunt radicale şi extreme, iar „extremele – zic Părinţii – întotdeauna sunt ale demonilor”. „A ţine Adevărul în Iubire” - cu smerită înţelepciune - nu presupune nici a te rupe de Biserică (cum fac stiliştii), dar nici a te comporta inchizitorial (cum fac ecumeniştii). De ambele părţi se observă un regretabil fanatism, de care să ne izbăvească Domnul pe toţi (n.tr.).

[2] Fostul Mitropolit de Attika - Panteleimon Mpezeniti; caterisit anul acesta de Biserica Ortodoxă a Greciei a făcut recurs la Patriarhia Ecumenică.

1 comentarii:

Anonim 1 octombrie 2009 la 12:28  
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

Comentarii recente

"Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască." (Sf. Ioan Gură de Aur).

  © Blogger template Writer's Blog by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP