Biserica monument istoric a Mănăstirii Hadâmbu a fost resfinţită

12 octombrie 2009

      În cadrul evenimentelor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, biserica monument istoric a Mănăstirii Hadâmbu, din judeţul Iaşi, a fost resfinţită ieri, 11 octombrie, informează postul de radio al Patriarhiei Române.



         Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, şi cu Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. La eveniment au participat credincioşi din toate zonele ţării.

  ÎPS. Teofan

PS. Vincenţiu
     După slujba de sfinţire a fost oficiată Sfânta Liturghie, în cadrul căreia Preasfinţitul Vincenţiu a rostit un cuvânt de învăţătură, vorbind credincioşilor despre mesajul pericopei evanghelice de ieri. La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Teofan adresat un cuvânt celor prezenţi, în care a făcut o paralelă între semnificaţiile evangheliei din aceasta duminică şi resfinţirea bisericii Mănăstirii Hadâmbu.
     Pe lângă resfinţirea bisericii vechi a Mănăstirii Hadâmbu, ieri s-a marcat şi împlinirea a 350 de ani de la atestarea documentară a sfântului lăcaş. Cu acest prilej, au fost prezentate două lucrări omagiale apărute la Editura „Doxologia“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. La final, părintele Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadambu, a arătat care este importanţa evenimentului de astăzi pentru obştea monahală de aici.

(sursa: basilica.ro)

Mai multe despre Mănăstirea Hadâmbu: http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Had%C3%A2mbu

0 comentarii:

Comentarii recente

"Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască." (Sf. Ioan Gură de Aur).

  © Blogger template Writer's Blog by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP